Eva Cristina Androniu

Primul gand al acestui an

2012-01-01T20:11:00.004+02:00

"Gandeste-te la trecut numai in masura in care acesta iti aduce bucurie!"

Jane Austin

Lista de Craciun

2011-12-23T23:22:00.009+02:00

Dragoste Fiindca nu as avea nimic altceva fara ea!
Liniste si armonie Pentru ca traiesc intr-o lume nebuna!
Iertare Nu e pentru oricine puterea iertarii, dar e de nepretuit!
Pasiune si dorinta De a trai fiecare clipa ca si cand ar fi ultima, fiindca mereu imi pare ca trec pe langa ultimele clipe...
Puterea sa merg mai departe, tot inainte, fara sa fiu tentata sa ma tot uit inapoi...
Sanatate Fara nici o explicatie.
In rest, aproape ca am tot ce mi-as putea dori!
Va doresc un Craciun Fericit din toata inima mea!

De dincolo de vis

2011-12-11T18:09:00.006+02:00

Nu cauta cuvinte potrivite
Cand nu ai nimic sa-mi spui
Nu spune nimic,
Lasa-ma sa visez!
Dincolo de tacerile lungi
E tot ce vreau sa stiu...
Aproape adormita pe umarul tau,
Alunecand incet in vis
Iti aud inima batand
Atunci cand
E liniste intre noi...

Profil de gand inainte de sfarsit

2011-11-23T21:14:00.009+02:00

Haiku de toamna

2011-11-13T16:22:00.004+02:00

"valuri, matase
acopera ceruri
zile de toamna..."
M.T.

Emotie de toamna

2011-11-02T20:54:00.004+02:00

"A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta..."
Nichita Stanescu

Joc de toamna

2011-10-30T21:23:00.006+02:00

Toamna mea si-a rasturnat toate culorile de jos in sus, si-a risipit toate frunzele de sus in jos, inventand un joc naucitor, rostogolindu-mi in cale fructele ei dulci si amare...

Poveste de toamna

2011-10-26T23:34:00.007+03:00

Maramuresul e un loc care spune multe povesti...
Dar reflectat in privirea ei a devenit un taram magic.
In ochii nevinovati si sufletul pur al copiilor e toata bunatatea lumii. Si pierzandu-ma cu totul in albastrul ireal al ochilor ei am uitat de rautatea lumii...
Alti ochi negri si mari ma priveau azi noapte licarind in intuneric. Si in lumina lor am gasit toata dragostea, uitand din nou de rautatea nesfarsita a altora.
Exista pe lume locuri de poveste. Exista oameni care spun povesti fara sa rosteasca nici un cuvant. Si fericiti sunt cei ce stiu sa le asculte!

Ape adanci

2011-09-10T09:39:00.005+03:00

Pe care plutesc visele noastre...

Pe fundul carora zac esuate corabii cu incarcaturi pretioase...

Ape adanci si atat de limpezi pe vreme frumoasa... In care se oglindesc toate clipele fericite, unice ale vietii noastre... Si reflectate de lumina soarelui, se pierd catre alte maluri, purtate de valuri una cate una...

Ape tulburi pe vreme de furtuna...

Ape adanci, in care ne scufundam toata durerea, ne inecam toate tristetile, dezamagirile, sperand sa nu mai iasa niciodata la suprafata...

Calatori pe pamant ajungem pe tarmuri pe care am vrea sa poposim la nesfarsit, dar ne lasam dusi de val, ne lasam purtati de vant, fara sa stim ce ne asteapta dincolo de linia orizontului...
Traim? Nici noi nu mai stim...

Narcotic

2011-07-30T18:55:00.010+03:00

Ratacind innebunita, pe coridoarele intunecate ale fiintei mele am descoperit un tezaur de locuri, de senzatii, pe care nu le-am banuit a exista vreodata... ascunse prin unghere din care tu le-ai scos la lumina...

Parallel worlds

2011-07-23T23:37:00.005+03:00

"Crezi in coincidente?" ma intreba de curand cineva care mi-e foarte drag....
Dintre miile de momente ale vietii cu infinitele ei variabile, ce posibilitati exista cu adevarat ca lucrurile sa ia o anumita intorsatura? De ce urmam o cale si nu alta? Nu stiu...nu am nici o explicatie. Nici nu stiu daca vreau sa am una.
Cred in semne. Si chiar si atunci cand nu le vad fiindca sunt prea orbita sau ratacesc prin intuneric, ele mi se arata dintr-o data atat de evident, incat nu mai am cum sa le ignor... De ca si cum ar sta sub un felinar sau in lumina cruda a soarelui din mijlocul verii.
Si atunci incep invariabil, sa derulez tot firul incalcit de momente, de franturi, de miracole, de sentimente pe langa care am trecut...
Si parea ca traim in lumi paralele. Eu si tot restul... Eu undeva sus cu capul in nori, iar undeva jos, dar nu foarte jos, restul lumii...

Au fost, sunt, vor fi...

2011-07-21T22:15:00.008+03:00

Orele vietii noastre.
Masurate si impartite in franturi compun si recompun clipe care nu se mai intorc, desi raman acolo ca niste martori nevazuti ai existentei noastre. Cand si cand ne mai amintim de ele, daca ne mai amintim. Alteori le aruncam intr-un colt de suflet si incercam sa le ingropam sub piatra funerara a unui viitor plin de alte clipe. Cand va veni. Si atunci cand vine nu il recunoastem. Traim masurand si impartind din plin orele vietii noastre prezente intre ce a fost si ce va fi.
Ce a fost, a fost! Ce va fi, va fi...
Cat va dura ceea ce e acum? Stim ca putem face sa dureze o vesnicie sau putem sa risipim tot intr-o clipa si asta facem, nu-i asa?

Heartbreak Hotel

2011-07-10T22:53:00.022+03:00

Cand ingropi totul dincolo de ferestrele tale si te abandonezi realitatii ca unica forma de existenta, e ca si cum ai capitula?

Dincolo de perdelele falfaind in penumbra trecutului, despuiata, inima ar parea ca are aceasi forma, aceeasi consistenta, aceasi ardoare, dar probabil in lumina cruda a diminetii, dupa lunga noapte a pierderii ei, s-ar arata cu toate cicatricile sangerand ridicol...

Incet se asterne linistea. Coboara in mine si in jurul meu fara zgomot, ca o cenusa, ramasitele unei vieti ce a fost. O liniste ca de mormant, si mult mai cumplita decat tot ce mi-a fost dat sa aud vreodata...

Undeva in lume

2011-06-25T22:46:00.005+03:00

Cum reuseste parfumul teilor, ploaia calda de vara si lumina dulce a asfintitului sa faca uitate toate cele care le purtam in suflet si dor atat de mult?

Ce mistere se ascund departe, dincolo de linia tremuranda a orizontului?

Magic summer

2011-06-15T23:31:00.004+03:00

"Cat de dulce am ratacit din camp in camp si am gustat din a verii mandrie!"

Wiliam Blake

Florile verii

2011-06-14T23:11:00.004+03:00

Imi coloreaza visele,

Imi parfumeaza noptile,

Imi lumineaza sufletul.

Adorm cu florile verii pe tample

Si alunecand in vis

Ma pierd tot mai departe

Intr-un noian de forme fara forma

Intr-un cantec ca o adiere

Intr-un miracol de parfum, lumina si culoare...

Prieteni de-o vara

2011-06-13T21:47:00.000+03:00

Parfum de vara

2011-06-12T00:54:00.006+03:00

Cand iarna e departe

2011-06-10T18:57:00.003+03:00

"Pe harfa rasturnata a ierburilor tale, Vara, trupul si sufletul meu sunt inceputul unui mare cantec si tremurul mainii care-l cauta..."

Ionel Teodoreanu - Lorelei

Hypnotic

2011-06-10T02:51:00.007+03:00

Unde se termina primavara si cand incepe vara?

Orizontul are culoare de sange si parfum de iarba cruda...

Alunec ca intr-un vis intre florile rosii si in timp ce pamantul se invarte si cerul urca si mai sus imi aduc aminte ca undeva, candva, departe in lume cineva ma striga pe nume...

Doar o zi...

2011-06-05T20:24:00.007+03:00

Dimineata vesela de vara.

Dealurile Dobrogei, unduindu-se lenes, ca valurile verzi a unei mari adormite sub soare. Micul oras dunarean, cu totul altfel de parca l-as fi vazut prima oara. Cu degetelele si nasurile lipite de sticla acvariului, privind pestii multicolori, doua perechi de ochi mari unii albastri, ceilalti negri.

Pranzul, undeva sub un plop batran care face o umbra deasa langa o margine de rai. Frunzele lui se ating in treacat undeva la inaltime cu cele ale unui nuc tanar.

Cat vezi cu ochii, pierzandu-se colorat in departare, spre orizontul inundat de lumina, campurile de grau ca smaraldul, in care se amesteca ametitor rosul macilor si violetul unor flori care le trec copiilor de umeri... Culcata in iarba ii privesc cum se departeaza in timp ce culeg flori, ii aud razand... Deasupra mea crengile infiorate de vantul domol de la amiaza, lasa sa se intrevada cerul de un albastru ireal pe care sunt rasfirati cativa nori. E o clipa de fericire pura, nealterata de nimic. Totul e atat de simplu si firesc de parca as fi acolo dintotdeauna. Parca nu ar fi nimic nici inapoi, nici inainte...

Iar in acel moment am stiut ca as putea sa raman asa o vesnicie ascultand copiii cum rad sub soarele cald de la inceput de iunie, privind ierburile multicolore leganandu-se incet in bataia vantului, urmarind printre gene soarele furisandu-se dincolo de ramurile plopului cu scoarta aspra napadita de licheni aurii...

Si in acea clipa unica mi-am simtit sufletul plin cu toata dragostea din lume...

Seara de mai

2011-05-23T23:03:00.005+03:00

In seara asta aerul miroasea dulceag... Si odata cu noaptea care se lasa incet peste umerii mei goi, o noapte nefiresc de calda pentru luna mai, mireasma florilor de salcam si castan invaluindu-ma cu totul, mi-a adus aminte de copilarie. Parca am intrezarit si teii inflorindu-mi sub tample... Dar nu stiu de ce, parfumul acesta nepamantean si obsedant m-a purtat catre mormantul bunicilor mei...

Sub pamantul noptilor, florile vestede isi dorm somnul de veci...
Galatiul, poate fi, chiar si intr-o noapte calda de primavara, dezarmant de trist...

Return home

2011-05-15T22:23:00.007+03:00

Revenirea.
Dintr-o lume inundata in lumina si scaldata in culori suprasaturate.
De ce trebuia sa fie atat de bezna aici?
Inca ma intreb inutil si cu naivitate desigur, cum reusesc uneori, sa fie zilele vietii mele, atat de diferite una de alta si cum se pot schimba unii oameni asa, peste noapte...
Si lumea mea, asa cum o stiam, sa se dea cu totul peste cap intr-o singura clipa. Dar poate ca era asa dintotdeauna, numai ca nu am vrut sa o vad asa cum e de fapt... Si poate ca unii oameni asa au fost asa mereu si eu nu am stiut, nu am vrut sa stiu, nu am vrut sa cred, ca pot fi alfel decat in perceptia mea.
Si inca odata, a mia oara, ma intreb, de ce?

Madrid in bloom

2011-05-11T17:14:00.000+03:00

Love in Madrid

2011-05-07T00:18:00.003+03:00

Uneori ceea ce cautam e mai departe decat credem...sau capata alta dimensiune...
Uneori e doar reflectarea imaginatiei noastre. Sau ceea ce proiectam in interior.
Alteori...

De drum bun

2011-05-01T00:21:00.005+03:00

Nopti dinaintea marilor plecari...

Nopti de nesomn, pline de vise cu ochii larg deschisi.

Eu nu o sa stau niciodata in colivie. Oricat de frumoasa si aurita ar fi ea. Eu o sa strabat drumurile neobosita, o sa calatoresc acolo unde ma poarta gandul, o sa imi las visele sa zboare si am sa le urmez...

O sa ma intorc, ca apoi sa plec iar. Fiindca lumea intreaga imi apartine, fara ca eu sa fiu a nimanui si nici a unui loc anume...

Casa mea e sufletul meu si tot ce port in el.

Iar sufletul meu va ramane mereu un calator in zbor, peste tot si peste toate.

Release

2011-04-27T22:50:00.010+03:00

Remarc cu durere si invariabil cu dezamagire ca, oamenii traiesc o mare drama in vietile lor. Pline de explicatii concrete, de calcule in care sunt implicate si invocate relatii sociale, copii, afaceri, acte, case, prieteni, prejudecati, rate la banca, ani de trai in comun, temeri justificate sau nu, oamenii isi traiesc vietile, privandu-se de ceea ce mai important - punctul de plecare la toate de mai sus si anume dragostea.

Cand mai exista dragoste, atunci inseamna ca mai exista o sansa. O sansa pentru orice.

Dar cand nu mai e, ce mai e de fapt?Mai nimic.

Cineva imi tot spunea ca ramane respectul. Asa, si? Pot sa am si un munte de respect, dar daca tot muntele acela e doar un imens sloi de gheata, atunci ce sa fac cu el?

Altcineva imi spunea ca ramane prietenia. Putem fi buni, cei mai buni prieteni, dar cu cati dintre prieteni dorm umar langa umar, in acelasi pat, seara de seara, ani la rand?... Si care prieten, oricat de bun ar fi el, ma saruta mereu de noapte buna?

Se pare ca desi e confortabil sa fii respectat si sa ai langa suflet un prieten, asta daca mai ramane respect si din fericire mai exista prietenie, nu ne este deajuns...

Atunci de ce mai continuam? Ce mai speram de fapt? Sa se intoarca dragostea? Dar unde a plecat? Si daca a plecat, oare nu s-a dus pentru totdeauna? Oare de cate ori am incercat sa o aducem inapoi? Si de ce nu s-a mai intors? S-ar mai intoarce vreodata?

De ce se mint oamenii cu atata inversunare? Ma gandesc la cei din jurul meu. Pe mine m-am lasat demult in urma.

Stau si asteapta. Nici macar nu stiu prea bine ce. Poate o schimbare. Una radicala...

Ar vrea ceva, dar "ceva" nu are cum sa vina la oamenii inchisi dupa gratii, care deja poarta mai multe poveri decat pot duce si au umerii incovoiati cu ele. Ba inca tarasc legate de picioare si pietre de moara. Si cea mai grea pare sufletul neimpacat cu toate cate sunt in viata lor. Din umeri ar trebui sa le creasca aripi cu care sa poata zbura, iar piciorul descult si liber sa-i duca acolo unde ii poarta pasii necunoscutului...

Ce ii impiedica sa se elibereze de durere? De povara unui suflet chinuit si neimpacat?

Intr-o carte pe care tocmai o citesc, am descoperit sub forma unui zicale ca "Cine seamana asteptare, culege dezamagire!" Mi se pare foarte adevarat!

E greu sa iei decizii. Mai ales cu inima. Mai ales cand in joc e viata noastra si tot confortul moral si social care o alcatuiesc.

Dar oare inima noastra se va simti mai confortabil intr-un spatiu din ce in ce mai stramt, care se va micsora atat de mult, pana nu va mai avea nevoie de el, absolut deloc?

Crysalide

2011-04-24T01:28:00.003+03:00

Dincolo de mine e ecoul lumii...

Si eu sunt departe de toate.

Si toate sunt atat de departe de mine de ca si cum nici nu ar fi...

Roma in bloom

2011-04-09T22:36:00.009+03:00

Acum cateva zile m-am intors de la Roma. A fost o vacanta de neuitat.

Primul lucru pe care imi amintesc ca l-am auzit despre Roma, acum multi ani in urma, pe vremea cand eram doar un copil, e ca acest oras e un muzeu in aer liber. Roma e mai mult decat atat. Respira emotie la fiecare pas. Pe acele pietre pe care am calcat eu, au umblat oameni care au scris cateva pagini de istorie universala...

Am gasit Roma inflorita. Sub cerul curat si de un albastru stralucitor, pietrele spuneau mii de povesti. M-am simtit ca o printesa. Am vazut muzee la care visez din copilarie, picturi si sculpturi pe care le stiam din albumele cu pagini lucioase din biblioteca parintilor mei si despre care am invatat in anii petrecuti in liceul de arta.

Am cutreierat strazile orasului de dimineata pana seara tarziu, am facut fotografii, m-am rasfatat cu delicioasele retete din bucataria italiana, am cumparat suveniruri pentru cei dragi si am vorbit cu localnicii.

Iubesc Italia. M-am indragostit de ea iremediabil inca de anul trecut... Pot spune ca e cu adevarat o poveste de dragoste! Si o sa vi-o dezvalui incetul cu incetul...

Doi si restul lumii

2011-03-30T23:50:00.004+03:00

Uneori capatul lumii e mai aproape decat credem. Totul e sa pornesti intr-acolo...

Azi, pret de cateva clipe foarte frumoase am atins acel punct de pe harta mea...

Gand de duca

2011-03-29T21:58:00.004+03:00

Unele zile trec ca o parere...nici nu simt cand zboara orele, clipele, si raman in urma lor, intrebandu-ma cum le-am risipit.

Si apare din nou acea dorinta. E dureroasa, si ma simt vinovata, de parca as fugi, de parca as fi lasa, fara sa imi dau prea bine seama de ce.

Sa fug! Sa plec departe! Unde? Nici nu stiu prea bine, nici nu conteaza...sa plec, doar sa plec, sa ma ascund de toate, sa nu mai stiu nimic, sa ma pierd undeva spre capatul lumii. Cat de de departe e capatul lumii?

Sa incalec calutul din poveste, care ma asteapta linistit, iar el va prinde aripi si ma va purta ca vantul si ca gandul, acolo unde nici nu gandesc...

O lectie de viata

2011-03-24T22:28:00.013+02:00

Nu am scris niciodata despre asta. Nici nu stiam daca o voi face vreodata. Dar, cred ca ziua de azi, e una din acele zile din viata.

Acum noua ani, intr-o dimineata in care ningea, l-am nascut pe Stefan. Desfasurarea evenimentelor acelei zile se gaseste povestita aici, exact cu un an in urma...

Se spune ca nu putem alege nimic pentru copiii nostri. Nici cum vor arata, nici daca vor fi fata sau baiat, nici daca vor fi sanatosi, norocosi sau inteligenti... poate unii ma vor contrazice. Tot ce putem alege pentru ei e un nume care sa-i calauzeasca prin viata.

Nu am putut alege nimic pentru Stefan...

La 3 ani si jumatate diagnosticul a sosit sec, confirmandu-mi temerile cele mai sumbre: ADHD cu note autiste, intarzaiere in limbaj cu dificultati de adaptare.

Au urmat vizite la doctori diferiti, in orase diferite, evaluari peste evaluari, medicatie, sedinte de psihoterapie, logopedie, ani de zile...

E foarte greu de explicat in cuvinte ce simte un parinte in acele momente. E cumplit sa duci o lupta cu toate: cu neputinta, cu disperarea, cu sentimentele de vinovatie, nestiind de fapt cu ce ai gresit, cu prejudecatile, cu birocratia si ineficienta sistemului medical romanesc, cu reactiile la tratamente care iti transforma copilul intr-un cobai, cu tine insuti in cele din urma. Dar, cel mai greu e sa te lupti cu rautatea oamenilor! Am schimbat patru gradinite, toate private si am cautat cu disperare o scoala in care Stefan, sa nu se simta exclus. Ne-am confruntat cu mii si mii de bariere, inclusiv cu prejudecatile oamenilor, cu parerile lor contradictorii, fiindca intotdeauna altii stiu cum e mai bine sa procedezi.

Si toate astea in timp ce trebuia sa ne pastram mintile intregi, sa mergem la serviciu si sa ne comportam ca si cum nimic nu s-ar intampla.

In toti acesti ani m-a incercat toata gama de sentimente si trairi omenesti. Uimire, neincredere, ura, furie, disperare, nepasare, frustrare, abandon, agonie, confuzie, durere, neputinta, recunostinta, fericire, bucurie, tandrete, dar si foarte multa dragoste. Dragoste pentru Stefan care traia linistit in lumea lui, nestiind de ce ne agitam noi asa....

Am incercat sa nu mai consider vinovata, abandonandu-ma durerii ca si cum as avea o cruce de purtat. Am renuntat la medicatia pe care i-o dadeam lui Stefan. Fiindca nu aducea nimic bun, ba din contra. Am incetat sa mai plang si sa ma mai plang. Si in cele din urma am renuntat sa traiesc permanent cu teama in suflet. Am renuntat sa imi fac iluzii. In schimb, nu am renuntat la speranta. Speranta ca un viitor mai bun il va astepta pe copilul meu.

Iar in pofida rautatii nesfarsite a lumii in care incercam sa supravietuim, nu am renuntat sa traiesc, sa imi vad de viata mea. Nici un copil pe lumea asta nu iti cere sa te sacrifici pentru el, nu vrea sa devina o povara. Si in cele din urma am inteles ca nefericirea mea, il face nefericit. Plangeam deseori si cu manutele lui mici si calde si imi stergea lacrimile de pe obraji, si spunea incet "Mami, nu plange!"... Si intr-un sfarsit am realizat ca baietelul meu nu mai trebuie sa ma vada asa...

In ziua de azi e o minune sa ai un copil sanatos. Un copil sanatos nu e bun dat, nu e un merit personal. Eu nu fumez, nu beau alcool, mananc sanatos, am o viata echilibrata. Si totusi s-a intamplat. Nu o sa stiu niciodata de ce, cauzele care pot determina acest diagostic sunt multe si diverse si oricum nu se stie nimic concret nici in ziua de azi. Din nefericire numarul copiilor cu ADHD si cu autism este din ce in ce mai mare de la an la an.

Am prieteni care au copii cu autism, sindrom Down, ADHD, hipoacuzie... Sunt oameni ca noi toti ceilalti. Nu sunt niste proscrisi. Nici ei, nici copiii lor. Atunci de unde atata rautate pe lume?

Copiii sunt un miracol. Numai ca ei vin de la Dumnezeu, nu de la noi, iar daca vin de la Dumnezeu, de ce sa ii condamnam?

Stefan e un copil cuminte si bun. Nu intelege ce e rautatea decat atunci cand aceasta isi arata chipul. Copiii uneori pot fi extrem de cruzi. Dar ce ne facem cu adultii? Traim intr-o lume competitiva in care ni se spune si ni se cere mereu sa fim mai performanti. Din nefericire in goana noastra dupa reusita, nu mai avem ragaz si dispozitie sa fim intelegatori, altruisti, sa avem o minte si o inima deschisa...in schimb avem timp si chef de de rautati, de barfe si de judecati...

Vine Pastele...

Acum ceva timp in urma s-a nascut un copil. Un copil care mai tarziu a luat asupra Lui toate pacatele lumii. Probabil, Isus, la vremea Lui a fost considerat un ciudat, un nebun, a fost un neinteles, caci putini au vazut dincolo de imaginea lui simpla, pe adevaratul Mantuitor al Lumii...

Cu fiecare copil care se naste, se naste un miracol pe lume, o noua sansa, o cale spre mantuire. Dar mantuirea poate avea chipuri atat de diferite....

"Ce e val, ca valul trece..."

2011-03-21T22:49:00.005+02:00

"Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi si noua toate;

Ce e rau si ce e bine

Tu te-ntreaba si socoate;

Nu spera si nu ai teama,

Ce e val, ca valul trece;

De te-ndeamna, de te cheama

Tu ramai la toate rece.

Multe trec pe dinainte,

In auz ne suna multe,

Cine tine toate minte

Si ar sta sa le asculte?...

Tu aseaza-te deoparte,

Regasindu-te pe tine,

Cand cu zgomote desarte

Vreme trece, vreme vine..."

Glossa

de Mihai Eminescu

Sunt aici

2011-03-20T00:47:00.008+02:00

Se intorc de dincolo de iarna. Una cate una. Mai intai apar ca o iluzie, ca inceputul unui gand, ca fluturarea gratioasa a unui fald de rochie din timpul unui dans...

Apoi vin in stoluri, odata cu primavara.

Gandurile bune. Sperantele.

Au iernat in departari calde, cuibarite intr-un colt de suflet.

Dar acum, ca s-au topit zapezile nesfarsite, iar zilele sunt lungi si insorite, pot sa se intoarca...

Lumi pararalele

2011-03-18T16:08:00.012+02:00

Trec in viteza pe langa mine, aproape fara sa ma observe, grabindu-se sa ma judece, sa ma umileasca, incercand sa ma improaste cu noroi, si apoi pleaca mai departe nestiind ca la capatul drumului ii asteapta o fundatura.

Eu nu traiesc in lumea lor.

Eu traiesc in lumea mea.

Abia ma mai misc si ma opresc deseori sa imi trag rasuflarea, fiindca aerul e greu de respirat. Drumurile pe care mergem uneori si eu si ei se intalnesc si atunci in urma lor ramane numai amaraciune.

Plec mai departe.

Poate ca traiesc intr-un alt secol.

Poate ca lumea mea e ireala.

Poate ca ar trebui sa ma trezesc. Sa vad ceea ce nu vreau sa vad, chiar daca am ochii larg deschisi. Sa aud tot ce se spune si ce nu se spune si sa nu raman surda la toata rautatea lumii. Sa arunc cu pietre si eu la randul meu. Sau poate ca nu. Sau sa intorc si celalalt obraz?

Nu stiu de ce uneori ma simt atat de departe de tot si de toate... Alteori reusesc sa ma raneasca, sa ma faca sa ma doara, sa imi arate cat de vulnerabila pot fi.

Incerc sa urnesc din loc o parte de lume. Partea ei cea mai buna. Sa schimb ceva in viata mea si a celorlalti. Uneori reusesc. Si atunci mi se pare ca oricat de incet s-ar misca lucrurile tot e ceva, tot se numeste ca e o reusita. Ma face sa merg mai departe. Asa cum unii oameni ma fac sa merg mai departe. Acei oameni fac parte din lumea mea.

Din ceilalti ramane doar praful ce-l starnesc in urma lor...pana se pierde si acela cu totul in pustiu...

Noi, cei care am mai ramas

2011-03-17T22:36:00.007+02:00

Suntem din ce in ce mai putini... Cu fiecare zi. Am ramas singurii care isi amintesc cum e sa ai crengi intinse visator si naiv catre cer.

Din restul au ramas doar niste cioturi, frante de ura care i-a curmat... Constat cu durere ca rautatea lumii nu are limite. Ma lupt cu ea in fiecare zi. Nu o sa ma doboare. O sa ma faca sa imi intind ramurile si mai sus. Spre soarele cald, spre cerul albastru, care uneori pare atat de gri.

Intotdeauna va fi cineva care va vrea sa iti franga visele. Asa cum intotdeauna se va gasi cineva sa creada in tine si in visele tale.

Mereu va fi cineva care va vrea sa te arunce in furtuna, sa te vada doborat la pamant. Dar privind la padurea din jurul tau, descoperi ca nu e plina numai de uscaturi... Mereu va exista cineva se va bucura ca infloresti sub cerul nou de primavara.

Suntem din ce in ce mai putini. Dar inca suntem aici. Si vom mai ramane ceva vreme...

Amintiri din iarna ce a fost

2011-03-17T12:28:00.005+02:00

Pentru ca a trecut prin sufletul meu atat de frumos...

Ultimele zapezi si primele ganduri

2011-03-16T19:02:00.004+02:00

"Viata este ceea ce ti se intampla, in timp ce esti ocupat sa iti faci alte planuri..."

Mi se pare mie sau John Lenon chiar avea dreptate?

Calatorie de primavara

2011-03-15T00:08:00.003+02:00

Plutesc pe deasupra tuturor

Si ma legan intr-un echilibru fragil...

Sub mine parfum de pamant reavan si petale

Deasupra crengile inmugurite si undeva si mai sus

Cerul atat de albastru cu soare prieten...

Imi caut o cale si inca nu o gasesc

As putea sa-mi intind aripile mici si sa zbor

Sau as putea sta suspendata asa la nesfarsit

Intre cer si pamant, intre anotimpuri,

Legandu-ma in acelasi echilibru fragil...

Parfum de primavara

2011-03-13T19:28:00.012+02:00

Muntii Macinului. Primavara dobrogeana. Alaturi de prieteni vechi si noi.

Padurea cu ghiocei si viorele. Cascada cu apa rece, langa care am facut un popas lung, un mic foc de tabara si multe fotografii... Drumetia pe poteci ascunse de frunzele toamnei trecute...

Drumul de intoarcere acompaniati de soarele la apus, reflectandu-se in apele Dunarii...

Primul weekend sub semne de primavara!

Barfa

2011-03-11T17:42:00.004+02:00

"Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia..."

Privilegiul de a fi femeie

2011-03-08T10:21:00.005+02:00

Cand ma gandesc la prietenele mele, la toate femeile pe care le cunosc, le iubesc si le admir deopotriva mi se pare ca sunt foarte norocoasa! Ca fac parte dintre ele! De nenumarate ori de-a lungul vietii, in diferite situatii sau circumstante as fi dat orice sa fiu barbat! Ca sa imi fie mai usor! Dar azi, recunosc cu toata vinovatia, ca nu as schimba privilegiul de a fi femeie cu nimic!

Probabil suntem complicate, ne plangem tot timpul ca ne e greu, dar le rezolvam pe toate in cele din urma...

Probabil suntem de neinteles, barbatii o numesc elegant "mister feminin"...vrem tot timpul ceea ce nu putem avea si cand intr-un sfarsit obtinem, ne dorim altceva. Chiar daca e vorba de par drept cand il avem ondulat in acele bucle superbe de care ei s-au indragostit, atunci la inceput, chiar daca e vorba de o casnicie fericita, copii frumosi si o cariera infloritoare in acelasi timp...

Vrem sa ne casatorim de dragul rochiei de mireasa. Ce absurd! Cum pot barbatii intelege ca vrem sa fim printese macar o data in viata? Doar visam la asta de cand aveam cinci ani, nu-i asa? Fascinatia pentru rochia alba de mireasa ne acapareaza cu totul, pierzand din vedere de cele mai multe ori ce urmeaza dupa ziua cea mare! Cu siguranta ne casatorim din dragoste, cu alesul inimii, asa ca in povesti, cu inima deschisa si curata, dar din nefericire nu intotdeauna viata e ca in basme... Incercam sa trecem peste asta si creem noi o poveste frumoasa, aducand pe lume copii, muncind alaturi de cel drag, construind o casa, incercand sa intrevedem in viitor un happy end...

Avem privilegiul de a fi frumoase! Dupa reguli complicate si de neinteles pentru ei, aceastui fapt i se adauga o permanenta preocupare pentru a pastra ceea ce avem deja si pentru a il pune in valoare. Cu naturalete, binenteles! Pare un lucru tare complicat si chiar este!

Probabil ca suntem minunate de cele mai multe ori, asa cum alteori suntem imposibile, cicalitoare, enervante, plangacioase, nebune sau mai stiu eu cum! Probabil putin din fiecare. Dar oare fara toate astea viata nu ar fi plictisitoare?

Si stim sa iubim atat de frumos! Asta le face uitate pe cele de mai sus! De cele mai multe ori...

Cand ma gandesc uneori la prietenele mele, atat de diferite, atat de minunate, atat de uimitoare, mi se pare ca viata nu le ofera indeajunse bucurii! De cele mai multe ori, isi ascund nefericirea, lacrimile, durerea si trec peste tot si peste toate cu zambetul pe buze, regasindu-se in dragostea copiilor lor sau in micile placeri vinovate de zi cu zi...o rochie frumoasa, un parfum subtil, o bijuterie delicata, o cafea intre prietene...

La multi ani, dragele mele!

"Noi doi nu mai comunicam!"

2011-03-05T23:12:00.004+02:00

Unele legaturi se rup odata pentru totdeauna. Problema e ca nu mai stim cum si cand a inceput a inceput acest proces. Inceputul destramarii e atat de imprecis incat, daca incercam sa recompunem acel moment s-ar putea sa fim si mai derutati.

Altele au fost rupte de la bun inceput. Numai ca nu ne-am dat seama. Fiindca desi comunicam, nu avem cu ce sa legam ceva care se incapataneaza sa nu faca nici nod, nici funda...

"Oamenii sunt legati prin fire invizibile", imi spunea demult un prieten bun. Dar legaturile astea sunt atat de incalcite uneori! Cine ar trebuie sa le dezlege? Poate ca tot noi?

Eu stiu ceva: ca sunt oameni pe care ii simt aproape, desi sunt atat de departe si altii care-mi sunt in preajma, dar la distanta de mii de ani lumina de fiinta mea...

Amintirile iernii

2011-03-03T23:10:00.003+02:00

Se topesc gheturile, sfasiind luciul apelor cu cioburi in care se oglindesc padurile iernii trecute...

Vine primavara!

Sau era deja aici?

Va veni...

2011-03-01T18:57:00.004+02:00

"A cunoaste, a iubi

Inca odata iar si iara

A cunoaste inseamna iarna

A iubi e primavara.

A iubi - aceasta vine

Tare de departe-n mine

A iubi - aceasta vine

Tare de departe-n tine..."

Lucian Blaga

Ultima zi

2011-02-28T19:59:00.005+02:00

De dimineata ningea cu fulgi imensi sub un soare foarte mirat si cumva indecis...

Imi venea sa rad - parca ma aflam intre doua anotimpuri: unul care nu se indura sa plece, iar celalalt care nu se hotara sa vina! Momentul acela mi-a adus aminte de naluca stranie cocotata pe bicicleta, traversand lacurile inghetate...

Si dintr-o data mi-am dat seama ca nici nu stiu cand a trecut iarna!

Incredibil sau nu, maine e 1 Martie! Si se vor umple strazile de parfum de flori si de parfumul lor...

Endless winter

2011-02-27T00:26:00.004+02:00

Ninge iar...

Februarie.

Pe strazile noptii sunt risipite diamante...

Peste cateva zile in calendar va fi primavara.

Martie va veni legat vrajitoreste cu fir impletit rosu cu alb.

Rosu cu dragoste, alb cu frig. Inca e frig. Inca mai e dragoste pe lume.

Inca e iarna...

Dar va veni si primavara in cele din urma...

My work...my passion...

2011-02-26T13:35:00.009+02:00

Acesti cercei de un roz prafuit ca un trandafir uitat in sertarul cu amintiri dragi sunt primii pe care i-am creat si sunt de nepretuit!

Dupa ei au urmat si ceilalti, modele unicat din pietre semipretioase, portelan pictat, cristale stralucitoare, sticla delicata de Murano, totul montat in argint... lucrate cu multa dragoste!

Cu aceasta ocazie le multumesc tuturor celor care au crezut in visul meu, lui Mihai care m-a sustinut de la bun inceput cu atata rabdare si incantare, Simonei care m-a incurajat sa merg mai departe, Oanei care mi-a lucrat grafica exceptionala pentru cartile de vizita si care mi-a creat logo-ul, lui Sorin care inca lucreaza la site-ul meu "Jewelyne" tuturor prietenelor mele dragi, care au fost sursa mea de inspiratie, dar mai ales Cameliei care m-a introdus in acesta lume fascinanta si mi-a adus aminte cat de multa talent si pasiune se ascunde in mainile mele si in inima mea!

Azi particip pentru prima data la un targ de vintage si handmade in calitate de invitat, dupa ce ani de-a randul am fost un cumparator plin de entuziasm, apreciind creatiile altora si hoinarind incantata prin magazinele si targurile cu vechituri pline de comori nebanuite....

"Jewelyne"

2011-02-25T19:55:00.004+02:00

"Jewelyne" e numele unui nou inceput!

Acest nume e ceea ce iubesc mai mult sa fac: sa creez ceva frumos cu atata pasiune, in care sa pun mult suflet, multa munca, daruire, dar si foarte multe sperante. Sa creez ceva pentru femei. Pentru ca le iubesc si pentru ca le admir atat de mult! Pentru ca am prietene adevarate si as vrea sa le vad fericite. Chiar si pentru o clipa, atunci cand, cu privirea stralucind de bucurie isi atarna in urechile mici o pereche delicata de cercei.

Am creat o colectie de bijuterii cu gandul la ceea ce spunea Scarlet O'Hara in romanul "Pe aripile vantului" despre femei - ca sunt irezistibile atunci cand poarta o pereche de cercei care stralucesc, leganandu-se vesel, in apropierea ochii lor luminosi si frumosi.

Lacul lebedelor

2011-02-24T19:09:00.008+02:00

A fost o poveste frumoasa... Pe care am trait-o aievea!

Pentru cineva care a facut cativa ani de balet clasic si visa sa devina o mare balerina, aceasta poveste nu s-a incheiat. Viata imi ofera infinite momente frumoase care ma fac sa imi aduc aminte de visul meu.

O altfel de iarna

2011-02-23T19:43:00.004+02:00

O iarna de poveste (3)

2011-02-22T00:19:00.004+02:00

O iarna de poveste (2)

2011-02-21T19:22:00.006+02:00

Singuri pe lume

2011-02-17T18:00:00.003+02:00

Nici nu mai stiu cand a inceput sa se astearna frigul... si incetul cu incetul a inghetat intre amandoi lumea toata...

Adeseori sangerand

2011-02-17T09:19:00.002+02:00

Unele rani nu se inchid niciodata.

Cum ar putea?

///..\\..///..\\..

2011-02-16T22:50:00.009+02:00

"Umbre ai si tu, cititorule, calatorule spre moarte, frate al trecerii mele..."

Ionel Teodoreanu

Gand...

2011-02-15T22:01:00.005+02:00

Zbor spre necunoscut...

In jur aerul e gri si totul tacut...

Inot in ape tulburi...

Care fierb in adancuri.

Departe devine aproape

Si tot ce e aproape devine departe,

Fiindca las totul in urma...

E o plutire peste toate...

Prin aerul gri, prin apele tulburi...

Ultimii fulgi

2011-02-13T21:01:00.007+02:00

Scrasnesc inghetati, incremeniti sub ultima farama de ger.

Uneori, aerul diminetilor cu soare aduce o boare primavarateca ravasindu-mi sufletul.

Dar primavara e inca departe, desi ghioceii au inflorit in mainile tigancilor inca din ianuarie.

Si in fereastra mea inca infloresc flori de gheata...

Winter

2011-02-10T22:01:00.006+02:00

"Sometimes our fate resembles a fruit tree in winter...Who would think that those branches would turn green again and blossom, but we hope it, we know it..."

"Cateodata soarta noastra se aseamana cu un pom fructifer in timpul iernii... Cine ar sti cu siguranta ca acel copac va inverzi si va inflori dupa trecerea iernii, dar speram din toata inima, simtim acest lucru..."

Goethe

Plutind in deriva

2011-02-07T08:27:00.006+02:00

Demult nu mai suntem doi in aceasi barca...

Suntem doi, in doua barci diferite.

Dar purtam aceasi unica si de nepretuit incarcatura.

Iar intre noi doi e un ocean de tristete...

Povara lui Sisif

2011-02-06T20:36:00.006+02:00

Constientizarea lucida a destinului transforma chinul intr-o victorie?

Zadarnicia efortului insusi reprezinta doar o cale spre mantuire?

Probabil ca de unele poveri nu se scapa niciodata...

E un blestem sa le porti cu tine, pe orice drum ai merge, chiar daca ai lua de la capat de mii si mii de ori...

Luntrea lui Caron

2011-02-05T00:39:00.011+02:00

Apele Stixului nu sunt negre.

Sunt albe ca paloarea dinaintea mortii.

Luntrea pluteste pe apa fara ca vreo unda sa tresara sub greutatea ei, de parca as aluneca prin vis. Incerc sa strig, sa ma zbat, dar nu pot scoate nici un sunet, nu ma pot misca.

In pumnul strans, o moneda mica cu chip necunoscut ar trebui sa plateasca trecerea mea in alta lume...

Infernul e alb si rece, iar granitele lui inghetate se departeaza, cu cat mi se pare ca ma apropii mai mult de ele. Il aud pe Cerber cum urla lugubru undeva in necunoscutul din departari.

Alunecarea in neant mi se pare fara sfarsit...

Caron ma priveste fix, cu ochi de orb. Barcagiul iadului nu vede nedumerirea si groaza de pe chipul meu...oare sunt un mort viu?

In cealalta mana am o ramura de maslin. Aurita.

Pumnul se desface incet si moneda cea mica cu valoare sinistra se rostogoleste in apele tulburi, fara sa faca nici un zgomot.

Atunci, ce mesaj port cu mine catre lumea lui Hades?

Ca si cum n-ar fi fost

2011-02-04T19:14:00.004+02:00

Raman in urma...

Se fac din ce in ce mai mici, pana dispar cu totul.

Nalucile trecutului.

Aproape ca nu mi le aduc aminte.

Se spune ca februarie e cea mai deprimanta luna din an...

Iarna e inca aici.

Si e atat de frumoasa!

Sau doar mi se pare mie?

Cand vara e departe

2011-02-04T16:32:00.004+02:00

Oare cate mistere mai ascund padurile in miez de iarna?

"Cainii latra, carava trece..."

2011-02-03T22:11:00.007+02:00

Nu-i asa?

Noapte buna!

2011-02-02T22:31:00.012+02:00

"In seara cand ne vom iubi,

Caci va veni si seara aceea,

In pat vom presara buchete de trandafir si chiparoasa

Ne vom inchide apoi in casa

Si vom zvarli in strada cheia..."

Ion Minulescu

Rasturnare de situatie

2011-01-27T19:18:00.006+02:00

Uneori cerul coboara pe pamant. Poate fi odata cu ninsoarea. Sau altfel.

Si atunci se schimba totul. Sau se transforma. Nimic nu mai e cum a fost, iar lumea pare rasturnata cu susul in jos.

Dar e un joc frumos. Ca atunci cand, copil fiind, stai in maini, sangele iti navaleste inspre tample si totul e invers... Apoi revii in pozitia initiala si simti o ameteala placuta si stranie in timp ce lumea toata se invarte in jurul tau....

Iarna pe lac e o fermecatoare oglinda care reflecta o lume de poveste.

Inca o dorinta implinita

2011-01-25T23:28:00.006+02:00

Azi am primit cadou un bilet de avion.

Si chiar daca acel avion va ateriza intr-un oras superb din Europa, nu aceea va fi destinatia mea.

Nici biletul de avion al anului trecut nu a avut ca destinatie un punct de pe harta Italiei.

Calatoriile nu incep din momentul in care inchizi usa casei in urma ta, tinand in mana o valiza.

Calatoriile se nasc dintr-o dorinta. Aceea de a pleca. Undeva, catre cineva. Dorinta devine un vis cu ochii deschisi. Pe urma visul se transforma intr-o asteptare peste clipe, iar mintea ti se umple de imagini pe care nu le stii dar pe care le intrevezi.

Destinatia mea e un suflet.

Destinatia calatoriei mele in Italia tot un un suflet a fost.

Dincolo de peisaje ca in povesti, clipe frumoase si fericite si experiente uimitoare, calatoria anului trecut a insemnat pentru mine mult mai mult. Ea stie asta.

Mereu am spus ca sunt foarte norocoasa! Fiindca am prieteni adevarati! Si parca niciodata nu imi ajung cuvintele sa le multumesc!

Calatoria mea deja a inceput... iar biletul de avion e o dovada ca visele pot deveni realitate!

Si din nou imi aduc aminte ceea ce am stiut dintotdeauna: calatoriile sunt despre oameni!

Imi doresc sa...

2011-01-24T00:07:00.009+02:00

...mai cred!

Chiar si atunci cand nimic nu ma mai face sa cred ca poate fi adevarat.

Ca exista cineva. Dincolo de tot si toate cate au fost si vor fi.

Ca pot trai o poveste. Cu adevarat. Nimic nu pare un basm acum, dar asta nu are nici o importanta. De finalul cu sfarsit fericit ma despart doar cateva clipe, nu-i asa? Trebuie doar sa trec de ele. De ce imi par totusi eterne?

Oglinda e veche, reflexia noua, de parca as fi alta si totusi sunt aceeasi, dar oare am plecat din mine insami?

Povestile copilariei

2011-01-22T11:42:00.004+02:00

Ninge iar...

Ca in copilarie.

Aseara ploua si m-am intrebat daca "ploaia asta nu ar trebui sa fie ninsoare?" doar suntem in ianuarie... Apoi intrebarea s-a transformat intr-un fel de dorinta.

Dimineata am tras perdelele repede si ziua de sambata s-a transformat pe loc intr-o sarbatoare alba dincolo de fereastra. Copacii cu ramurile grele pline de zapada, cerul deasupra din care se rostogolesc fulgii moi si priviti de sus, de la etajul trei, oamenii mici ca "punctele negre pe zar", vorba lui Andries...

Amintirile copilariei iar.

La ferestrele ei, totul e ca o poveste. Degetele mici deseneaza pe geamul aburit casute cu cos pe care iese fum, iepurasi cu urechi ascutite si pisici cu mustati mirate... Apoi iepurasii si pisicutele privesc la creatorii lor cu zambet strengar cum se dau cu saniuta pe strada de sub fereastra casei.

Iarna cu zapada e a copiilor.

Iarna e ca un cufar plin de amintiri, fiindca fugind de frigul ei te refugiezi in caldura clipelor dragi din trecut.

"Semn de apa"

2011-01-20T23:54:00.004+02:00

Unul din cele frumoase lucruri care mi s-au intamplat anul trecut a fost sa o cunosc pe ea.

Se spune ca intotdeauna cand se inchide o usa, se deschide o alta.

Pe Simona ar fi trebuit sa o fi stiut mai demult. Drumurile noastre au fost foarte aproape uneori. Dar s-au intersectat exact atunci cand a trebuit, fiindca asa e viata plina de mistere si de neintelesuri, are tainele ei si cine sunt eu sa le judec?

Simona traieste intr-o lume a ei. Fara cuvinte. Lumea ei vorbeste in imagini si spune mai multe decat ar face-o vorbele risipite in vant sau rostogolite de ape la vale, catre marea cea mare...

Ea face descantece din umbre, cu semne de apa, mereu sub cerul liber...

Va invit sa descoperiti si voi lumea ei!

Care e raspunsul?

2011-01-17T22:47:00.003+02:00

Oare iti mai aduci aminte cum era odata cand te simteai liber?

Acum de ce nu mai e asa?

Cine te subjuga? Cine iti pune lacate la porti?

Cine si ce te tine in loc si nu te lasa sa pleci catre departe?

Cine iti risipeste visele, cine te incarca cu poveri?

Si daca vrei sa simti vantul in fata, in timp ce alergi fara tinta, cine iti inchide linia orizontului, cine trimite furtuna?

Cine te leaga, cine te biciuie, cine iti spune cand si cum sa te opresti?

Poate chiar tu?

De ce lasi privirea in jos?

Tablou de iarna

2011-01-15T21:13:00.006+02:00

"Cand amintirile-n trecut

Incearca sa ma cheme

Pe drumul lung si cunoscut

Mai trec din vreme-n vreme...

Cand luna trece prin stejari

Urmand mereu in cale-si

Cand ochii tai, tot inca mari

Se uita dulci si galesi?"

Mihai Eminescu

On the road

2011-01-14T02:12:00.006+02:00

...nesfarsitele, pretioasele clipe cu mine insami, in timp ce sunt pe drum...

Dintre miile de clipe ale vietii, pe langa care trecem fara sa banuim ca exista, dar care se duc iremediabil, cate sunt ale noastre si numai ale noastre?

Eu sunt un calator. Spre disperarea celor dragi, nu pot sta locului. Imi place sa fiu pe drum....imi place sa trec pe langa toate si sa iau o parte din ele cu mine.

Imi place dealul acela din Dobrogea, pe langa care trec mereu, si care imi aduce aminte de imaginea verde-albastra si atat de populara a celor de la firma aia celebra... dar dealul meu e mai frumos, de fiecare data altfel...niciodata la fel. Saptamana trecuta era alb. Perfect alb. Cu cei cativa copaci razleti din dreapta, desenand cateva tuse negre carbune, parca schitate de mana unui japonez iscusit. Azi era gri cu verde, invaluit in ceata...

Imi place muzica. Nu as putea sa imi imaginez cum ar viata mea fara muzica. O cant, o dansez, o simt, o traiesc. Nu ma aude si nu ma vede nimeni. La volanul masinii, strabatand drumurile pline de serpentine, muzica din difuzoare e cel mai bun prieten si copilot.

Incerc sa nu ma gandesc la ceva anume... abia atunci ma regasesc, mintea mea se linisteste, totul se aseaza in jurul meu si alcatuieste decorul perfect din cativa munti razleti, cei mai vechi din Europa, cateva fire de iarba arsa, campii cat se vad cu ochii, balti pe jumatate inghetate in care se oglindesc copacii iernii si zapada de pe alocuri...

Drumul spre casa... acelasi ritm, cand alert, cand lent, in functie de acordurile chitarei si clapelor de pian...

Si din nou gandurile departe. Doar eu cu mine. Si drumul pustiu din fata mea.

Dobrogea.

Inchid o clipa ochii, in timp ce masina ruleaza cateva momente in neant. Si in acea clipa sunt acolo unde vreu sa fiu...

Gand de iarna

2011-01-13T18:21:00.014+02:00

Zugravim vietile noastre pe ziduri de ceata

Si ne miram ca se sterg...

Ne vindem amintirile de-a valma, in piata

Si ne miram ca se pierd...

Ca vantul si ca gandul...

2011-01-13T00:00:00.007+02:00

"Anii trec mai usor decat ne inchipuim

Ii cautam in sertar si brusc nu-i mai gasim!

Nimeni nu stie precis unde se duc anii astia asa,

Eu cred ca probabil se-aduna

Si stau impreuna

Undeva!..."

Alexandru Andries

Dincolo de perdea

2011-01-12T18:46:00.004+02:00

"Adevaratele deprimari incep cu efortul eroic de a le ascunde."

Ionel Teodoreanu

Acuarela de iarna

2011-01-12T10:46:00.006+02:00

"Ierburile erau numai cantec: coruri de argint subtire ca tremurul stelelor si al apelor..."

Ionel Teodoreanu

O iarna de poveste

2011-01-11T21:27:00.006+02:00

Magie neagra

2011-01-11T00:12:00.005+02:00

Iarna pune la cale vrajitorii la margine de lume...

Puntea de legatura

2011-01-08T23:40:00.003+02:00

"Copacii sunt efortul nesfarsit al Pamantului de a vorbi cu cerul."

Rabindranath Tagore

Reflexie de iarna

2011-01-08T00:00:00.002+02:00

"Traia dincolo de viata, privind si ascultand doua ninsori care se oglindeau: cea de la fereastra si cea din el..."

Ionel Teodoreanu

Frozen kiss

2011-01-04T22:46:00.002+02:00

"Viata nu e efort, mers lent spre imbatranire, cedari si resemnari; viata are delir, tumult in soare, bucurie respirata..."

Ionel Teodoreanu

"Nu ma uita!"

2011-01-03T23:55:00.004+02:00

Floare albastra

Prinsa-n joc

Tu mi-ai aduce noroc

Si ursitul la fereastra

Primavara e departe

Flori de gheata

In fereastra

Cine bate?

Floare de "Nu ma uita"

Ascunsa dupa perdea

De lumina parfumata

Du in lume ruga mea!

Soarele meu

2011-01-02T19:40:00.010+02:00

E un joc frumos.

Ne dam intalnire. Suntem deja la a doua.

Se furiseaza pe dupa trunchiurile copacilor, aruncandu-mi ocheade vesele. Si colorate.

Imi asterne pe pamantul inghetat carari de lumina. Colorate si ele.

Il iubesc! Imi zambeste. Stie!

Si picteaza pe cerul serii o acuarela doar pentru mine.

Il iubesc!

Si stiu ca maine va fi din nou la fereastra mea!

Despre soare

2011-01-01T20:54:00.006+02:00

A intrat pe toate ferestrele diminetii cu toate razele lui din prima zi din an...

S-a leganat printre crengi dandu-le tresariri aurii si a facut sa straluceasca cu sclipiri de diamante chiciura inflorita pe ramuri.

Mi-a luminat si mi-a incalzit sufletul.

Mi-a cantat de pe un portativ numai de el stiut cea mai frumoasa balada.

A apus si mi-a promis de noapte buna ca va rasari din nou pe strada mea...

Prima dorinta...

2011-01-01T13:48:00.004+02:00

...care s-a implinit!

E soare!

Imi doresc...

2010-12-31T20:52:00.014+02:00

Sa fiu un om mai bun!

Sa fie toti cei dragi sanatosi!

Sa cunosc suflete frumoase in calatoriile prin care ma va purta viata mea in anul ce va urma!

Sa privesc Marele Canion la apus de soare cu dragostea de mana!

Sa pot iubi mai mult si fara teama!

Sa fiu libera sa visez cat de departe ma vor purta gandurile!

Sa scriu, sa scriu, sa scriu...

Sa fie soare!

Sa am ce povesti...

Sa ma revad cu oameni dragi de departe, sa petrecem clipe minunate impreuna si sa ne bucuram de lucruri simple!

Sa plec ca sa am unde si la ce sa ma intorc!

Sa vad lumea, macar o parte din ea!

Sa am lumina, mereu o lumina buna pentru fotografii, si cateodata intuneric ca sa ma bucur si mai mult de ea cand o regasesc!

Sa fie cer senin! Si cate un nor asa, de decor!

Sa am prietenii aproape! Fiindca fara ei, 2010 ar fi avut alt deznodamant!

Sa fie armonie!

Iubire!

Va doresc un An Nou asa cum visati!

Métamorphose

2010-12-28T19:51:00.007+02:00

E atata dragoste pe lume...

Dar e dincolo de fereastra inchisa.

Inauntru e intuneric, e frig, e iarna, si e pustiu.

Afara totul e de un alb imaculat. Pe cerul de hartie nu e schitat nimic. Nici un gest. Nici o cale care sa urce spre el. Ramane de un alb orbitor cu soarele nicaieri.

Ninsoarea a facut inconjurul Pamantului intr-o singura noapte si dimineata am descoperit-o la geam cu toate ramurile ei albe.

Mi-e atat de sete, dar apa descantata de ger s-a facut luciu de gheata...

Inca mai am un suflet...imi mai aduc aminte de asta...

Dar sufletul meu, un calator prin lumea larga, e acum prizonier in spatele unei ferestre ferecate sub lacat de iarna...

Craiasa Zapezii

2010-12-27T22:51:00.013+02:00

A sosit in oras

Si a asternut pe strazi

O poveste intreaga...

A luminat cu felinarul ei alb

Noaptea noptilor...

Si...

Mi-a adus aminte

Ca am un ciob in inima...

Cat de departe

Pare de toate

Primavara!

Un Craciun Fericit!

2010-12-25T23:00:00.005+02:00

Ce as fi putut sa imi doresc mai mult?

Sper ca tot ce visati sa devina realitate, prin bunavointa lui Mos Craciun!

35

2010-12-24T14:31:00.015+02:00

Azi e ziua mea. O zi in care toti prietenii si cei care ma iubesc se gandesc la mine...
Uitandu-ma in urma la anul care a trecut pot spune ca a fost cel mai uimitor si mai plin din toata viata mea.
Le datorez asta oamenilor pe care ii stiu de ani si ani, prieteni vechi si incercati la bine si la greu, celor care mi-au iesit in cale si au mers alaturi de mine pe drumul meu, celor care mi-au ramas aproape in clipele grele, care m-au incurajat, m-au sustinut cu dragostea si devotamentul lor, celor care o au trecut ca o boare pe langa inima mea si a caror mireasma o sa ramana acolo mereu, si nu in ultimul rand celor pe care nu i-am cunoscut niciodata personal, dar a caror prezenta in viata mea e atat de vie, fiindca ii simt cu mine, pentru ca uneori s-au oprit in loc si au privit in sufletul meu si mi-au spus un cuvant, mi-au trimis o frantura din fiinta lor.
Nu imi simt varsta ca pe o povara, ba chiar din contra. Ma simt ca la 20 de ani. Un prieten mi-a spus ca este asa fiindca nu mi-am pierdut inocenta. Poate ca avea dreptate. Poate mai e si altceva...
Fotografia de mai sus e facuta la Copsa Mica de prietena mea, Mirela Bichigeanu si ilustreaza foarte bine tot zbuciumul si contrastul incredibil al zilelor prin care am trecut in acest an. Al 35-lea.
Copsa Mica e un loc plin de praf si pulbere... Dar mie mi s-a parut un loc foarte frumos. Fiindca eram inconjurata de prieteni, soarele apunea magnific peste liniile de cale ferata si peste sufletele noastre, iar rasetele tuturor se auzeau pana departe...
Intotdeauna incerc sa vad partea frumoasa a vietii. Nu reusesc mereu, dar macar incerc. Intotdeauna imi spun ca in ceva rau si urat trebuie sa fie ascunsa vederii si o parte frumoasa si luminoasa. Trebuie doar sa o caut, sa o descopar, sa o scot la suprafata. Sa daram toate zidurile, oricat ar fi de inalte, oricat ar fi de rezistente...
Incerc sa privesc spre viitor cu speranta, asteptand sa vina toate lucrurile minunate care mi se pregatesc. Stiu ca ele sunt acolo si ma asteapta sa le descopar, sa le impart cu ceilalti si sa imi faca viata frumoasa!
Va multumesc tuturor celor care mi-ati fost alaturi intr-un fel sau altul in acest an!

Moments in time

2010-12-20T00:03:00.008+02:00

In cele din urma viata e facuta din momente...

Si cred ca de aceea nu reusesc sa imi amintesc decat franturi din ea...

Dar poate ca e mai bine asa.

Nu pot pastra tot, dar de cate ori ma gandesc la trecut, intr-un fel sau altul, incercand sa-l readuc in prezent, ma simt de parca as rasfoi o carte si citesc in viteza doar fragmente din ea...

O iau de la capat si invariabil alte pasaje le iau locul, in timp ce ma pierd printre foi...

Iarna e un anotimp bun sa te gandesti la trecut. Fiindca serile ei lungi si reci se prelungesc pana cand devin cat niste nopti polare.

Azi chiar am stat la gura sobei. Pret de cateva clipe... Venisem de afara amandoi, abandonand intr-un colt de gradina micul om de zapada cu nas dintr-un morcov. Mi-a zis ca ii este frig si fiindca eram inghetati, ne-am asezat in fata focului sa ne incalzim.

Apoi a inceput povestea. Alba ca Zapada si cei sapte pitici... cel mai fermecator film de desene animate din cate am vazut vreodata. Si mi-am adus aminte din nou de copilaria mea, de inocenta acelei perioade. Una din cele mai frumoase momente ale ei erau povestile ecranizate de Walt Disney... Il tineam pe Stefan in brate si mainile lui mici si reci se incalzeau incet in mainile mele, in timp ce gandurile imi alunecau usor inapoi in trecut...

Zilele noastre trec una cate una.

Anotimpurile vin si pleaca si asta e o certitudine fericita.

Azi, zapada mi-a amintit ca e facuta din mii si mii de fulgi, atat de mici, atat de delicati si de fragili dar construind un adevarat imperiu de magie...

Clipele noastre sunt atat de mici, dar cum se face ca sunt singurele care raman, care se pastreaza?

My dark side

2010-12-15T21:48:00.009+02:00

Imi amintesc de mine
Cum eram uneori

Cum nu aveam loc

Intre patru zari

Nici vant, nici furtuna

Doar zborul spre Luna

Spre stele departe

Sau spre inapoi

La Pamantul

Fara amandoi

Inima mea

Nu era

A cuiva

Care nu avea

Nevoie de ea...

Iar in privirea mea

Era numai lumina

Te cautam?

Nu mai stiu...

Dar azi

Imi aduc aminte de mine

Cum eram uneori...

Acum a ramas

Doar o umbra

Din fiinta mea

Si privind inainte

Ma trec fiori...

De iarna

2010-12-14T23:42:00.005+02:00

Apusul s-a lasat peste lume odata cu ninsoarea...

Strabat cu masina strazile poleite cu diamante sub lumina felinarelor.

Elvis Prestley. Nu stiu de ce, dar vocea lui catifelata nu mi-o pot imagina ascultand-o decat in decorul iernii "...you were always on my mind..." Oare?

E un moment magic care ma face sa uit de toate...caldura din interior, muzica din difuzoare si fulgii imensi care se rostolesc de jur imprejurul meu luminati de faruri...

Se face noapte atat de devreme!

Intr-un sfarsit cobor si zapada imi scartie sub picioare. O fac bulgare cu mana fierbinte si mi-o lipesc de obraji. Imi aduce aminte de copilarie... Privesc in sus si fulgii imi intra in ochi, apoi mi se opresc in par si pe buze...zambesc...

Ninge linistit, atat de linistit de parca nu ar mai exista altceva pe lume decat cerul negru si descantecul alb si uimit coborand de sus...

Iarna

2010-12-13T23:03:00.005+02:00

...totul incepe cu primul fulg ratacit...il urmeaza inca unul, si inca unul, pana ce ajungi sa te pierzi cu tot sufletul intr-un noian de frig alb...prima ninsoare...

Apoi iarna se transforma in ceva atat de naucitor incat nici nu mai stii daca ai asteptat-o tu sau a venit ea la tine in cele din urma.

Decembrie. Cum oare pot sa incapa intr-o singura luna din an atatea trairi, atatea amintiri, atatea asteptari, atata emotie si bucurie? Atata voluptate...

Decembrie are un mister pe care inca nu i l-am descifrat...

As vrea sa fiu din nou copil. As vrea sa stiu sa ma mai joc. Sa stiu cum arata insomnia copilariei, o singura data in an, in seara de Ajun... Sa ii vad din nou, la noi acasa de Craciun, pe bunicii mei dragi care azi nu mai sunt. Sa am un tort alb cu lumanari, sa primesc cadouri daruite din tot sufletul, sa ii aud cum imi canta "La multi ani!" Cred ca sunt norocoasa ca m-am nascut in Ajun de Craciun, fiindca, intamplator sau nu, imi este cea mai draga sarbatoare din an...

Decembrie...radioul din bucataria copilariei si cantecul lui Alifantis pe versuri de Bacovia. Imi spuneam ca, intr-o zi cand voi fi mare, am sa iubesc si am sa fiu iubita si voi sta la gura sobei citind "ceva de la poluri" in timp ce, pe amandoi "zapada ne-ngroape"...

Si de aici incepe voluptatea iernii...

Ceaiul. Fierbinte, aromat, sorbit cu inghituri mici, dintr-o ceasca mare, in timp ce mainile inghetate cuprind cana ca intr-o imbratisare. Si incet, incet totul se dezmorteste, urmat de un zambet, apoi de un alt zambet mai plin de subinteles. Oare cand a fost ceaiul mai bun vreodata? Si cate de multe sperante poate sa ascunda in adancul alb al portelanului ei o ceasca de ceai?

Ciocolata calda. Bauta impreuna cu prietenele dupa o raita prin orasul cuprins de viscol. Intr-o cafenea micuta, ascunse strengareste dupa ferestrele inflorite de ger... Ciocolata cu aroma de menta sau de grand marnier, cu gulerul ei alb de frisca inviorat de fulgi de ciocolata amaruie, e un rasfat delicios si aproape pagan. Oare de ce nu ma simt vinovata?

Placintele cu mere, nuci si scortisoara sau cele cu branza dulce, coaja de lamaie si multe stafide imbatate in rom...ninse din belsug cu zaharul cel mai alb si cel mai fin... Cum sa nu te dai batut, cand impresoara toata casa cu parfum de sarbatoare?

Vinul fiert...numai gandul ca seara ma asteapta o cana de lut, plina ochi cu licoarea tare si fierbinte, in care s-au amestecat fantezist zaharul brun, scortisoara, cuisoarele, ghimbirul si asa, de dragul culorii, dar mai ales pentru aroma ei, o felie jucausa de portocala, ma face sa rezist frigului de peste zi!

Si apoi delicioasa paine facuta in casa...neagra cu seminte, cu coaja aspra si crocanta, pe care se rasfata cateva cristale albe de sare de mare si care are un miez atat de pufos!

Alta voluptate...baia cu multa spuma si ulei parfumat...

Lumanarile cu lumina dulce si asternuturile calde si moi...

Zilele de sarbatoare...

Bradul cu miros de munte...

Prietenii dragi...

Cadourile...

Zambetele celorlalti!

Exista pana si radioul lui Mos Craciun!

Iarna e un anotimp al rasfatului.

Si cred ca decembrie e cea mai frumoasa si mai plina luna din an!

Dar mai avem multe de povestit despre asta...

Drumul spre stele

2010-11-28T09:23:00.005+02:00

Hai cu mine

Spre stele!

...

E noapte neagra

Afara,

Aproape

Miez de noapte

Cerul deasupra

Fara contur

Pamantul intreg

De jur imprejur

Si tu nicaieri...

Confesiune

2010-11-21T17:57:00.010+02:00

Se stie ca suntem facuti din iubire, pentru a iubi. Si chiar daca nu toti ne-am nascut din dragoste, asta nu are absolut nici o importanta. Iubirea e acolo undeva ascunsa in fiinta noastra si e dureros de prezenta, chiar si in clipele cand nu mai credem in ea.

Nu poti face pe nimeni sa te iubeasca. Nici pe cei care in mod firesc ar trebui sa simta asta pentru tine.

A iubi e foarte incomod. Pana la urma iubesti pe cineva in pofida a ceea ce este el. Si in cele din urma reusesti sa-l accepti si sa il iubesti asa cum e, fara sa il judeci, fara sa incerci sa il schimbi.

Dragostea e comoda. Pot sa simt dragostea oricui, atat timp cat sunt in parametrii acelui oricui. Cat timp sunt asa cum isi imagineaza ca ar trebui sa fiu. As putea sa port orice masca si-ar dori cineva si probabil m-ar iubi foarte convenabil pentru acea masca.

Probabil as putea fi perfecta, in acceptiunea celorlalti. Dar nu as mai fi eu. Am o suma de calitati care ma recomanda pentru perfectiunea canoanelor lumii in care traim. Sunt probate si certificate in timp. Dar nu este deajuns ca sa ma defineasca, cu atat mai mult cu cat, nu asta ma reprezinta. Din nefericire, pentru mine si pentru altii, am si o alta suma, deloc convenabila si usor de digerat. Nici aceasta suma nu ma defineste si nu ma reprezinta. Dar se pare ca ea cantareste mai greu, tocmai fiindca este atat de incomoda.

Duc o lupta permanenta cu mine insami. In fiecare clipa. De cand ma stiu. Ma judec aspru, ma urasc, ma iubesc, incerc sa ma accept asa cum sunt si nu intotdeauna reusesc. De cele mai multe ori ma ajuta si ceilalti. Unii ma imping cu usurinta in prapastie, altii ma scot cu greu de acolo.

Uneori durerea si dezamagirea isi fac cuib negru in sufletul meu si ajung sa cred ca nu o sa mai patrunda niciodata lumina.

Si totusi, mereu gasesc resurse sa iubesc oamenii, sa cred in ei. Fara ca nimic sa altereze din sentimentul acesta. Nici macar nu mai inteleg de unde am atata putere. Si o iau mereu de la capat, iubind, ca si cum as iubi pentru prima oara, ca si cum nu as fi avut niciodata inima franta, sufletul chinuit...

Ca si cum nu as fi invatat nimic, absolut nimic din ce mi-a fost dat sa traiesc, iubind oamenii cu aceeasi naivitate mai mereu...

Poate ca iubirea nici nu e o lectie...

E atat de incomod sa iubesti, de dureros, dar atat de frumos! E o dovada de mare generozitate sa poti iubi! Nu toti avem acest privilegiu, fiindca suntem uneori mult prea practici, prea intepetiniti in canoane, prea plini de prejudecati.

Si din nou imi aduc aminte ca nu pot face pe nimeni sa ma iubeasca, nu pot face pe nimeni sa ma accepte asa cum sunt.

Nu pot fi asa cum vor altii sa fiu. Nu pot fi proiectia imaginatiei nimanui. Ii las pe altii sa o faca. Sa poarte ce masca vor.

Inca o data imi cer iertare!

Dar nu o sa ma schimb pentru a primi dragoste in schimb. Poate ca nici nu ar fi un targ bun! De unde as sti atunci, ca cine ma iubeste, ma iubeste pentru ceea ce sunt sau pentru ceea ce cred ca sunt? Si cine, si ce, as mai fi eu?

Dar o sa iubesc, o sa va iubesc cu aceasi naivitate mai mereu...

Despre mine...

2010-11-17T23:57:00.005+02:00

"...Aici intre pamant si cer,

zori sfinte, amurgul auster,

prin ras, sub zare aurie,

intr-o cereasca bucurie,

eu cea dintai, am plans stingher."

"Cantecul Evei"

de Charles Van Lerberghe

Agonie si extaz

2010-11-16T22:32:00.007+02:00

Oare unde ma poarta vantul?

In urma si inainte numai furtuna...

Ce imi aduce soarele?

Printre genele ude il privesc apunand

Asteptand rasaritul...