Jurnal de calatorie - partea a II-a

...E dimineata devreme. Sunt din nou pe peron. Doar eu si ea. Dar e o alta gara, de data asta cu nume italian, scris cu litere albe pe o placuta albastra, undeva in stanga sus: Senigallia...

Despartirea de Gaby, prietena mea din copilarie. Imbratisarile, vorbele de ramas bun, lacrimile, oare ce am uitat sa-i spun?...

O las pe acel peron si o privesc in timp ce trenul se departeaza, iar ea din devine din ce in ce mai mica, pana ce dispare cu totul... O parte din inima mea a ramas la ea, iar o parte din sufletul ei calatoreste cu mine de acum inainte...

Calatoria mea continua dincolo de granitele fiintei mele...e un intreg necunoscut inainte, calea mea e plina de poteci, de serpentine, de gari in care as putea sa cobor, de orase prin care voi trece, de oamenii necunoscuti, care o sa imi devina cunoscuti, carora am sa le stiu numele, care o sa imi zambeasca si carora o sa le zambesc... Si toate ma asteapta.

Dar acum, cu mine, nu e decat marea, frumoasa mare Adriatica, inramata rand pe rand in toate ferestrele din dreapta si muntii ce ma saluta din viteza trenului prin ferestrele din stanga...

Lumea ma priveste ciudat. Nu sunt o ciudata, eu sunt doar altfel... Personajul amabil care m-a ajutat sa urc rucsacul urias sus, isi stapaneste cu greu curiozitatea, iar in cele din urma se ascunde in spatele ochilor inchisi, intr-un somn la comanda... Fata de langa el, care nu pare sa aiba mai mult de 20 de ani, o italianca cu forme frumoase si rochie minuscula, butoneaza fara intrerupere telefonul. Ma uit in jur si toti fac cam acelasi lucru...

Ghemuita langa fereastra, pe scaunul ingust a compartimentului de tren, cu rucsacul foto pe genunchi, scriu cu litere de cerneala in micul meu jurnal cu coperti de matase rosie... imbracata in bluza alba de dantela, brodata de o mana iscusita dar anonima, probabil par picata din alt secol... jeansii moderni si bocancii din piele echilibreaza situatia cu timpul prezent. La fel si aparatul foto prin care vad lumea in culori de poveste...

Eu vad ceea ce altii nu vad. Dincolo de durere, de rautate, de mizerie, de neajunsuri e o alta lume. E lumea mea. Si nu e o imagine falsa, distorsionata, gresita sau idilica, e doar trecuta prin filtrul propriului meu suflet, e ceea ce simt, vad si pastrez eu din ceea ce traiesc.

Nici nu vreau sa pastrez altceva...de ce as face-o?