Copilarie (ne)fericita

Maine plec iar...O sa iau drumul Moldovei spre "dulcele targ al Iesilor"... De data asta plec cu Stefan, spre o casuta ca in povestile lui Creanga, povestile copilariei mele. O casuta cu catel, pisicuta, livada si vie, iarba verde, aer curat mult mai curat ca aici si un cer de vara senin.

Eu mi-am petrecut copilaria si vacantele ca multi alti copii, cu cheia de gat in fata blocului, tanjind dupa bunicii de "la tara" a altor parteneri de joaca si de dracovenii. Pe atunci citeam, citeam mult mai mult decat o fac copii de azi, basme nemuritoare, povestile lui Creanga, Ciresarii lui Chirita, Contele de Monte Cristo a lui Dumas, Tom Sawyer de Mark Twain, frumoasele aventuri a lui Jules Verne si cate si mai cate... Imi imaginam expeditii la capat de lume, explorari prin muntii nostri cu pesteri tenebroase, marile albastre cu nisipuri ca matasea, padurile de tei a lui Eminescu cu "izvoare de argint" si minunatul sat a lui Creanga cu tot cu ciresul lui ispititor. Nu am avut parte de nimic din toate astea, nici macar in timidele vacante cu parintii, cu bilete luate prin ONT pe sub mana, pentru ca mereu era totul sub imperiul lipsurilor si a grijei nesfarsite pentru dramuirea bugetului.

Eu si ceilalti copii aveam drept teren de joaca santierele in lucru si construiam acolo redute si castele dupa ce plecau muncitorii. Nu aveam nici pajisti nesfarsite sa alergam, nici paduri misterioase de explorat, doar parcul saracacios de langa bloc unde, vara ridicam corturi din paturile carate pe furis de acasa si plini de praf si cu recuzita improvizata din crengi si alte trasnai ne jucam de-a indienii si furam sub protectia celor care "tineau de 6" rosiile si ardeii vecinilor harnici cu gradini la parter... Ma si mir ca "am supravietuit" fara apa plata, fara servetele umede, fara plasturi cu desene animate pe ele, fara play station sau calculator, mancand pastile faringosept si cavit pe post de bomboane sau de ciocolata si band apa de la robinet cu esenta de trandafir in loc de celebra azi, necunoscuta noua pe atunci, coca-cola. E adevarat ca ni se "mai scapau" pe la sarbatori cate un pepsi si o banana verde cumparate cu eforturi mari, de pe te miri unde, de parintii sufletisti si chinuiti. Dar asta era ceva rar...

Da...maine plec spre o copilarie frumoasa si fericita care nu imi apartine...dar sper sa o retraiesc pe cea din imaginatia mea de copil, in ochii lui Stefan. Care e un copil ca toti cei din ziua de azi, innebunit dupa jocuri pe computer, dupa jucarii moderne si "alte chestii" specifice generatiei sale. Dar, care isi doreste sa vada cum da vaca lapte, cum face gaina oul, cum se suie pisica pe casa si goneste cocosul care canta cucurigu si cum adica, are catelul casuta lui propie cu acoperis...Cum e sa cutreieri pe pajisti si sa stai la soare fara griji, cum e sa fie vacanta cu adevarat, la tara la bunica.

Am luat carti in bagaj si mult soare in suflet pentru ca e vara, e vacanta, si inca ma simt copil langa copilul meu...