sâmbătă, 25 iunie 2011

Undeva in lume



Cum reuseste parfumul teilor, ploaia calda de vara si lumina dulce a asfintitului sa faca uitate toate cele care le purtam in suflet si dor atat de mult?
Ce mistere se ascund departe, dincolo de linia tremuranda a orizontului?

miercuri, 15 iunie 2011

Magic summer


"Cat de dulce am ratacit din camp in camp si am gustat din a verii mandrie!"

Wiliam Blake

marți, 14 iunie 2011

Florile verii

Imi coloreaza visele,
Imi parfumeaza noptile,
Imi lumineaza sufletul.
Adorm cu florile verii pe tample
Si alunecand in vis
Ma pierd tot mai departe
Intr-un noian de forme fara forma
Intr-un cantec ca o adiere
Intr-un miracol de parfum, lumina si culoare...

vineri, 10 iunie 2011

Cand iarna e departe


"Pe harfa rasturnata a ierburilor tale, Vara, trupul si sufletul meu sunt inceputul unui mare cantec si tremurul mainii care-l cauta..."

Ionel Teodoreanu - Lorelei

Hypnotic


Unde se termina primavara si cand incepe vara?
Orizontul are culoare de sange si parfum de iarba cruda...
Alunec ca intr-un vis intre florile rosii si in timp ce pamantul se invarte si cerul urca si mai sus imi aduc aminte ca undeva, candva, departe in lume cineva ma striga pe nume...

duminică, 5 iunie 2011

Doar o zi...


Dimineata vesela de vara.
Dealurile Dobrogei, unduindu-se lenes, ca valurile verzi a unei mari adormite sub soare. Micul oras dunarean, cu totul altfel de parca l-as fi vazut prima oara. Cu degetelele si nasurile lipite de sticla acvariului, privind pestii multicolori, doua perechi de ochi mari unii albastri, ceilalti negri.
Pranzul, undeva sub un plop batran care face o umbra deasa langa o margine de rai. Frunzele lui se ating in treacat undeva la inaltime cu cele ale unui nuc tanar.
Cat vezi cu ochii, pierzandu-se colorat in departare, spre orizontul inundat de lumina, campurile de grau ca smaraldul, in care se amesteca ametitor rosul macilor si violetul unor flori care le trec copiilor de umeri... Culcata in iarba ii privesc cum se departeaza in timp ce culeg flori, ii aud razand... Deasupra mea crengile infiorate de vantul domol de la amiaza, lasa sa se intrevada cerul de un albastru ireal pe care sunt rasfirati cativa nori. E o clipa de fericire pura, nealterata de nimic. Totul e atat de simplu si firesc de parca as fi acolo dintotdeauna. Parca nu ar fi nimic nici inapoi, nici inainte...
Iar in acel moment am stiut ca as putea sa raman asa o vesnicie ascultand copiii cum rad sub soarele cald de la inceput de iunie, privind ierburile multicolore leganandu-se incet in bataia vantului, urmarind printre gene soarele furisandu-se dincolo de ramurile plopului cu scoarta aspra napadita de licheni aurii...
Si in acea clipa unica mi-am simtit sufletul plin cu toata dragostea din lume...