Nu am scris niciodata despre asta. Nici nu stiam daca o voi face vreodata. Dar, cred ca ziua de azi, e una din acele zile din viata.
Acum noua ani, intr-o dimineata in care ningea, l-am nascut pe Stefan. Desfasurarea evenimentelor acelei zile se gaseste povestita
aici, exact cu un an in urma...
Se spune ca nu putem alege nimic pentru copiii nostri. Nici cum vor arata, nici daca vor fi fata sau baiat, nici daca vor fi sanatosi, norocosi sau inteligenti... poate unii ma vor contrazice. Tot ce putem alege pentru ei e un nume care sa-i calauzeasca prin viata.
Nu am putut alege nimic pentru Stefan...
La 3 ani si jumatate diagnosticul a sosit sec, confirmandu-mi temerile cele mai sumbre: ADHD cu note autiste, intarzaiere in limbaj cu dificultati de adaptare.
Au urmat vizite la doctori diferiti, in orase diferite, evaluari peste evaluari, medicatie, sedinte de psihoterapie, logopedie, ani de zile...
E foarte greu de explicat in cuvinte ce simte un parinte in acele momente. E cumplit sa duci o lupta cu toate: cu neputinta, cu disperarea, cu sentimentele de vinovatie, nestiind de fapt cu ce ai gresit, cu prejudecatile, cu birocratia si ineficienta sistemului medical romanesc, cu reactiile la tratamente care iti transforma copilul intr-un cobai, cu tine insuti in cele din urma. Dar, cel mai greu e sa te lupti cu rautatea oamenilor! Am schimbat patru gradinite, toate private si am cautat cu disperare o scoala in care Stefan, sa nu se simta exclus. Ne-am confruntat cu mii si mii de bariere, inclusiv cu prejudecatile oamenilor, cu parerile lor contradictorii, fiindca intotdeauna altii stiu cum e mai bine sa procedezi.
Si toate astea in timp ce trebuia sa ne pastram mintile intregi, sa mergem la serviciu si sa ne comportam ca si cum nimic nu s-ar intampla.
In toti acesti ani m-a incercat toata gama de sentimente si trairi omenesti. Uimire, neincredere, ura, furie, disperare, nepasare, frustrare, abandon, agonie, confuzie, durere, neputinta, recunostinta, fericire, bucurie, tandrete, dar si foarte multa dragoste. Dragoste pentru Stefan care traia linistit in lumea lui, nestiind de ce ne agitam noi asa....
Am incercat sa nu mai consider vinovata, abandonandu-ma durerii ca si cum as avea o cruce de purtat. Am renuntat la medicatia pe care i-o dadeam lui Stefan. Fiindca nu aducea nimic bun, ba din contra. Am incetat sa mai plang si sa ma mai plang. Si in cele din urma am renuntat sa traiesc permanent cu teama in suflet. Am renuntat sa imi fac iluzii. In schimb, nu am renuntat la speranta. Speranta ca un viitor mai bun il va astepta pe copilul meu.
Iar in pofida rautatii nesfarsite a lumii in care incercam sa supravietuim, nu am renuntat sa traiesc, sa imi vad de viata mea. Nici un copil pe lumea asta nu iti cere sa te sacrifici pentru el, nu vrea sa devina o povara. Si in cele din urma am inteles ca nefericirea mea, il face nefericit. Plangeam deseori si cu manutele lui mici si calde si imi stergea lacrimile de pe obraji, si spunea incet "Mami, nu plange!"... Si intr-un sfarsit am realizat ca baietelul meu nu mai trebuie sa ma vada asa...
In ziua de azi e o minune sa ai un copil sanatos. Un copil sanatos nu e bun dat, nu e un merit personal. Eu nu fumez, nu beau alcool, mananc sanatos, am o viata echilibrata. Si totusi s-a intamplat. Nu o sa stiu niciodata de ce, cauzele care pot determina acest diagostic sunt multe si diverse si oricum nu se stie nimic concret nici in ziua de azi. Din nefericire numarul copiilor cu ADHD si cu autism este din ce in ce mai mare de la an la an.
Am prieteni care au copii cu autism, sindrom Down, ADHD, hipoacuzie... Sunt oameni ca noi toti ceilalti. Nu sunt niste proscrisi. Nici ei, nici copiii lor. Atunci de unde atata rautate pe lume?
Copiii sunt un miracol. Numai ca ei vin de la Dumnezeu, nu de la noi, iar daca vin de la Dumnezeu, de ce sa ii condamnam?
Stefan e un copil cuminte si bun. Nu intelege ce e rautatea decat atunci cand aceasta isi arata chipul. Copiii uneori pot fi extrem de cruzi. Dar ce ne facem cu adultii? Traim intr-o lume competitiva in care ni se spune si ni se cere mereu sa fim mai performanti. Din nefericire in goana noastra dupa reusita, nu mai avem ragaz si dispozitie sa fim intelegatori, altruisti, sa avem o minte si o inima deschisa...in schimb avem timp si chef de de rautati, de barfe si de judecati...
Vine Pastele...
Acum ceva timp in urma s-a nascut un copil. Un copil care mai tarziu a luat asupra Lui toate pacatele lumii. Probabil, Isus, la vremea Lui a fost considerat un ciudat, un nebun, a fost un neinteles, caci putini au vazut dincolo de imaginea lui simpla, pe adevaratul Mantuitor al Lumii...
Cu fiecare copil care se naste, se naste un miracol pe lume, o noua sansa, o cale spre mantuire. Dar mantuirea poate avea chipuri atat de diferite....
"Cat de dulce am ratacit din camp in camp si am gustat din a verii mandrie!"
Revenirea.
Nopti dinaintea marilor plecari...
Remarc cu durere si invariabil cu dezamagire ca, oamenii traiesc o mare drama in vietile lor. Pline de explicatii concrete, de calcule in care sunt implicate si invocate relatii sociale, copii, afaceri, acte, case, prieteni, prejudecati, rate la banca, ani de trai in comun, temeri justificate sau nu, oamenii isi traiesc vietile, privandu-se de ceea ce mai important - punctul de plecare la toate de mai sus si anume dragostea.
Acum cateva zile m-am intors de la Roma. A fost o vacanta de neuitat.
