10

Primul zambet. Si ca intr-o oglinda alt zambet inapoi, dinspre chipul mamei. Primul dintisor. Primul pas plin de curaj spre necunoscut. Primul cuvant pornit ca o parere, apoi repetat iar si iar...
Prima zi de gradinita, cu toate spaimele ei. Primul desen, prima litera, apoi prima zi de scoala. Primele momente si asa au trecut 10 ani...
In fiecare an e un nou "prima data". O noua descoperire de facut, o noua bucurie, o noua temere, cu fiecare "prima data".
Dar, dincolo de toate astea, fericirea pura pe care ti-o daruieste un copil nu poate fi egalata de nimic!
Stefan a reusit, fara sa faca nimic anume, ba chiar in pofida acestui lucru, sa ma determine sa vad viata si lumea cu totul altfel de cum le-am perceput inainte sa il am pe el. Intr-un mod cu totul diferit de a majoritatii oamenilor. Si daca el pare venit din alta lume, nu ma mira, fiindca si eu m-am simtit mai mereu atat de diferita de ceilalti. Si ii multumesc, fiindca datorita lui, nu ma mai simt vinovata ca par venita de pe alta planeta! Iar daca restul oamenilor ma condamna pentru asta nu-mi mai pasa, fiindca stiu ca nu sunt singura pe lume!
10 ani inseamna ceva! Pentru noi doi e mult, au trecut cu bune si cu rele, au zburat aproape ca vantul si ca gandul, dar acesti ani mi-au schimbat viata pentru totdeauna!
Stefan a implinit azi 10 ani si a fost o zi ca oricare alta petrecuta impreuna. Micul dejun acasa, tandrete, soare, parc, prieteni noi si vechi, bucurii simple, cateva cadouri, o felie de tort, oameni care ne iubesc alaturi de noi, mesaje frumoase de la cei de departe si atat. Dar pentru noi doi a fost deajuns! Si sunt recunoscatoare pentru asta!

Doar o clipa

E ca atunci cand imi tin rasuflarea. Fiindca in acea clipa as vrea ca timpul sa stea in loc, sa incremeneasca in acel moment. Si toate trec dincolo, trec pe langa mine, trec fara sa mai simt nimic altceva. Fiindca timpul si spatiul nu mai exista, nu mai e nimic, nici inapoi, nici inainte, e doar acel moment suspendat intre cer si pamant.
Apoi toate revin la cele stiute.
Dar imi ramane magia acelei clipe. Doar mie, nu mi-o poate lua nimic, o pot trai si retrai la infinit daca vreau, fiindca am la ce sa ma intorc, fiindca am pastrat-o, fiindca nu as fi avut cum s-o pierd, fiindca nu am unde s-o pierd, fiindca o pastrez in suflet...
Si da, ai dreptate, uneori tot ce avem nevoie e doar aer sa putem respira si sa ne iubim...

Stiai?

"Nu exista fericire de care sa iti amintesti, fara tristete."

Octavian Paler

Ape adanci

Pe care plutesc visele noastre...

Pe fundul carora zac esuate corabii cu incarcaturi pretioase...

Ape adanci si atat de limpezi pe vreme frumoasa... In care se oglindesc toate clipele fericite, unice ale vietii noastre... Si reflectate de lumina soarelui, se pierd catre alte maluri, purtate de valuri una cate una...

Ape tulburi pe vreme de furtuna...

Ape adanci, in care ne scufundam toata durerea, ne inecam toate tristetile, dezamagirile, sperand sa nu mai iasa niciodata la suprafata...

Calatori pe pamant ajungem pe tarmuri pe care am vrea sa poposim la nesfarsit, dar ne lasam dusi de val, ne lasam purtati de vant, fara sa stim ce ne asteapta dincolo de linia orizontului...
Traim? Nici noi nu mai stim...

Seara de septembrie

Fericirea are gust de paine neagra facuta in casa si aroma fragilor salbatici din vinul rosu de Pietroasa...

Inchina pentru prieteni si pentru dragoste!

Isi aduce aminte de locuri frumoase, de o vara incredibila, asculta Dido si asteapta cu inima deschisa toate cele care or sa vina....

A venit clipa

Azi s-a intamplat ceva extraordinar! Nu, nu s-au aliniat planetele, nu s-a deschis cerul, nu am intalnit pe nimeni special, nu am primit nimic pentru nimic...

A fost o zi obisnuita, ca multe alte zile din viata...

Si totusi, in timp ce toamna cobora in mine si in jurul meu cu o precizie cum nu am mai vazut, am realizat ceva. Nimic pe lumea asta nu se naste fara durere. Nici macar o noua viata. Iar daca durerea are calitatea de a purifica orice suflet, oricat ar fi de chinuit, atunci as putea sa spun ca nimic pe lumea asta nu e lasat fara rostul lui.

Totul a inceput in jurul pranzului, intr-o librarie din centrul orasului, dupa ce am cumparat o carte, recomandata de Semy, prietena mea din celalalt capat al tarii, cu precizarea ca "Eva, parca a fost scrisa de cineva care te cunoaste!". Nu o sa dau numele cartii, tocmai fiindca e atat de celebra incat nu-i mai trebuie propaganda in plus si aici. Pastrand acest anonimat, imi protejez intr-un fel si intimitatea fiindca spre marea mea surpriza si incantare, Semy chiar avea dreptate.

Am iesit din librarie cu cartea in mana, creioanele colorate pentru Stefan in geanta si capul in nori... Manuta lui calda in mana mea m-a adus cu picioarele pe pamant. "Mami, vreau pufuleti!" Am cumparat pufuleti si ne-am asezat tacuti pe o banca. Am rupt sigiliul rosu pe care scria ca e un bestseller si in timp ce punga de pufuleti se golea cu repeziciune am citit primele randuri...

Pana spre dupa amiaza citisem o treime din ea...

Spre seara, in drum spre parc, s-a intamplat acel lucru extraordinar. In timp ce eram la volan si vantul parfumat de toamna imi ciufulea parul , am simtit ca nu mai simt nimic. Durerea disparuse. Imi apartineam cu totul si acea senzatie de liniste si de calm ma uimea in aceasi masura in care ma facea si fericita. Era ceva neobisnuit, si desi eu paream aceasi, totul se schimbase. Norii rosietici peste Muntii Macinului, apusul, parcul, Dunarea cu faleza ei frumoasa, toate erau la locul lor, acolo unde le stiam, dar eu ma simteam intr-o lume cu totul noua. Incepand o viata noua. Din acea clipa.

Cand am ajuns acasa ma astepta un mesaj plin de caldura de la Semy. Nu mai stiam nimic una despre alta de mai bine de o luna.

Azi le multumesc prietenelor mele fiindca dragostea si devotamentul lor m-au tinut in viata mai mult decat am reusit eu insami uneori!

Viata e cu adevarat uimitoare! Fiindca, desi in absurditatea noastra omeneasca ne trece prin cap uneori sa renuntam la ea, ne da suficienta motive sa o pastram si chiar sa ne bucuram de ea!

Inceput de drum in doi

Daca ar fi sa ma gandesc la un portet al dragostei acela ar avea chipul angelic al unei mirese tinere, frumoase si fericite in ziua nuntii ei.

La slujba din biserica, preotul a spus ca e cea mai frumoasa zi din viata unui om. Altii ar spune ca ziua cand ti se naste un copil e cea mai frumoasa. Cu certitudine sunt cateva zile in viata noastra pe care le putem numi cele mai frumoase.

Ziua nuntii e cu siguranta printre ele.

Cu toate emotiile inerente, cu lacrimile, cu framantarile, cu nelinistile si clipele ei unice.

De cele mai multe ori viata te intoarce la clipele fericite si pline de speranta din frumoasa zi a nuntii. La juramintele de atunci. Iti dau puterea sa infrunti greutatile, iti aduc aminte ca pe drumul dragostei ati pornit amandoi, mana in mana. Aurul nou si sfant al inelelor de cununie va lumina clipele din anii lungi de casnicie.

Daca dragostea ar avea chipul Mihaelei in ziua nuntii ei cu George, atunci si cei mai sceptici ar crede din nou in ea...

Incredibila Africa

Pentru mine Africa a fost si a ramas un vis si o enigma.

Nimic din ce stiam si imi imaginasem despre acest continent nu m-a pregatit pentru ceea ce aveam sa vad de la mii de metri altitudine, in timp ce avionul plutea pe deasupra unor peisaje ce pareau niste desene abstracte, in culori ireal de frumos armonizate.

Tarmul Africii mi-a aparut luminat de razele soarelui printre nori. Uitasem sa clipesc. Ma facusem una cu hubloul si avionul cu tot cu pasagerii lui, era undeva in trecut, intr-un alt univers...

Daca as fi putut as fi cuprins toata acea imagine magnifica intr-o privire, intr-un singur cuvant, intr-o singura fotografie...

Ce am trait in acea clipa nu poate fi descris in cuvinte.
Probabil, cele cateva imagini pe care am reusit sa le captez cu modestul meu obiectiv, va vor putea descrie mai bine ceea ce am simtit.

Tot ce mi-a ramas in minte, dupa calatoria deasupra Africii, materializat intr-un singur cuvant e "incredibil"!

Amintiri frumoase

Cand esti fericit timpul zboara cu o viteza ametitoare...

Calatorind prin Italia, care e o tara de poveste, zilele si noptile au trecut ca vantul si ca gandul...

San Marino, Rimini, Senigallia, Ancona, Arcevia, Corinaldo nu mai sunt doar niste puncte pe o harta. Acum le port in inima mea, in mintea mea, cu toate momentele unice care le-am trait acolo. Prietenii noi pe care mi i-am facut, peisajele de vis, castelele prin care am umblat pierzand notiunea timpului, micile stradute fara nume, mancarea absolut senzationala si Marea Adriatica in care m-am scaldat noaptea la lumina stelelor, ca apoi sa astept rasaritul...

Maine ma asteapta Florenta... Urmeaza Pisa...

Si apoi Fes...Maroc...

O alta poveste...

Bella Italia

Adriatica. Monumentele albe din calcar si marmura lucind in soarele arzator. Micutele orase de coasta. Cu strazile lor inguste, pietruite si cladirile vechi de secole, cu aerul mirosind a fructe proaspete, a expresso si a briose imi aduc aminte in mod straniu de Brasov si de Sighisoara. Oamenii ma privesc la fel ca si acasa si citesc in ochii lor o mirare oarecum de inteles... le zambesc, iar pe batranii insistenti ii salut politicos, intr-o limba invatata pe fuga din micul ghid, cumparat in ultimul moment dintr-o librarie galateana... si plec mai departe.

Caldura e sufocanta! O caldura umeda, care ma epuizeaza, care ma face sa caut cu disperare orice petec de umbra. Imi gasesc un motiv bun si ma refugiez in micile magazine cu aer conditionat, prefacandu-ma preocupata de rafturile atat de generoase. Si pornesc din nou la colindat pe strazile pline de flori, oprindu-ma din cand in cand sa ascult forfota orasului in timp ce savurez adevarata inghetata italiana. Leganandu-se usor sub soarele care imi da ameteli, ambarcatiunile din micul port, se reflecta cu nuante de acuarele in apa marii...

Si da, mancarea e delicioasa in Italia! Mai ales daca mananci alaturi de prieteni noi! Sa ciocnesti un pahar de proseco, sa te rasfeti cu sorbeto in timp ce te plimbi pe malul marii, sa te racoresti cu granita direct pe plaja si sa servesti prosciutto cu pepene galben la o masa plina de prieteni sunt doar cateva din lucrurile frumoase pe care le poti face aici...

Azi am calatorit cu o masina foarte mica pe drumurile pline de serpentine din jurul Senigalliei. M-am pierdut pret de ore intregi, de dimineata pana tarziu spre seara, pe strazile incarcate de istorie ale oraselor Arcevia si Corinaldo. Totul in jurul meu parea desprins dintr-o legenda medievala. Ma trezea la realitate cate un detaliu oarecum grotesc din timpurile noastre...

O sa incerc sa adorm si sa regasesc in vis senzatia pe care am trait-o aivea ratacind pe stradutele acelea, in care timpul parca a stat in loc...

Vacanta!

Plec!
Plec departe!

Va fi o calatorie peste mari si tari! O calatorie la care visez de ani de zile!

Emotiile, trairile si gandurile mele vor avea culoare de cerneala. Fiindca voi tine un jurnal. Legat in piele, avand coperti invelite in matase rosie brodata cu auriu, cu pagini pictate. Acel caiet asteapta de 20 de ani in biblioteca mea ceva memorabil de scris in el. Niciodata nu am gasit nimic suficient de pretios cu care sa umplu acele pagini frumoase dar, se pare ca asteptarea a luat sfarsit!

O sa va impartasesc franturi din cele scrise si imaginile din calatoria mea, cat o sa pot de curand, sper in timp cat mai real, daca voi reusi acest lucru.

Partea frumoasa e ca nu stiu cand ma voi intoarce! Inca nu stiu exact, pana unde o sa ma duca aceasta calatorie... Singurul secret pe care vi-l dezvalui e ca niciodata nu mi-am vazut atat de aievea un vis implinit! Si asta ma face foarte fericita!

Va doresc o vara minunata tuturor si sper ca de la departare sa va pot purta, odata cu mine, prin locurile minunate care ma asteapta!

Soarele negru

Drumul spre soare incepe de pe pamant.

Aici faci primii pasi.

Drumul spre inima cuiva incepe din inima ta.

Acolo se aprinde prima raza. Si ea lumineaza o cale fara intoarcere. Uneori raza se stinge si odata cu ea calea se scufunda in intuneric pentru totdeauna...

In universul vietii noastre certitudinile sunt niste gauri negre. Fericirea se afla acolo dincolo de certitudini si nu exista nici o cale pana la ea.

Fiindca dragostea si fericirea ratacesc in noi pana isi gasesc singure drumul lor catre soare.

La mii de asteptari adancime, in abisul fiintei noastre, e atata lumina... Si uneori nu razbate nici o raza dincolo de noi...

Cel mai frumos moment al vietii noastre e acela, cand cineva coboara in abis si deschide portile luminii!

Lovers

My love,

For your sake

I will let myself carried by the wave

Far away from the shore,

Just there where your love is gonna lead me…

Through the storm

We’ll pass together,

In your deep eyes

I’ll watch the sundown,

In your arms,

The sunrise will find me

Swinging myself slightly...

De dragul tau,

Iubitul meu,

Ma voi lasa dusa de val,

Departe de mal,

Acolo unde ma va purta

Dragostea ta...

Prin furtuna

Vom trece impreuna

In ochii tai mari

Voi privi asfintitul...

In bratele tale,

Leganandu-ma usor,

Ma va gasi rasaritul...

Despre nemurire

Cand treci prin viata, facand ceea ce e bine dupa regulile celorlalti ti se pare ca esti pe drumul cel bun. Chiar crezi ca esti fericit, fiindca ai aprobarea tuturor.
Viata pare ca merge asa cum trebuie, dupa un plan bine stabilit, intr-o directie deja stiuta si acceptata ca si cand, nu ar fi fost si alta cale de urmat.

Bine, uneori, in lungile clipe cu tine insuti te intrebi daca asta iti doreai cu adevarat? Raspunsurile posibile te ingrozesc, ele suna ca o sentinta si atunci le arunci miseleste intr-un colt al sufletului pentru mai tarziu.
Dar intrebarile cu raspunsurile lor revin cu obstinenta, mai ales in momentele de slabiciune, chiar atunci cand esti mai putin pregatit sa le infrunti... Si le izgonesti iar, spunandu-ti cu un dispret calculat ca erau doar niste iluzii, niste vise irealizabile, niste prostii adolescentine, iti tot repeti ca viata nu e asa, ca nimic din ceea ce sperai odata nu ai fi putut avea.

Desertul e atat de frumos, de calm, dar tot un desert ramane... calatorind prin viata, simti arsura dogoritoare a soarelui direct in crestet, nu te poti ascunde nicaieri, pana la umbra oazei e cale lunga si pare ca se departeaza cu fiecare pas pe care il faci sa ajungi la ea...
Anii trec si tu ratacesti, cu gandul departe la mirajul fetei Morgana...
Dar ea e mereu cu tine, fiindca o porti in suflet. Pe taramurile ei se regasesc toate visele tale, tot ce ai cladit in anii in care erai liber in fata vietii. Anii in care ii auzeai pe ceilalti doar in departare, ca pe un ecou. Atunci nu stiai, dar puteai sa adormi ecoul acela pentru totdeauna.

Si dintr-o data, oaza care se apropie, nu se mai departeaza. Imaginea ei devine mai clara, capata contur, conturile cresc, devin reale si le poti atinge, le poti privi, cu privirea aceea care nu crede ca poate fi adevarat!
Te uiti in urma, pret de o clipa, iar desertul acela, care era viata ta pare acum foarte departe...

Ea iti da sa bei apa nemuririi, si nu te mai saturi, iar in oglindirea limpede si adanca a ulciorului iti vezi visele implinite, visele in care nu mai credeai. Iar viata ta de pana acum iti pare absurda si de neinteles... Oare de ce ai ratacit atata vreme? Raspunsul il stii, te doare, dar nu mai poti schimba trecutul.
In racoarea oazei se afla viata ta asa cum ai visat-o.

Desertul pe care l-ai lasat in urma te asteapta, te cheama inapoi, inca mai ai nisip in ochi si in inima, iti tulbura vederea si iti impietreste sufletul...

Si stii ca acum e prea tarziu, ca nu te mai poti intoarce... oare cum ai mai putea?

Noaptea de Sanziene

Orice vrajitorie ai incerca sa faci cu soarta, orice noroc ai chema in ajutor, orice ai invoca pentru dragoste, nimic nu are un efect mai mare si mai sigur decat sa te lasi in voia destinului, sa te poarte prin viata cu toate miracolele ei...

Iar daca cerurile se deschid doar o data in an, intr-o singura noapte, aceea e Noaptea de Sanziene...

Atunci zanele plutesc deasupra pamantului, dansand pentru dragoste, cantand pentru fericire, purtand flori in par, se scalda in roua, si cutreiera prin paduri si poiene la lumina lunii si apoi a soarelui la rasarit...

Dragostea va veni in cele din urma, legata cu fir de sanziana, purtata sub perna, prin vis, ceruta in toate rugaciunile de fiecare seara...

Dincolo de poarta

Pe poarta sufletului a intrat cineva...

Inauntru e intunerec de mormant.

Poarta nu mai pastreaza nimic din stralucirea de alta data... Nici ferecata nu mai e, cheia e demult pierduta, clanta nu se mai inchide...

Sufletul e undeva intr-un ungher, ascuns de razele soarelui, prins ca un cocon in panza paianjenilor negri ai mortii...

Dincolo de poarta se ascunde toata durerea lumii. Toata deznadejdea ei. Toate sperantele risipite si visele pierdute. Toate cuvintele rostite si nerostite. Toate minciunile. Si clipele furate...

Si dintr-o data cineva paseste dincolo de ea, in joaca, si intra odata cu tot soarele verii...

Pentru o clipa l-am vazut, o clipa cat toate clipele vietii! L-am recunoscut! Si apoi am orbit!

Si de acum incolo a ramas tot intunerecul...

Dreaming of you

Please...don't wake me...because i dream so beautiful...

For you, Sam...

Life is amazing!

And offers beautiful and surprising stories all the time!

And no matter how small is the street where you go... Because there's always the chance that someone will join you and walk beside you on the same road...

Brasovul nu e in Romania

E in alta tara. In alt timp. Nu pot sa-l localizez cu exactitate pe nici o harta. Nici a lumii, nici a vremii...

Aproape trei zile la Brasov...un weekend. Atat. Dar am trait acolo cateva momente care ar putea sa imi ajunga pentru tot restul vietii...

Lumina magica a asfintitului de vineri seara m-a prins in Piata Sfatului...soarele a urcat Tampa, incepand de la poale pana la varf, poleind copacii cu o lumina de aur...in spatele muntelui cerul era de o nuanta indigo, nepamanteana, iar toti oamenii aflati in centrul orasului se cruceau ca in fata unei minuni! Mi-am lasat cartile, pe care le cumparasem de la librarie, pe o banca, ca sa pot face fotografii, iar cand am revenit sa le iau, am intrebat cuplul, care privea spre cer, daca sunt brasoveni... fata mi-a raspuns timid ca da... nu mai vazusera asa un apus niciodata in orasul lor...

Brasovul respira alt aer. Un aer care miroase occidental. A parfum fin, a caramel, a mancare proaspata direct de pe strada, a fructe, a brad, a ciocolata, a cafea turceasca, a viata frumoasa si vesela... Are un aer atemporal, boem si cosmopolit, e cu nonsalanta oras turistic, am auzit vorbindu-se o sumedie de limbi straine de la engleza si germana pana la japoneza si spaniola...chiar daca nu suntem practic in sezon estival. Lumea e zambitoare si eleganta sau din contra foarte cool! Cafenele si restaurante te imbie, revarsandu-se pe trotuare cu mesele pline de flori sau cu umbra ispititoare.

Nu e prima oara cand vin in Brasov...au trecut mai mult de 20 de ani, de cand, am pasit pe aceleasi strazi mici pavate cu piatra... De fiecare data mi se pare altfel, mai fascinant, mai plin de mister... mereu descopar ceva nou, parca dupa fiecare colt ma asteapta o surpriza. Fie ca e vorba de lumina care insufleteste cladirile sau de un personaj parca desprins din basme. Si de aceasta data a fost la fel...

Am plecat spre Brasov fara sa imi fac nici un plan. Doar sa imi vad prietenii si sa fac cateva fotografii. Atat!

Mi-a intrecut si cele mai frumoase sperante pe care mi le-as fi putut face. Am nimerit chiar in plina sarbatoare a orasului, fiindaca se implineau 775 de ani de la atestarea lui istorica. Piata Sfatului a fost invadata de ansambluri folclorice venite din toata tara, umpland cu zarva lor colorata si vesela centrul Brasovului. Nici acum nu imi vine sa cred ce costume superbe purtau fetele si baietii emotionati, care dansau si cantau, repetand fara intrerupere pe langa scena, spre incantarea spectatorilor! In timp ce le faceam fotografii frumoaselor fete, nu incetam sa ma minunez cat de valoroasa e cultura noastra reprezentata de traditii si costume, cat de incantatoare trebuie sa le para tara noastra turistilor straini! Era o adevarata bucurie sa ii privesc pe acesti tineri, care inca mai pastreaza o parte din frumusetea portului popular romanesc autentic, dincolo de toata frivolitatea lumii in care traim in fiecare zi. Sub imperiul acestei impresii, nu am rezistat tentatiei si mi-am achizitionat inca o ie de borangic brodata cu maci rosii.

Nu m-as mai fi saturat sa ma plimb pe strazile din jurul Pietei Sfatului...am intrat in magazinele micute, imprietenindu-ma imediat cu vanzatoarele foarte dragute, cumparand tot felul de nimicuri dulci, de cercei lucrati manual pentru mine si prietenele de acasa si de alte cateva "fleacuri"...

Sambata seara...concert de jazz. Ascult jazz din adolescenta, de cand ma duceam la concertele pe care le tinea Johnny Raducanu si Anca Parghel la Galati, in cadrul intim al vaporaselor de pe faleza Dunarii.

A fost o seara magnifica. Trupa lui Samuel, venita din America, a umplut Piata Sfatului de aplauze si voie buna.

Un american la Brasov! Nici nu imi imaginam ca stiu sa vorbesc engleza....dar m-am descurcat onorabil. Am palavragit ore bune, ratacind pe strazile pietruite, pe sub cerul plin de stele, pe care mi-a spus ca in tara lui nu le vede aproape niciodata din cauza oraselor mult prea luminate...

Ela si Lori... Ma intreb cum se dezleaga anumite mistere? Cum e posibil sa iti devina foarte dragi si sa ii simti atat de aproape de sufletul tau, pe unii oameni, cu care te cunosti de atat de putin timp? Inca nu stiu, e posibil sa aiba ei ceva anume care ii face irezistibili sau poate ca e o taina a lor si numai a lor! Am petrecut impreuna cateva ore minunate, care au facut si mai grea despartirea de Brasov!

Am plecat spre casa, avand in minte imaginea de carte postala a Pietei Sfatului, pe fundalul careia se profila Biserica Neagra, luminata de soarele dupa-amiezii de duminica...

Si din nou la drum pe superbul traseu prin Valea Siriului, la asfintit...