duminică, 5 iunie 2011

Doar o zi...


Dimineata vesela de vara.
Dealurile Dobrogei, unduindu-se lenes, ca valurile verzi a unei mari adormite sub soare. Micul oras dunarean, cu totul altfel de parca l-as fi vazut prima oara. Cu degetelele si nasurile lipite de sticla acvariului, privind pestii multicolori, doua perechi de ochi mari unii albastri, ceilalti negri.
Pranzul, undeva sub un plop batran care face o umbra deasa langa o margine de rai. Frunzele lui se ating in treacat undeva la inaltime cu cele ale unui nuc tanar.
Cat vezi cu ochii, pierzandu-se colorat in departare, spre orizontul inundat de lumina, campurile de grau ca smaraldul, in care se amesteca ametitor rosul macilor si violetul unor flori care le trec copiilor de umeri... Culcata in iarba ii privesc cum se departeaza in timp ce culeg flori, ii aud razand... Deasupra mea crengile infiorate de vantul domol de la amiaza, lasa sa se intrevada cerul de un albastru ireal pe care sunt rasfirati cativa nori. E o clipa de fericire pura, nealterata de nimic. Totul e atat de simplu si firesc de parca as fi acolo dintotdeauna. Parca nu ar fi nimic nici inapoi, nici inainte...
Iar in acel moment am stiut ca as putea sa raman asa o vesnicie ascultand copiii cum rad sub soarele cald de la inceput de iunie, privind ierburile multicolore leganandu-se incet in bataia vantului, urmarind printre gene soarele furisandu-se dincolo de ramurile plopului cu scoarta aspra napadita de licheni aurii...
Si in acea clipa unica mi-am simtit sufletul plin cu toata dragostea din lume...

2 comentarii:

Fly spunea...

tare frumos!!

Costi Balan spunea...

Multumesc, am citit, am vazut si am fost si eu acolo !