Despre iarna

A trecut foarte mult timp de cand nu am mai scris...nimic. Am simtit nevoia sa scriu despre multe, cateodata gandurile imi aluneca usor ca o saniuta la vale, alteori se invart ca intr-un vartej de fulgi ratacind aiurea in drumul lor spre pamant.
Iarna a venit in cele din urma, iar cand credeam ca va fi inca un Craciun fara zapada, iata ca, a nins asa dintr-o data, peste noapte, iar dimineata totul era alb. Am sarit din pat direct la geam, mi-am lipit nasul de fereastra rece, ca atunci cand eram copil, si l-am strigat bucuroasa pe Stefan. Cu o seara inainte ne rugasem impreuna sa ne dea Dumnezeu zapada...ascultasem meteo, asa ca am trisat putin, dar tot in puterea Celui de sus aveam mai multa incredere, decat in meteorologul de serviciu. Si a nins, si inca ninge...de nu se mai opreste de cateva zile...e ca in povesti...daca nu ar trebui sa ma urc si la volan...dar asta e alta poveste...
Noptile de iarna lungi si reci imi aduc aminte de copilarie...in noptile vacantelor de iarna dormeam la bunici, iar seara, dupa ce ne imbracam in pijamale, ne cuibaream in asternuturile reci, fiindca nu intotdeauna era caldura in calorifere, iar bunica ma lua strans in brate si imi incalzea picioarele mici in mainile ei calde si blande...afara cainii urlau, si eu o intrebam speriata pe bunica de ce fac asa..."prevestesc ceva rau", spunea ea, si ma strangea si mai tare la pieptul ei...incercam sa adorm, dar ii auzeam afara misunand prin zapada si latrand fara incetare...somnul venea usor in bratele bunicii, care, in timp ce ma mangaia, imi soptea incet povesti de demult...
Au trecut multi ani de atunci, dar amintirile dragi din casa bunicilor imi revin una cate una... tabinetul pe care il jucam cu totii la masa mare din sufragerie, in timp ce bunicul "tinea socoteala", iar televizorul alb-negru "mergea" pe rusi, iaurtul cu biscuiti extra pe post de gustare de seara, amandinele cu cacao ale bunicii...dar, mai cu seama, dulapul cu "minuni" inchizand in el sub cheie, cel mai misterios parfum din lume...acolo isi tinea bunica medicamentele in cutiute mici, intr-o ordine perfecta, cremele de maini, de fata, in borcanase de sticla mata, sau colorata, sticlutele de parfum, bijuteriile si margelele, bomboanele in cornete de hartie, fotografiile cu oameni dragi si cartile postale cu iz vesel de vacanta, retetele scrise de mana, care valorau o avere, fiind pastrate cu evlavia cu care pastrezi manuscrise vechi...si cate si mai cate...acel parfum magic al micului ei dulap, nu am sa-l mai regasesc niciodata printre miresmele acestei lumi, a ramas undeva in trecut, legat de fiinta bunicilor mei, apartine casei lor si unui timp care azi nu mai e...
Iarna cu zapada e iarna cu adevarat...anul acesta a nins ca atunci cand eram copil.
Doamne, cum ne mai jucam ore intregi pe derdelus, cu saniutele, toti copii din cartier, ne legam unii de altii, si ne lasam la vale formand o omida uriasa, care se rasturna comic intr-o invalmaseala de fulare, manusi si fesuri, toate impletite de mainile indemanatice ale mamelor si bunicilor. Ne bateam cu bulgari, pana ne intepeneau mainile si faceam oameni de zapada, pentru care sacrificam cate un fular sau un morcov din rezerva mamei. Eram uzi si inghetati, zapada forma la un moment dat o platosa alba prin zonele de conflict, dar, nici ca ne pasa, ajungeam acasa seara tarziu cu obrajii rosii, cu degetele ca vreascurile de tepene, cu nasurile curgandu-ne zdravan, dar eram mult mai sanatosi, stiam sa ne distram si aveam o groaza de prieteni. Parintii ne scuturau de zapada in prag, dupa ce bocaneam zdravan cu bocancii pana ajungeam in usa, era un adevarat ritual, la sfarsit intra sania grea, cu talpi de fier slefuite de tata la fiecare inceput de sezon...
Iar bradul, oricat de triste erau vremurile, nu lipsea, un brad mare si frumos, care mirosea de te innebunea si caruia tata ii cioplea tulpina ca sa incapa in suport. Il impodobeam cu globuri delicate din sticla si cu ghirlande din hartie colorata pe care le facusem la scoala, cu beteala si cu lumanari mici adevarate si cantam colinde, in timp ce in casa mirosea a prajituri...
In Ajunul Craciunului e ziua mea, asa ca toti veneau la noi, iar casa se umplea de cei dragi, masa era plina de bunatati, si imi aduc aminte ca mama imi facea un tort imens de frisca ( din smantana adevarata, nu ca aia la plic) ornat asa frumos si alb ca zapada...Primeam cadouri, mai ales noi copiii, iar la usa sunau colindatorii... Mergeam si noi cu colindatul, impreuna cu prietenii ca sa ne mai facem curaj, repetam inainte, ne pregateam recuzita, faceam chiar si un scenariu, iar banutii pe care ii castigam erau un bun prilej de a invata cum sa ne gestionam un mic buget.
Perioada Craciunului mi se pare cea mai frumoasa din an, mai ales daca esti copil sau ai copii...
Magia sarbatorilor ramane o magie daca te straduiesti si vrei intr-adevar asta, pentru tine si pentru cei dragi.
In casa mea de Craciun o sa miroasa a prajituri cu nuci si ciocolata, a portocale, a vin fiert cu scortisoara, o sa aprind lumanari cu lumina calda, iar bradul o sa-l impodobesc cu decoratiuni pictate sau cusute de mana mea. O sa astept sa imi treaca pragul cei ce ma iubesc, o sa ma gandesc la prietenii dragi de departe, o sa ma rog sa ma ierte cei carora le-am gresit si nu in ultimul rand o sa il aduc cumva pe Mos Craciun in casa mea pentru copilul meu si pentru copilul care a ramas in mine...