Calea lui Dumnezeu

De-a lungul vietii L-am intalnit pe Dumnezeu in cele mai neasteptate situatii si m-am bucurat de puterea infinita a bunatatii Lui chiar si atunci cand credeam ca totul e pierdut....

Uneori L-am chemat, asa cum facem toti, prin puterea rugaciunii. Alteori in egoismul meu L-am implorat sa ma ajute, in momentele in care mi se parea ca, nici eu insami nu ma mai puteam ajuta. Cateodata uitam sa-I multumesc, prinsa in vartejul bucuriilor de moment si savurandu-le de ca si cum ele mi s-ar fi cuvenit, de parca ar fi venit de la sine sau si mai rau atribuindu-mi toate meritele. Mi s-a intamplat in cateva randuri sa-I cer socoteala, intrebandu-L "de ce?" fara sa ma gandesc ca, probabil, El imi daduse deja prea mult...

Cu siguranta, Dumnezeu are caile Lui nebanuite de a ne a duce din nou pe drumul cel bun...

Si asa, am realizat intr-un tarziu cu surprindere ca, ceea ce parea atat de groaznic si de netrecut la un anumit moment dat, invariabil avea si o parte buna sau facea parte dintr-un plan elaborat cu atata minutiozitate incat era aproape imposibil sa il banuiesc.

Constiinta acestui lucru am capatat-o dupa ceva ani pierduti in lamentari si framantari inutile. Simteam ca El are un plan cu mine si ma intrebam mereu care e acel plan, de parca rezolvarea misterului ar fi insemnat ca pot sa-mi trag sufletul si sa ma opresc din drum. Dar eu trebuia sa merg mai departe si nu era cale de intors, nici timp de odihna...

Descoperind in cele din urma ca Dumnezeu e in fiecare detaliu al fiintei mele, am reusit sa ma impac cu mine insami. Si atunci nu mi-a mai ramas decat sa iubesc...si sa-I multumesc pentru tot!

Daca Dumnezeu mi-a arat o cale, aceea e calea dragostei. Nu poti reusi nimic fara dragoste, fara sa te iubesti, fara sa iubesti.

E atata dragoste in noi, trebuie doar sa iasa la lumina. Si e atat de multa rautate pe lume, si nu poti lupta cu toata lumea. Tot ceea ce poti face e sa nu lasi aceasta lume sa te schimbe. Si singura arma care ti-a mai ramas e un un suflet plin de dragoste.