sâmbătă, 24 martie 2012

10

Primul zambet. Si ca intr-o oglinda alt zambet inapoi, dinspre chipul mamei. Primul dintisor. Primul pas plin de curaj spre necunoscut. Primul cuvant pornit ca o parere, apoi repetat iar si iar...
Prima zi de gradinita, cu toate spaimele ei. Primul desen, prima litera, apoi prima zi de scoala. Primele momente si asa au trecut 10 ani...
In fiecare an e un nou "prima data". O noua descoperire de facut, o noua bucurie, o noua temere, cu fiecare "prima data".
Dar, dincolo de toate astea, fericirea pura pe care ti-o daruieste un copil nu poate fi egalata de nimic!
Stefan a reusit, fara sa faca nimic anume, ba chiar in pofida acestui lucru, sa ma determine sa vad viata si lumea cu totul altfel de cum le-am perceput inainte sa il am pe el. Intr-un mod cu totul diferit de a majoritatii oamenilor. Si daca el pare venit din alta lume, nu ma mira, fiindca si eu m-am simtit mai mereu atat de diferita de ceilalti. Si ii multumesc, fiindca datorita lui, nu ma mai simt vinovata ca par venita de pe alta planeta! Iar daca restul oamenilor ma condamna pentru asta nu-mi mai pasa, fiindca stiu ca nu sunt singura pe lume!
10 ani inseamna ceva! Pentru noi doi e mult, au trecut cu bune si cu rele, au zburat aproape ca vantul si ca gandul, dar acesti ani mi-au schimbat viata pentru totdeauna!
Stefan a implinit azi 10 ani si a fost o zi ca oricare alta petrecuta impreuna. Micul dejun acasa, tandrete, soare, parc, prieteni noi si vechi, bucurii simple, cateva cadouri, o felie de tort, oameni care ne iubesc alaturi de noi, mesaje frumoase de la cei de departe si atat. Dar pentru noi doi a fost deajuns! Si sunt recunoscatoare pentru asta!

marți, 13 martie 2012

Doar o clipa

E ca atunci cand imi tin rasuflarea. Fiindca in acea clipa as vrea ca timpul sa stea in loc, sa incremeneasca in acel moment. Si toate trec dincolo, trec pe langa mine, trec fara sa mai simt nimic altceva. Fiindca timpul si spatiul nu mai exista, nu mai e nimic, nici inapoi, nici inainte, e doar acel moment suspendat intre cer si pamant.
Apoi toate revin la cele stiute.
Dar imi ramane magia acelei clipe. Doar mie, nu mi-o poate lua nimic, o pot trai si retrai la infinit daca vreau, fiindca am la ce sa ma intorc, fiindca am pastrat-o, fiindca nu as fi avut cum s-o pierd, fiindca nu am unde s-o pierd, fiindca o pastrez in suflet...
Si da, ai dreptate, uneori tot ce avem nevoie e doar aer sa putem respira si sa ne iubim...

luni, 12 martie 2012

Fara ea

"Viata fara dragoste este o umbra a lucrurilor care ar putea fi..."
Anonim

joi, 8 martie 2012

Ploaie in luna lui Marte

"Ploua infernal
si noi ne iubeam prin mansarde
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau, in luna lui Marte..."
Nichita Stanescu

miercuri, 7 martie 2012

De sus in jos

"...Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene in creta
Sufletele noastre dansau
nevazute intr-o lume concreta..."
Nichita Stanescu

luni, 5 martie 2012

Zbor fara aripi

"...O sa te ploua pe aripi, spuneai
ploua cu globuri, pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei
mie imi ploua zborul cu pene..."
Nichita Stanescu

duminică, 4 martie 2012

Oamenii?...Ploaia?...

"...si ma-naltam. Si nu mai stiam
unde-mi lasasem in urma odaia.
Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi
cine-s mai frumosi oamenii?...ploaia?..."
Nichita Stanescu

sâmbătă, 3 martie 2012

Noi doi

"Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca
si noi ne iubeam prin mansarde
N-as mai fi vrut sa se sfarseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte."
Nichita Stanescu

joi, 1 martie 2012

Solitudine



Suntem un spectator tacut. Totul e zgomot si cand se lasa in sfarsit tacerea, cand se aprind luminile, descoperim ca eram singuri intr-o sala goala...

Viata a trecut cu tot iuresul ei, s-a desfasurat sub ochiul nostru necrutator de critic, am privit-o de la distanta sigura, fara sa ne implicam decat pe alocuri, aplaudand intre scene spectacolul ei, invidiind figurantii, cand de fapt ar fi trebuit sa fim actorul principal.

Si cand a cazut cortina, s-au stins luminile, dupa ce sala cu usa grea s-a inchis in urma noastra si ramanem din nou singuri in strada, ne intrebam care era rolul nostru si daca el a existat vreodata?