Suntem un spectator tacut. Totul e zgomot si cand se lasa in sfarsit tacerea, cand se aprind luminile, descoperim ca eram singuri intr-o sala goala...
Viata a trecut cu tot iuresul ei, s-a desfasurat sub ochiul nostru necrutator de critic, am privit-o de la distanta sigura, fara sa ne implicam decat pe alocuri, aplaudand intre scene spectacolul ei, invidiind figurantii, cand de fapt ar fi trebuit sa fim actorul principal.
Si cand a cazut cortina, s-au stins luminile, dupa ce sala cu usa grea s-a inchis in urma noastra si ramanem din nou singuri in strada, ne intrebam care era rolul nostru si daca el a existat vreodata?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu