Intr-o zi o sa plec dupa tine! O sa dezleg calul, o sa-l incalec si o sa-l las sa ma duca in lume. Cu coama fluturand in vantul pustiului, cu parul despletit, cu sufletul liber o sa galopez catre inima ta...
O sa ajung la apele adanci si negre si o sa ma las purtata de valurile inspumate, azvarlind in urma mea durerea, ea se va transforma in pod de piatra de la un tarm la celalalt.
O sa strabat padurile seculare, intunecate si incalcite si am sa imi croiesc drum printre liane, printre fiarele ce ma haituiesc, aruncand peste umar nefericirea. Atunci ea se va preface intr-o poteca neteda ce mi se va deschide in fata, inchizandu-se in urma mea pentru totdeauna. Atunci nu va mai exista drum de intoarcere...
O sa bantui, umbland orbeste prin noaptea noptilor si plangand o sa las sa curga inapoi lacrimile trecutului, pana vor urca una cate una spre cerul inalt, preschimbandu-se in stele, stralucind tainic din intuneric, luminandu-mi calea.
Luna va iesi de dupa norii negri si-mi va adapa calul cu raze de argint. Iar sub vraja luminii ei, ma voi intinde pret de o clipa in praful desertului, devenind una cu pamantul, adormind cu gandul la tine, sperand sa te regasesc in vis...
Incalecand, imi voi mana iar calutul neobosit pe drumul catre inima ta...
Si te voi cauta pana la capatul lumii si chiar si mai departe daca va fi sa nu te gasesc acolo...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu