In cele din urma viata e facuta din momente... Si cred ca de aceea nu reusesc sa imi amintesc decat franturi din ea...
Dar poate ca e mai bine asa.
Nu pot pastra tot, dar de cate ori ma gandesc la trecut, intr-un fel sau altul, incercand sa-l readuc in prezent, ma simt de parca as rasfoi o carte si citesc in viteza doar fragmente din ea...
O iau de la capat si invariabil alte pasaje le iau locul, in timp ce ma pierd printre foi...
Iarna e un anotimp bun sa te gandesti la trecut. Fiindca serile ei lungi si reci se prelungesc pana cand devin cat niste nopti polare.
Azi chiar am stat la gura sobei. Pret de cateva clipe... Venisem de afara amandoi, abandonand intr-un colt de gradina micul om de zapada cu nas dintr-un morcov. Mi-a zis ca ii este frig si fiindca eram inghetati, ne-am asezat in fata focului sa ne incalzim.
Apoi a inceput povestea. Alba ca Zapada si cei sapte pitici... cel mai fermecator film de desene animate din cate am vazut vreodata. Si mi-am adus aminte din nou de copilaria mea, de inocenta acelei perioade. Una din cele mai frumoase momente ale ei erau povestile ecranizate de Walt Disney... Il tineam pe Stefan in brate si mainile lui mici si reci se incalzeau incet in mainile mele, in timp ce gandurile imi alunecau usor inapoi in trecut...
Zilele noastre trec una cate una.
Anotimpurile vin si pleaca si asta e o certitudine fericita.
Azi, zapada mi-a amintit ca e facuta din mii si mii de fulgi, atat de mici, atat de delicati si de fragili dar construind un adevarat imperiu de magie...
Clipele noastre sunt atat de mici, dar cum se face ca sunt singurele care raman, care se pastreaza?
2 comentarii:
Great picture :)
Thank you, Lan!
Trimiteți un comentariu