Adriatica. Monumentele albe din calcar si marmura lucind in soarele arzator. Micutele orase de coasta. Cu strazile lor inguste, pietruite si cladirile vechi de secole, cu aerul mirosind a fructe proaspete, a expresso si a briose imi aduc aminte in mod straniu de Brasov si de Sighisoara. Oamenii ma privesc la fel ca si acasa si citesc in ochii lor o mirare oarecum de inteles... le zambesc, iar pe batranii insistenti ii salut politicos, intr-o limba invatata pe fuga din micul ghid, cumparat in ultimul moment dintr-o librarie galateana... si plec mai departe.
Caldura e sufocanta! O caldura umeda, care ma epuizeaza, care ma face sa caut cu disperare orice petec de umbra. Imi gasesc un motiv bun si ma refugiez in micile magazine cu aer conditionat, prefacandu-ma preocupata de rafturile atat de generoase. Si pornesc din nou la colindat pe strazile pline de flori, oprindu-ma din cand in cand sa ascult forfota orasului in timp ce savurez adevarata inghetata italiana. Leganandu-se usor sub soarele care imi da ameteli, ambarcatiunile din micul port, se reflecta cu nuante de acuarele in apa marii...
Si da, mancarea e delicioasa in Italia! Mai ales daca mananci alaturi de prieteni noi! Sa ciocnesti un pahar de proseco, sa te rasfeti cu sorbeto in timp ce te plimbi pe malul marii, sa te racoresti cu granita direct pe plaja si sa servesti prosciutto cu pepene galben la o masa plina de prieteni sunt doar cateva din lucrurile frumoase pe care le poti face aici...
Azi am calatorit cu o masina foarte mica pe drumurile pline de serpentine din jurul Senigalliei. M-am pierdut pret de ore intregi, de dimineata pana tarziu spre seara, pe strazile incarcate de istorie ale oraselor Arcevia si Corinaldo. Totul in jurul meu parea desprins dintr-o legenda medievala. Ma trezea la realitate cate un detaliu oarecum grotesc din timpurile noastre...
O sa incerc sa adorm si sa regasesc in vis senzatia pe care am trait-o aivea ratacind pe stradutele acelea, in care timpul parca a stat in loc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu