marți, 26 octombrie 2010

Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai..




"...la nunta mea
A cazut o stea
Soarele si luna
Mi-au tinut cununa
Brazi si paltinasi
I-am avut nuntasi
Preoti, muntii mari
Paseri, lautari
Pasarele mii
Si stele faclii..."

Miorita - Vasile Alecsandri

miercuri, 20 octombrie 2010

Amintiri despre inceput


"Iti aduci aminte ziua cand ti-am spus ca esti frumoasa,
Cand, in soaptele padurii, poate ca te-am sarutat
Ascultand ecoul rece, dinspre toamna friguroasa
Ce-aducea-ntalnirii noastre un adio-ndepartat?"

George Bacovia

marți, 19 octombrie 2010

Toamna











Cel mai misterios anotimp dintre toate...
Invaluit in ceturi, scaldat de soarele molcom sau ploile lungi si reci, peisajul de toamna, ne dezvaluie latura cea mai romantica si mai sensibila a sufletului.
Natura umana inclinata spre depresii dureroase, reverii adanci si melancolii nesfarsite se regaseste mai mult ca oricand in aerul bacovian al toamnei.

E anotimpul cel mai aproape de sufletul meu. Dar nu pentru ca sufletul meu s-ar nelinisti, ba dimpotriva. In timp ce toamna se asterne fosnind usor in jurul meu, in asteptarea iernii, sufletul meu se inalta spre cer cu fiecare frunza care coboara spre pamant.
Nici florile primaverii, nici prima ninsoare, nici intaiul val al marii la inceput de vara, nu-mi tulbura mai adanc sufletul ca padurile toamnei ruginind sub soarele bland, de pe cerul atat de albastru, pe care sunt risipiti asa, ca in joaca norii in cele mai frumoase nuante...

Tabloul magnific al toamnei ma face sa cred ca, undeva sus in cer, cineva, a rasturnat paleta de culori si ele s-au amestecat cazand, rostogolindu-se peste lume.
Si nu imi ramane decat sa privesc, sa imi umplu sufletul, sa o recompun in gand, sa o pastrez in suflet, sa ma pierd cu totul in splendoarea ei...

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Calea lui Dumnezeu


De-a lungul vietii L-am intalnit pe Dumnezeu in cele mai neasteptate situatii si m-am bucurat de puterea infinita a bunatatii Lui chiar si atunci cand credeam ca totul e pierdut....

Uneori L-am chemat, asa cum facem toti, prin puterea rugaciunii. Alteori in egoismul meu L-am implorat sa ma ajute, in momentele in care mi se parea ca, nici eu insami nu ma mai puteam ajuta. Cateodata uitam sa-I multumesc, prinsa in vartejul bucuriilor de moment si savurandu-le de ca si cum ele mi s-ar fi cuvenit, de parca ar fi venit de la sine sau si mai rau atribuindu-mi toate meritele. Mi s-a intamplat in cateva randuri sa-I cer socoteala, intrebandu-L "de ce?" fara sa ma gandesc ca, probabil, El imi daduse deja prea mult...

Cu siguranta, Dumnezeu are caile Lui nebanuite de a ne a duce din nou pe drumul cel bun...

Si asa, am realizat intr-un tarziu cu surprindere ca, ceea ce parea atat de groaznic si de netrecut la un anumit moment dat, invariabil avea si o parte buna sau facea parte dintr-un plan elaborat cu atata minutiozitate incat era aproape imposibil sa il banuiesc.
Constiinta acestui lucru am capatat-o dupa ceva ani pierduti in lamentari si framantari inutile. Simteam ca El are un plan cu mine si ma intrebam mereu care e acel plan, de parca rezolvarea misterului ar fi insemnat ca pot sa-mi trag sufletul si sa ma opresc din drum. Dar eu trebuia sa merg mai departe si nu era cale de intors, nici timp de odihna...

Descoperind in cele din urma ca Dumnezeu e in fiecare detaliu al fiintei mele, am reusit sa ma impac cu mine insami. Si atunci nu mi-a mai ramas decat sa iubesc...si sa-I multumesc pentru tot!

Daca Dumnezeu mi-a arat o cale, aceea e calea dragostei. Nu poti reusi nimic fara dragoste, fara sa te iubesti, fara sa iubesti.
E atata dragoste in noi, trebuie doar sa iasa la lumina. Si e atat de multa rautate pe lume, si nu poti lupta cu toata lumea. Tot ceea ce poti face e sa nu lasi aceasta lume sa te schimbe. Si singura arma care ti-a mai ramas e un un suflet plin de dragoste.

sâmbătă, 2 octombrie 2010

De toamna


Daca toamna ar avea cuvinte ele ar pluti ruginind in drumul lor spre pamant si s-ar transforma in cantec...

Toamna mea e doar reflexia de ecou al acestui cantec...

vineri, 1 octombrie 2010

Mahomed si Luciano




Maroc si Italia.
Doua lumi total diferite.

Doua personaje care au facut parte din povestea vacantei mele. Si fara de care, tabloul acelei aventuri de pe cele doua continente - Africa si Europa, nu ar fi complet.

Mahomed ar putea avea orice varsta cuprinsa intre 16 si 35 si ani. Are jovialiatea si energia unui adolescent si spiritul intreprinzator a unui barbat in toata puterea cuvantului. Anii lui sunt undeva la mijlocul acestei distante...

Din momentul in care l-am cunoscut a avut un permanent zambet pe fata si m-a facut sa rad chiar si in momentele cele mai dificile. Cand l-am auzit vorbind prima oara o romana amestecata cu italiana cu un accent indescriptibil, apoi o araba care mi s-a parut tare comica, fiindca nu puteam sa imi dau seama daca se cearta sau poarta doar o conversatie normala, nu am putut sa imi stapanesc mirarea si hohotele de ras. Cu ochii mari si negri, zambetul dezvelind un sirag de dinti, care pareau si mai albi in contrast cu pielea inchisa la culoare, chipul lui Mahomed imi apare si acum in amintire, atat de vesel sub soarele necrutator al Marocului...
Purta mereu dupa el o geanta, din aceia care poarta toti adolescentii lumii, si cred ca nu o dadea jos decat noaptea in somn sau probabil in alte situatii mai intime...micile lui invarteli si afaceri cu "de toate" isi aflau sediul cu tot cu cartierul general in acea geanta aparent banala. Din cate am inteles era cumva stalpul familiei si parintii lui se bazau pe el si pe mica sa afacere . Mama lui Mohamed m-a primit cu bratele deschise in casa lor proaspat renovata, fericita sa imi arate toate noutatile, de parca ne stiam dintotdeauna. La prima noastra intalnire s-a intamplat sa port o minunata ie romaneasca lucrata manual si a fost un detaliu care nu i-a scapat, dandu-mi astfel ocazia sa pot incepe cu ea o conversatie onorabila, pe un subiect atat de drag femeilor...

In Fes am cunoscut si o buna prietena a lui Mohamed, cu care am petrecut cateva clipe foarte frumoase, afland cate ceva din misterul femeilor marocane, chiar de la ea. Parfumul ei, misteriosul Rush de la Gucci care o invaluia cu totul, imi va aduce aminte mereu de Maroc...

M-am despartit de Mohamed in aeroport, acolo unde il vazusem pentru prima oara in urma cu cateva zile. M-a imbratisat, zambindu-mi din nou, cu zambetul lui inconfundabil, si ne-am luat la revedere. A avut grija sa ajung in siguranta dincolo de portile de imbarcare... Am mai intors capul odata dupa el si l-am zarit departe prin multime, l-am privit cum dispare printre ceilalti si odata cu el a ramas in urma toata veselia Marocului...

Luciano e tot ce nu e un italian. Nu e tanar si frumos, nu e inalt, brunet, perfect bronzat, nu are masina scumpa la scara si nici texte invaluitoare in programul de cucerit turiste venite in vacanta. Pare mai degraba un pensionar neamt destept si protector. Vorbeste vreo patru limbi straine, putina romana, stie istorie, geografie si alte un milion de chestii inteligente care au facut conversatia cu el de-a lungul catorva zile bune, extrem de interesanta. Din tipologia unui italian are doar galanteria.
Mi-a dezvaluit multe lucruri despre locurile pe unde am cutreierat prin Italia, dovedind o atentie si o inclinatie deosebita pentru detalii, surprinzandu-ma de cele mai multe ori si avand o rabdare nesfarsita cu mine, lasandu-ma sa ma bucur de toate, fara sa ma grabeasca si dandu-mi explicatii la fiecare pas... In plus stia exact unde se mananca cel mai bine si pot spune ca am savurat bunatatile bucatariei italiene alaturi de un cunoscator, care ma certa ca cer frisca la expresso...cred ca i-am parut tare ciudata!
De-a lungul calatoriei mele pe dealurile pline de serpentinte ale regiunilor Marche si Emilia Romagna, Luciano s-a dovedit a fi cel mai mai bun ghid pe care l-as fi putut avea.

Probabil fara Mahomed si Luciano vacanta mea ar fi fost cu totul altfel...
Vreau sa le multumesc si sa le dedic aceste fotografii, fiindca alaturi de ei am descoperit inca o latura frumoasa a Marocului si a Italiei.

Si fiindca, amintindu-mi de ei doi, imi amintesc ca mereu calatoriile sunt despre oameni!