Jurnal de calatorie - partea I

Calatoriile departe, in necunoscut, sunt de fapt o calatorie catre tine insuti.

Calatoriile te poarta mai mult decat orice alta experienta spre adancul fiintei tale. Nu e vorba numai despre depasirea unor limite, desi e si asta, nici despre autocunoastere, chiar daca, ajungi sa te cunosti cel mai bine atunci cand esti departe de rutina ta de zi cu zi, de lucrurile cu care esti familiarizat, de decorurile pe care le cunosti atat de bine.

Calatoriile sunt despre locuri. Despre locuri pe care nu le banuiai in sufletul tau si pe care nu le-ai vizitat niciodata. Ele ti se dezvaluie, una cate una, iar in mod surprinzator iti aduci aminte de ele ca de intamplari traite intr-o alta viata.

Calatoriile sunt despre oameni. Oameni pe care ii cunosti cu o strangere de mana si un zambet, in timp ce te saruta pe amandoi obrajii, oameni cu care ajungi sa vorbesti o limba unica si foarte speciala formata din cuvinte amestecate din doua-trei limbi straine, dintre care una a lor si una a ta, insotita de un infinitate de gesturi si strambaturi explicite si incarcate de emotie... Oameni care te primesc in casele lor, la masa lor si impart cu tine cateva clipe din vietile lor, daruindu-ti amintiri de neuitat. Si, intr-un sfarsit, la despartire te iau in brate, te privesc in ochi si rostesc acele cuvinte de ramas bun carora le ghicesti sensul fara sa te temi ca poti gresi.

Calatoriile sunt si despre alti oameni. Oamenii care te-au asteptat sa vii. Care au transformat casa lor in casa ta cu un simplu bun venit! Aceia sunt prietenii adevarati! Pe care ii stii, care te stiu, pe care ii iubesti si care te iubesc in pofida a ceea ce esti tu. Si usile dintre voi vor ramane mereu deschise.

Calatoriile mai sunt si despre alti oameni. Despre cei care te insotesc de-a lungul drumului, chiar si pentru cateva momente. Descoperi lucruri noi la tine si la ei. Si pasind alaturi de tine, descopera si se descopera. Atunci granitele cad, iar tu ii vezi intr-o lumina noua, adevarata, fara masca, fara fard, fara umbre care sa ascunda fiinta lor ca intr-un val. Lumina in care iti apar e cruda, ca o dimineata de vara insorita. Unii sunt frumosi si atunci te bucuri de norocul de a-i avea alaturi in marea calatorie... Altii sunt hidosi si tot ce iti doresti e sa te intorci din drum, sa nu mai aveti aceeasi destinatie...

Unii oameni te lasa in mijlocul drumului, ca apoi altii sa vina sa te ia de acolo. Cineva vine de la cateva granite distanta, ca sa te aduca inapoi acasa. Altcineva te poarta prin locuri frumoase, te insoteste, bucurandu-se de bucuria ta... Unii iti raman prieteni pe viata. Cineva iti zambeste, e un zambet in treacat, dar zambetul acela e ca un suvenir pe care il pastrezi in inima in toti anii care vor urma, ca pe cea mai draga amintire din calatorie.

Tuturor le sunt recunoscatoare, fiindca m-au invatat ceva nou despre mine insami.