Acum 8 ani la 5 dimineata ningea.
Dupa ce am amanat cat am putut momentul, am plecat la spital cu salvarea, o masina din care curgeau tablele la propriu.
Stiam ca e baiat. Nu mi-a zis nimeni dar am stiut, am simtit. Desi imi doream o fetita, stiam cu certitudine ca cel care se zbenguia zdravan la mine in burtica e baietel.
Spitalul Judetean s-a profilat sumbru peste nelinistea mea.
Toate temerile mele au fost indreptatite. Parca intrasem intr-o inchisoare: hainele jos, rasucit pe toate partile, formalitatile de facut, in timp ce tremuram umilita cu bagajul in mana.
Salonul de tortura. Si apoi travaliul. Un cosmar pe care mi-l aduc aminte si in ziua de azi de parca ar fi fost ieri.
Durerea infioratoare de pe patul de spital din fier, fara saltea si avand forma de covata, de atatea femei chinuite care trecusera prin el, unicul bec cu lumina galbena si chioara ce atarna din tavan, colega de suferinta, vorbele asistentelor, chipul doctoritelor, masa ruginita pe care am nascut un suflet. O mica minune.
Dar cel mai groaznic mi s-a parut "tratamentul" pe care mi l-au aplicat. Printre lacrimi ma intrebam daca am comis cumva vreo crima sau aduc pe lume un copil? Nu am sa inteleg niciodata de ce s-au purtat cu mine asa.
Dupa ce l-am nascut pe Stefan aveam 42 de kilograme. Cele cinci zile pe care le-am "petrecut" in maternitate au fost cele mai cumplite zile din viata mea. Nu ar fi trebuit sa fie asa. Ar fi trebuit sa fie exact invers.
Fericirea de a aduce pe lume un copil nu ar trebui sa fie umbrita de nimic.
Anii au trecut, dar amintirea acelor momente ma bantuie si azi.
Cand ma uit in ochii lui mari, negri si nevinovati sper doar sa nu isi mai aduca aminte de nimic din primele lui clipe din aceasta viata. Mi l-au aratat pret de cateva secunde, dupa care au disparut cu el fara sa apuc sa il tin in brate. L-am regasit in patutul lui mic din salon. Nici nu mai stiu cum am ajuns acolo. E o nebuloasa totala...
Nici azi nu imi vine sa cred prin ce am trecut. Ca am avut atat curaj sa aduc pe lume un copil in asemenea conditii. Probabil nu am avut de ales. Nu imi mai aduc aminte exact.
Dar azi e ziua lui. A daruit bomboane colegilor de scoala, a mancat tort, am cantat cu totii La multi ani! si a primit cadouri...
O zi de miercuri, o zi din viata lui, care a inceput acum 8 ani cu un plans zdravan si piciorusele in sus...
8 comentarii:
La multi ani! Sa aveti numai bucurii si clipe frumoase, sa fiti fericiti si impliniti! Intamplator, cu un an mai tarziu am trecut printr-o experienta asemanatoare, se numeste tot Stefan...Sa ne traiasca....
La multi ani baietelului tau.Sa ai doar bucurii si cinste in urma lui .La noi in tarisoara noastra draga atentia si conditiile acordate mamelor sunt demne de Evul Mediu.Cele mai frumoase clipe din viata , sa-ti vezi fiul crescand frumos,sprijinul tau de mai tarziu.Baietii sunt mai atasati de mame.Nu e tarziu nici pentru o fetita!Coincidenta mare este ca fiul meu este al patrulea Stefan pe linie paterna.Sa fi fericita alaturi de micul tau Stefan!La multi ani!
Va multumesc la amandoi! Si sa va traiasca si voua baietii, sa creasca mari si sanatosi!
Stiti cum se traduce "Stefan"? Cel care domneste mandru cu coroana pe cap, sau domnitor drept, cinstit. Primul lui nume e Vlad si culmea inseamna exact acelasi lucru ceva de genul voievod sau cam asa ceva. Oricum un om mare, un conducator.
La multi ani! Da ,intradevar doua nume puternice,nume pe care cu siguranta le merita , se vede ca e un copil puternic, nu stiu cu cine seamana dar ochii sunt" aproape" ai tai. Tot binele din lume pentru Stefan al tau.
Multumesc!
Ochii sunt ai tatalui meu. Strabunicii mei au fost greci si de la ei mostenim fruntea inalta si ochii mari si negri.
Sa iti traiasca si sa iti aduca lumina in suflet!
Copii sunt forma de rasplata pentru toate suferintele lumii!
Sunt urari venite mai tarziu, dar sunt din suflet!
Multumesc, Costi, din toata imima! Niciodata nu e prea tarziu pentru lucuri frumoase spuse din suflet!
Un rod frumos al iubirii, sa-ti fie sanatos si sa ajunga sa aprecieze pe deplin efortul tau de-al creste...
Un gand bun spre voi!
Trimiteți un comentariu