Ea e inca in viata...priveste cu ochii mariti de groaza, lumea din jur, ascultand murmurul ei, in timp ce fire stravezii, aproape nevazute, se strang in jurul trupului firav, tesand o capcana din care nu mai poate scapa... In clipele acelea, ultimele ei clipe, mai are inca timp sa se gandeasca la tot...e o moarte lenta si sigura in lumina soarelui de dupa-amiaza.Soseaua e neagra. E un drum al mortii, crucile insiruite de-a lungul ei, ca soldatii la apelul de dimineata, sunt din ce in ce mai multe, de la an la an. Dar, soferii grabiti, in dementa rutinei zilnice nici nu le mai vad, nu le mai aud vaietul de jale de la margine de drum. Si, dintr-o data, in rostogolirea masinii, pret de cateva clipe, care mi s-au parut o vesnicie, toata viata mi s-a derulat prin fata ochilor si am ramas undeva, suspendata in timp si in spatiu...apoi masina s-a oprit brusc pe o parte, intr-un sant de pamant de la marginea drumului...
Timpul e o capcana, cu fire stravezii, aproape nevazute, care urzesc un loc, din care te zbati cu putere sa evadezi.
Ea nu se mai zbate in capcana ei de matase. A ramas asa, suspendata, iar vantul o leagana usor intre legaturile calestii albastre din curtea cetatii. Se lasa seara peste castel, ne strigam unii pe altii si coboram pe poteca care duce spre padure.
Ea a ramas in urma, iar cel care a tesut urzeala vine sa isi desavarseasca opera...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu