Incet, incet se intorc. De fapt nu plecasera niciodata din adancul fiintei mele. Cuvintele.
Lumea e plina de cuvinte. Si toata lumea crede ca te cunoaste fiindca vorbesti. Iar eu vorbesc mult. Uneori, nici nu ii ascult pe altii. Nu am invatat asta inca. E o lectie pe care nu a avut cine sa mi-o predea. Fiindca toti ma aud, dar foarte putini ma asculta.
Am crezut ca tacerea e cheia. Nu e. Am crezut ca rostind mai putin sau deloc voi gasi raspunsul. Nu exista nici un raspuns. Si sunt prea multe intrebari.
E ca o apa in care as vrea sa ma inec, in care as vrea sa privesc cu ochii deschisi dinauntru spre afara...o apa fara maluri, marginita doar de orizont, iar dincolo de orizont, restul lumii in care nu se spun cuvinte...
