Mi-aduc aminte cum era...Aproape ca uitasem.
De fapt nici timpul, nici spatiul nu inseamna nimic. Nici macar tot ce se intampla cu tine in tot acest timp si spatiu. E acolo fara nici o indoiala, dar atat de bine ascunsa incat ai crede ca ai uitat complet de ea. Si deodata iese la lumina din umbra in care te-ai straduit sa o tii ascunsa, iar totul pare atat de simplu incat iti spui ca e ca mersul pe bicicleta...si nu ai urcat de ani de zile pe bicicleta, ultima oara erai copil...
Trec pe langa tine in tot acest timp in care ai uitat, oameni care se iubesc, sarbatori in care te simti strain, sentimente pe care nu le recunosti, trairi carora nu le banuiai existenta, cuvinte al caror sens nu-l pricepi, zile in care te intrebi nauc unde a disparut soarele, desi evident e sus pe cer...
Si fara sa stiii cum si cand, pe nestiute te dezmeticesti. Unde ai fost in tot acest timp? In ce spatiu inima ta a supravietuit pana acum?
De unde erai, vedeai din adancuri doar lumina filtrata prin luciul apei. Dar sufletul tau nu era acolo, era sus stralucind in soare, oglindindu-se in fiinta ta toata.
Dragostea.
Imi amintesc cum era...
Ca mersul pe bicicleta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu