Mi-e dor de mare...n-am mai vazut-o de anul trecut si nici nu mai speram sa o vad anul acesta...si totusi, marti, plec spre ea.
O regasesc in imaginatia mea asa cum a descris-o candva Ionel Teodoreanu prin vorbele frumoasei Lorelai..."Marea Neagra are ochi albastri..."
Cea mai frumoasa perioada din an mi se pare sfarsitul verii si inceputul toamnei...nicicand nu e cerul mai spectaculos, cu norii care parca urca dinspre pamant, intr-un dans nebunesc in mii de nuante halucinante...lumina are o stralucire aparte mai blanda, de o caldura mai domoala, iar in aer pluteste un aer foarte special, incarcat de asteptari si nostalgii. Mie imi aduce aminte de copilarie, de sfarsitul vacantelor, de primele zile de scoala, cu zarva lor de inceput nou si nerabdator, de prima dragoste, de primele petreceri din anii de liceu, de zambetele complice pe furis, de mirosul cartilor si caietelor noi si a fructelor ascunse in banca, de bucuria revederii cu colegii, mai arsi de soare, decat la despartire.
Sfarsitul de august si inceputul de septembrie imi aduc aminte de calatorii incheiate, cu amintiri frumoase de impartasit, de marea de la 2 Mai, pustie cum era acum 15 de ani, cu plaja intesata de scoici, pietre cu forme stranii si crabi, pe care i-am carat in rucsac pana acasa, din considerente artistice, binenteles, de cantecele la chitara ale lui Roland, de nenumaratele trasnai pe care le faceam in liceul de arta si de prietenii risipiti care incotro. Imi aduce aminte si de altele mai recente la fel de dragi, chiar daca s-au petrecut in anii cand aveam sefi si obligatii profesionale cu planuri fabuloase de realizat si clienti importanti de multumit. Anii au trecut, dar impresia pe care mi-o lasa lumina inceputului de toamna, ploile timide si norii parca desenati de manute stangace de copii, reinvie mereu in sufletul meu, sentimente si trairi, care au o semnificatie aparte si care imi releva momente unice si atat de speciale...
