vineri, 7 iunie 2013

El


















Era o calatorie catre necunoscutul deja cunoscut. Il stiam dintotdeauna, stiam ca e acolo undeva in lume, ca o sa-l gasesc.

A fost o vreme cand parea ca plutesc in deriva...
Insula pe care ma refugiasem, cu care calatoream pe o mare fara sfarsit, o mare de intuneric sub un cer fara stele, infruntase atatea furtuni, vantul ii rascolise toate ungherele, incat nu ramasese mai nimic din ea.
In fiecare dimineata tremurand, asteptam infrigurata prima raza care inroseste orizontul. Fiindca, dincolo de linia aceea fragila de lumina era speranta mea. Chiar si atunci cand apa avea culoarea neagra a mortii, culoarea inecului.

Nu, nu m-am lasat dusa de val, am fost una cu valul.
Toata fiinta mea era plutire, o unduire intre adanc si inalt.
Si inima mea era insula mea.
Cu fiecare aruncare aproape orbeasca peste abisuri eram mai aproape de orizontul de lumina. Pana cand vantul a devenit o briza si orizontul a conturat un mal. Si am stiut ca acel tarm de mare de la capatul lumii e tarmul meu.
Insula mea isi terminase calatoria.

joi, 6 iunie 2013

Un fel de (i)logica a fericirii

Ecuatia fericirii e simpla. Plus cu plus, minus ceva? Nici plus, nici minus, nimic de impartit sau adunat peste orice.

Aerul pe care il respira fericirea e un aer pur si la inaltime, departe de orice formula matematica sau combinatie chimica. Se respira dintr-o singura rasuflare, te poti pierde in el, in lumina lui, te poate purta oricat de sus.

Cum recunosti fericirea, oare e ca atunci cand, acea carapace pe care o intuiai a inimii tale nu te mai incape, nu iti mai e deajuns?  

marți, 4 iunie 2013

Acel loc de sub cer



Inca de la inceput jocul era regula. Apoi regula a intrat inaintea jocului. Apoi s-au adunat una cate una, s-au inmultit si au devenit un set. Setul s-a marit, a creat, a legat, a desfacut.
Si totul a inceput sa joace, ca intr-o hora, rotindu-se ca intr-un vartej, ca apoi sa ma poarte acolo unde nu am vrut niciodata sa ajung. Pe un taram unde spaima ajunge sa fie domnitor intr-un regat de umbre.
Am aruncat in urma mea, rand pe rand, ca in povestea fugarului urmarit de balaur, nimicurile fericite ale existentei mele, sperand sa cladeasca inapoi bariere si sa opreasca cumva rasuflarea fierbinte si otravita pe care o simteam in ceafa!
Asa am mai castigat timp. Un timp optimist in care si pe care sa cladesc iluzii. Sa ma joc din nou de-a vacanta. O vacanta de la viata care mi se pregatise. O oaza binefacatoare, pe care mi-era greu sa o parasesc. Desertul cu umbrele lui miscatoare ma astepta. Era acolo, o prezenta permanenta, vie, aproape il auzeam soptindu-mi in serile linistite si stiam ca nu o sa mai dureze mult si va invada lumea mea. I-am luat-o inainte si am infruntat din nou totul, cu resemnarea celui care stie ca nimic nu e de pierdut, fiindca nu are ce.
Regula era sa nu am nici o regula! Dar e atat de greu sa induri povara libertatii asumate! La adapost de pericole, sub imperiul sentimentului de apartenenta la ceva, orice ar insemna acel ceva, aerul era mai respirabil. Oricat de otravit era, ma tinea in viata. Sau asa credeam. Pana am ajuns sa ma sufoc. Cu propria mea mana ma strangeam de gat! Ma sinucideam si eram chiar impacata cu asta!
"Tu chiar nu vezi?" Am privit in jurul meu. Nu era nimeni. Atunci am cautat si dincolo, dincolo de toate usile inchise dinafara spre inauntru. Erau acolo, sapate adanc in mine, in mintea mea, toate regulile de care stiam, inoculate in sangele meu, rotindu-se in jurul inimii mele, otravindu-mi venele cu un lichid vascos si absurd de dureros.
Inca sunt sub tratament. Vindecarea vine lent, ca o izbavire, si cad una cate una, toate regulile existentei mele, lasand locul fertil pentru un taram nou, undeva la un capat de lume, o lume atat de diferita de tot ce stiam pana acum.

miercuri, 13 februarie 2013

Liniste

E ca o apa in care as vrea sa ma scufund...nu stiu de ce, inexplicabil, plutesc inca...in deriva...

Incet, incet se intorc. De fapt nu plecasera niciodata din adancul fiintei mele. Cuvintele.
Lumea e plina de cuvinte. Si toata lumea crede ca te cunoaste fiindca vorbesti. Iar eu vorbesc mult. Uneori, nici nu ii ascult pe altii. Nu am invatat asta inca. E o lectie pe care nu a avut cine sa mi-o predea. Fiindca toti ma aud, dar foarte putini ma asculta.

Am crezut ca tacerea e cheia. Nu e. Am crezut ca rostind mai putin sau deloc voi gasi raspunsul. Nu exista nici un raspuns. Si sunt prea multe intrebari.

E ca o apa in care as vrea sa ma inec, in care as vrea sa privesc cu ochii deschisi dinauntru spre afara...o apa fara maluri, marginita doar de orizont, iar dincolo de orizont, restul lumii in care nu se spun cuvinte...

luni, 31 decembrie 2012

Anul care a trecut


A fost un an bun!
Au fost atatea de facut, de desfacut, de iubit, de iertat, de uitat, de implinit, asa ca a trecut ca vantul si ca gandul...
Va doresc un An Nou asa cum visati si sa va bucurati de o iarna ca in povesti!

duminică, 5 august 2012

Restul e tacere


Pana la urma viata e facuta din franturi.
Cioburi sparte care recompun un univers atat de intim, incat privind dinafara oricine ar observa imediat lipiturile. Privind din interior, numai noi, mesterii iscusiti ai propriului destin rastamalcit si intors pe toate partile de infinte ori in clipele prezente si viitoare, ii vedem intregul. Fara sa stim daca reflexia oglindita de sufletul nostru e diforma sau nu, fiindca de cele mai multe ori ne simtim inima inghetata ca in povestea copilariei despre Craiasa Zapezii...
Si da, se pare ca "restul e tacere" si...liniste.
Si e tare bine ca e asa!

luni, 4 iunie 2012

Noapte buna!

Rostogolindu-se prin viata noastra, amestecandu-se unele cu altele, clipele prozaice si momentele definitorii, ne hranesc iluzia, ca o putem lua iar si iar de la capat. Cu fiecare zi rasar si apun alte si alte iluzii. Pana cand cerul vietii noastre meschine ramane fara soare, scufundandu-ne in bezna, ca la inceputurile facerii lumii.

duminică, 1 aprilie 2012

Cantec fara raspuns

"De ce te-oi fi iubind, femeie visatoare

care mi te incolacesti ca un fum, ca o vita-de-vie,

in jurul pieptului, in jurul tamplelor,

mereu frageda mereu unduitoare?..."

Nichita Stanescu

sâmbătă, 24 martie 2012

10

Primul zambet. Si ca intr-o oglinda alt zambet inapoi, dinspre chipul mamei. Primul dintisor. Primul pas plin de curaj spre necunoscut. Primul cuvant pornit ca o parere, apoi repetat iar si iar...
Prima zi de gradinita, cu toate spaimele ei. Primul desen, prima litera, apoi prima zi de scoala. Primele momente si asa au trecut 10 ani...
In fiecare an e un nou "prima data". O noua descoperire de facut, o noua bucurie, o noua temere, cu fiecare "prima data".
Dar, dincolo de toate astea, fericirea pura pe care ti-o daruieste un copil nu poate fi egalata de nimic!
Stefan a reusit, fara sa faca nimic anume, ba chiar in pofida acestui lucru, sa ma determine sa vad viata si lumea cu totul altfel de cum le-am perceput inainte sa il am pe el. Intr-un mod cu totul diferit de a majoritatii oamenilor. Si daca el pare venit din alta lume, nu ma mira, fiindca si eu m-am simtit mai mereu atat de diferita de ceilalti. Si ii multumesc, fiindca datorita lui, nu ma mai simt vinovata ca par venita de pe alta planeta! Iar daca restul oamenilor ma condamna pentru asta nu-mi mai pasa, fiindca stiu ca nu sunt singura pe lume!
10 ani inseamna ceva! Pentru noi doi e mult, au trecut cu bune si cu rele, au zburat aproape ca vantul si ca gandul, dar acesti ani mi-au schimbat viata pentru totdeauna!
Stefan a implinit azi 10 ani si a fost o zi ca oricare alta petrecuta impreuna. Micul dejun acasa, tandrete, soare, parc, prieteni noi si vechi, bucurii simple, cateva cadouri, o felie de tort, oameni care ne iubesc alaturi de noi, mesaje frumoase de la cei de departe si atat. Dar pentru noi doi a fost deajuns! Si sunt recunoscatoare pentru asta!

marți, 13 martie 2012

Doar o clipa

E ca atunci cand imi tin rasuflarea. Fiindca in acea clipa as vrea ca timpul sa stea in loc, sa incremeneasca in acel moment. Si toate trec dincolo, trec pe langa mine, trec fara sa mai simt nimic altceva. Fiindca timpul si spatiul nu mai exista, nu mai e nimic, nici inapoi, nici inainte, e doar acel moment suspendat intre cer si pamant.
Apoi toate revin la cele stiute.
Dar imi ramane magia acelei clipe. Doar mie, nu mi-o poate lua nimic, o pot trai si retrai la infinit daca vreau, fiindca am la ce sa ma intorc, fiindca am pastrat-o, fiindca nu as fi avut cum s-o pierd, fiindca nu am unde s-o pierd, fiindca o pastrez in suflet...
Si da, ai dreptate, uneori tot ce avem nevoie e doar aer sa putem respira si sa ne iubim...

luni, 12 martie 2012

Fara ea

"Viata fara dragoste este o umbra a lucrurilor care ar putea fi..."
Anonim

joi, 8 martie 2012

Ploaie in luna lui Marte

"Ploua infernal
si noi ne iubeam prin mansarde
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau, in luna lui Marte..."
Nichita Stanescu

miercuri, 7 martie 2012

De sus in jos

"...Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene in creta
Sufletele noastre dansau
nevazute intr-o lume concreta..."
Nichita Stanescu

luni, 5 martie 2012

Zbor fara aripi

"...O sa te ploua pe aripi, spuneai
ploua cu globuri, pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei
mie imi ploua zborul cu pene..."
Nichita Stanescu

duminică, 4 martie 2012

Oamenii?...Ploaia?...

"...si ma-naltam. Si nu mai stiam
unde-mi lasasem in urma odaia.
Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi
cine-s mai frumosi oamenii?...ploaia?..."
Nichita Stanescu

sâmbătă, 3 martie 2012

Noi doi

"Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca
si noi ne iubeam prin mansarde
N-as mai fi vrut sa se sfarseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte."
Nichita Stanescu

joi, 1 martie 2012

Solitudine



Suntem un spectator tacut. Totul e zgomot si cand se lasa in sfarsit tacerea, cand se aprind luminile, descoperim ca eram singuri intr-o sala goala...

Viata a trecut cu tot iuresul ei, s-a desfasurat sub ochiul nostru necrutator de critic, am privit-o de la distanta sigura, fara sa ne implicam decat pe alocuri, aplaudand intre scene spectacolul ei, invidiind figurantii, cand de fapt ar fi trebuit sa fim actorul principal.

Si cand a cazut cortina, s-au stins luminile, dupa ce sala cu usa grea s-a inchis in urma noastra si ramanem din nou singuri in strada, ne intrebam care era rolul nostru si daca el a existat vreodata?

duminică, 26 februarie 2012

Dilema

"Nu poti pleca din tine insuti."
Ionel Teodoreanu

sâmbătă, 25 februarie 2012

Stiai?

"Nu exista fericire de care sa iti amintesti, fara tristete."
Octavian Paler

vineri, 24 februarie 2012

Reverie de februarie

Mi-aduc aminte cum era...
Aproape ca uitasem.

De fapt nici timpul, nici spatiul nu inseamna nimic. Nici macar tot ce se intampla cu tine in tot acest timp si spatiu. E acolo fara nici o indoiala, dar atat de bine ascunsa incat ai crede ca ai uitat complet de ea. Si deodata iese la lumina din umbra in care te-ai straduit sa o tii ascunsa, iar totul pare atat de simplu incat iti spui ca e ca mersul pe bicicleta...si nu ai urcat de ani de zile pe bicicleta, ultima oara erai copil...
Trec pe langa tine in tot acest timp in care ai uitat, oameni care se iubesc, sarbatori in care te simti strain, sentimente pe care nu le recunosti, trairi carora nu le banuiai existenta, cuvinte al caror sens nu-l pricepi, zile in care te intrebi nauc unde a disparut soarele, desi evident e sus pe cer...
Si fara sa stiii cum si cand, pe nestiute te dezmeticesti. Unde ai fost in tot acest timp? In ce spatiu inima ta a supravietuit pana acum?
De unde erai, vedeai din adancuri doar lumina filtrata prin luciul apei. Dar sufletul tau nu era acolo, era sus stralucind in soare, oglindindu-se in fiinta ta toata.

Dragostea.
Imi amintesc cum era...
Ca mersul pe bicicleta...

duminică, 1 ianuarie 2012

Primul gand al acestui an

"Gandeste-te la trecut numai in masura in care acesta iti aduce bucurie!"

Jane Austin

vineri, 23 decembrie 2011

Lista de Craciun

Dragoste Fiindca nu as avea nimic altceva fara ea!
Liniste si armonie Pentru ca traiesc intr-o lume nebuna!
Iertare Nu e pentru oricine puterea iertarii, dar e de nepretuit!
Pasiune si dorinta De a trai fiecare clipa ca si cand ar fi ultima, fiindca mereu imi pare ca trec pe langa ultimele clipe...
Puterea sa merg mai departe, tot inainte, fara sa fiu tentata sa ma tot uit inapoi...
Sanatate Fara nici o explicatie.
In rest, aproape ca am tot ce mi-as putea dori!
Va doresc un Craciun Fericit din toata inima mea!

duminică, 11 decembrie 2011

De dincolo de vis

Nu cauta cuvinte potrivite
Cand nu ai nimic sa-mi spui
Nu spune nimic,
Lasa-ma sa visez!
Dincolo de tacerile lungi
E tot ce vreau sa stiu...
Aproape adormita pe umarul tau,
Alunecand incet in vis
Iti aud inima batand
Atunci cand
E liniste intre noi...

duminică, 13 noiembrie 2011

Haiku de toamna

"valuri, matase
acopera ceruri
zile de toamna..."
M.T.

miercuri, 2 noiembrie 2011

Emotie de toamna

"A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta..."
Nichita Stanescu

duminică, 30 octombrie 2011

Joc de toamna

Toamna mea si-a rasturnat toate culorile de jos in sus, si-a risipit toate frunzele de sus in jos, inventand un joc naucitor, rostogolindu-mi in cale fructele ei dulci si amare...

miercuri, 26 octombrie 2011

Poveste de toamna

Maramuresul e un loc care spune multe povesti...
Dar reflectat in privirea ei a devenit un taram magic.
In ochii nevinovati si sufletul pur al copiilor e toata bunatatea lumii. Si pierzandu-ma cu totul in albastrul ireal al ochilor ei am uitat de rautatea lumii...
Alti ochi negri si mari ma priveau azi noapte licarind in intuneric. Si in lumina lor am gasit toata dragostea, uitand din nou de rautatea nesfarsita a altora.
Exista pe lume locuri de poveste. Exista oameni care spun povesti fara sa rosteasca nici un cuvant. Si fericiti sunt cei ce stiu sa le asculte!

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Ape adanci

Pe care plutesc visele noastre...

Pe fundul carora zac esuate corabii cu incarcaturi pretioase...

Ape adanci si atat de limpezi pe vreme frumoasa... In care se oglindesc toate clipele fericite, unice ale vietii noastre... Si reflectate de lumina soarelui, se pierd catre alte maluri, purtate de valuri una cate una...

Ape tulburi pe vreme de furtuna...

Ape adanci, in care ne scufundam toata durerea, ne inecam toate tristetile, dezamagirile, sperand sa nu mai iasa niciodata la suprafata...

Calatori pe pamant ajungem pe tarmuri pe care am vrea sa poposim la nesfarsit, dar ne lasam dusi de val, ne lasam purtati de vant, fara sa stim ce ne asteapta dincolo de linia orizontului...
Traim? Nici noi nu mai stim...