Poem

Am cazut in fata altarelor zapezii

Si m-am rugat la ele

Sa se topeasca...

Am cazut la picioarele stancilor de cremene

Si m-am rugat la ele

Sa se sfarame...

Am cazut cu genunchii pe pietrele goale

Si m-am rugat la ele

Sa-nfloreasca...

Am cazut intre randurile unei hartii

Si m-am rugat la ele

Sa vorbeasca!

HP Mini Vivienne Tam

Cineva a ghicit...da, e un HP Mini Vivienne Tam! Mi l-am dorit foarte mult si iata, ca l-am primit cadou, chiar daca nu ninge cu fulgi mari si nu e Craciunul...ba chiar cerul e senin si se anunta o toamna frumoasa, lunga si calda aici la malul Dunarii...

Imi place toamna, e anotimpul meu preferat, mai ales luna septembrie, cu lumina ei blanda si racoarea diminetilor. Imi place sa imi ingrop pasii in covoarele de frunze ruginii de pe aleile parcurilor, sa privesc cerul printre crengile din ce in ce mai goale si norii cu incruntaturi de furtuna.

Dar, azi a fost vreme frumoasa asa ca m-am bucurat de prima iesire in aer liber cu micul si dragalasul meu laptop. E ca o bijuterie si sper sa ma insoteasca peste tot de acum incolo, ca un talisman care sa imi poarte noroc.

Toamna asta a inceput cu multe surprize frumoase, se pare ca am facut ceva bun de merit asta sau poate ca e altceva...

Luna albastra si aurora boreala

Am adormit pentru cateva clipe si m-am trezit cu greu, dupa impresia pe care mi-a lasat-o un vis tare straniu. Nu reusesc sa inteleg, de ce, unele ganduri, raman undeva in inconstient, mai mult decat celelalte. Poate, pentru ca, ne impresioneaza ceva mai mult decat cele obisnuite...

Azi dimineata am citit din nou despre aventurile lui Liviu in Alaska. Ne tine la curent despre viata lui de acolo, in stilul lui personal, de la capatul lumii, unde este plecat de ceva timp. Povesteste despre luna din Alaska pe care o vezi miscandu-se pe cer, cu ochiul liber, a si filmat-o chiar...despre aurora boreala, din care a intrezarit doar niste urme fine...si pe care, inca nu a reusit sa o imortalizeze...dar, va las sa cititi asta chiar de la el de pe blog ( http://codrulverde.wordpress.com/). Sper sa te intorci cu bine, Liviu, sa ai parte de o calatorie frumoasa si la revenirea in tara sa nu suferi un soc!

...Am visat o padure de toamna in asfintit, soarele pe un cer ciudat de negru, eu alergand printre copacii care parca luasera foc in lumina amurgului si aurora boreala transformand cerul noptii si poleind potecile padurii cu o lumina magica... si apoi luna...imensa, stranie, inconjurata de umbre miscatoare, plimbandu-se printre norii grosi...

M-a fascinat mereu aurora boreala, chiar din copilaria povestilor lui Andersen...am visat-o mereu de-a lungul anilor, mi-am inchipuit-o ca pe o magie a noptilor polare, o vraja a craiesei zapezilor vesnice...

Nu stiu daca o sa am vreodata ocazia si norocul sa privesc aurora boreala pe cerul noptii, undeva in Alaska, dar azi, un prieten, mi-a trimis-o de acolo, ca pe o carte postala care a traversat mari si tari...

A venit Craciunul!

Pentru mine, azi la pranz, a venit Craciunul...sau cred ca Mosul mi-a trimis cadoul, mai inainte, precum uriasul din poveste, buzduganul... Chiar acum butonez la el....ghiciti ce e? Pana maine, cand voi posta si dovada va las sa deliberati...Indicii? Gasiti intr-o postare mai veche...Hi Hi Hi

Prima zi de scoala

Prima mea zi de scoala se pierde undeva, departe, in negura timpului. Oricat as incerca sa mi-o amintesc, nu reusesc sa recompun tabloul complet al acelei zile. Un vartej ametitor de emotii, zumzete de glasuri de copii, o mare de flori si careul format in curtea scolii, prejmuita de copaci inalti. Scoala numarul 8 dintr-un cartier, ca oricare altul, o zi de 15 septembrie, o fetita mica cu guleras alb la gat, funde in par, sufletul cat puricele...si cam atat...

Pe tovarasa invatatoare am iubit-o sincer, era o femeie calda si buna la suflet, desi, ma intreb chiar si azi cum a reusit sa faca fata unei clase cu 35 de copii. Erau multi copii in scoli la acea vreme...

Erau timpuri tulburi, cand "soimii patriei" de ieri, erau pionierii de azi si utecistii de maine. Si in naivitatea noastra chiar credeam in asta.

Intre timp, vremurile s-au schimbat si desi la 6 ani imaginea anilor 2000 imi parea mai indepartata ca planeta Marte de Pamant, iata ca, am ajuns sa imi duc propriul copil la scoala in 2009.

Stefan in costumul lui nou, evident nedumerit de ce i se intampla, emotionat pe alocuri si cumva stangaci, dar cuminte si demn, in pofida colegilor care plangeau, s-a asezat in banca. Apoi a facut cunostiinta cu colegii lui, strangandu-si mana pe rand si spunandu-si numele, mai toti timizi si vadit incurcati. A ascultat povestea Frumoasei adormite, pe care le-a zis-o Doamna invatatoare, dupa ce a sarutat-o ferm pe amandoi obrajii in timp ce ii inmana buchetul de flori roz.

Si au urmat inevitabilele fotografii, ca sa aiba ce isi aminti peste ani.

Azi, curtea scolii nu a mai fost atat de plina de copii, ca pe vremea cand am inceput eu clasa intai, nu stiu daca e bine, dar mi-a dat de gandit...si mi-am adus aminte de ceva...aici mai jos:

"...Noi in anul 2000

Cand nu vom mai fi copii

Vom face ce-am vazut candva

Toate visele indraznete

In fapte le vom preschimba

Vom fi mesteri iscusiti

Sa va facem fericiti

Pe voi parintii ce veti fi

La a doua tinerete in 2000"

"Din colectia Pionierii "Noi in anul 2000"

Despre fericire

Cred ca fericirea nu are cantar...dar daca ar avea, atunci gramul de fericire ar fi de nepretuit...

Fericirea nu are cuvinte, cu ce cuvant ai putea descrie un infinit de clipe unice, un vis implinit si trait aievea sau un noian de amintiri ?...

Fericirea nu are culoare, dar curcubeul ei se ridica luminos si triumfator peste toti norii vietii.

Nu stiu ca fericirea sa aiba o aroma anume, dar dintre toate miresmele lumii, boarea ei parfumata o recunosc de la prima adiere.

Fericirea nu se cere, nu se pretinde, vine ea, cand te astepti mai putin, dar trebuie sa fii pregatit sa o primesti cand iti bate la porti...

Cred ca fericirea poate fi peste tot, in mine, in ceilalti, in cele ce ma inconjoara, sta pitita pe undeva si se joaca de-a v-ati ascunselea, ma indeamna sa o caut si sa o gasesc...

Fericirea e atemporala, nu exista varsta pentru ea...anii nu au clipe, clipele nu pot fi ani, dureaza cat sa o simti ravasindu-ti si umplandu-ti viata, si pleaca, lasand in urma speranta ca se va intoarce cat mai curand...

De dragul zilei de 12 Septembrie 1998

"O femeie cunoaste expresiile chipului iubit, asa cum marinarul isi cunoaste marea."
Honore de Balzac

Marea Neagra

...inca mai am nisip in par...vantul rebel de la malul marii mi-a rascolit sufletul la inceput de toamna...iar ploaia, o ploaie incapatanata si rece, m-a insotit pe tot drumul de intoarcere, ca sa imi aduca aminte ca vara a trecut...

Au trecut repede zilele de vacanta tarzie. M-am intors cu pielea arsa de soare si vant si cu sufletul plin.

Mi-am promis sa nu ma gandesc la nimic anume, sa nu imi propun nimic, cum ar fi trezitul de dimineata pentru rasarit, sa prind cateva cadre reusite sau orice altceva...sa las totul sa vina de la sine...

Dincolo de tarele turismului romanesc, dincolo de revolta pe care o simteam la orice pas vazand atata bataie de joc, pentru ceea ce are minunata noastra tara de oferit, nu puteam sa nu vad marea...marea mea draga, marea mea albastra si verde, si neagra uneori. Mi-a dat mai mult decat i-am cerut, mai mult decat m-am asteptat, m-a facut sa retraiesc amintiri si senzatii, si mi-a daruit unele noi.

Ma simt infinit de mica cu marea la picioare. Si totusi, reuseste sa imi umple sufletul, intr-o clipa, ca atunci cand eram copil si alergam spre ea, si o gaseam dintr-o data dupa un colt, imens de albastra, nesfarsita si calma, stralucind in soarele verii, gadilandu-mi talpile cu nisipul ei fierbinte si sclipitor, in care cautam, ca pe niste comori, melci sidefii si scoici in culori schimbatoare. Inchideam ochii si ascultam dansul valurilor, de care mi-e teama si azi, cand devin prea mari si amenintatoare, incercand sa imi amintesc ce imi spunea bunicul meu, despre acea scoica mare si misterioasa, pe care o tinea in vitrina si pe care mi-o lipeam de ureche in serile reci de iarna. Acea scoica, pe care o pastrez si azi, ca pe-o amintire draga, venita de pe tarmuri indepartate, purta in pantecul ei de sidef misteriosul ecou a tuturor marilor lumii. Bunicii mei o primisera cadou, iar noi copiii umblam cu ea, cu grija celor care poarta niste moaste sfinte...

Marea mea nu e ca a celorlalti. Marea mea nu are turisti si hoteluri, nu are plaje murdare si ape tulburi, nu are stele si etichete la vanzare cu preturi obscene... Marea Neagra e in sufletul meu, acolo o caut si o regasesc mereu, e printre amintiri frumoase si pretioase din trecutul si prezentul meu.

Si, la fel ca in oricare alta dimineata, soarele rosu rupe linia orizontului, pluteste deasupra valurilor dandu-le fiori colorati in nuante de acuarele, si urca pe cer urandu-mi un vesel "buna dimineata!", asa ca de la capatul lumii. Si chiar cand nu il vad, fiindca se ascunde dupa nori, stiu ca e acolo, il aud si ii intrezaresc boarea aurie...

Nostalgie

Mi-e dor de mare...n-am mai vazut-o de anul trecut si nici nu mai speram sa o vad anul acesta...si totusi, marti, plec spre ea.

O regasesc in imaginatia mea asa cum a descris-o candva Ionel Teodoreanu prin vorbele frumoasei Lorelai..."Marea Neagra are ochi albastri..."

Cea mai frumoasa perioada din an mi se pare sfarsitul verii si inceputul toamnei...nicicand nu e cerul mai spectaculos, cu norii care parca urca dinspre pamant, intr-un dans nebunesc in mii de nuante halucinante...lumina are o stralucire aparte mai blanda, de o caldura mai domoala, iar in aer pluteste un aer foarte special, incarcat de asteptari si nostalgii. Mie imi aduce aminte de copilarie, de sfarsitul vacantelor, de primele zile de scoala, cu zarva lor de inceput nou si nerabdator, de prima dragoste, de primele petreceri din anii de liceu, de zambetele complice pe furis, de mirosul cartilor si caietelor noi si a fructelor ascunse in banca, de bucuria revederii cu colegii, mai arsi de soare, decat la despartire.

Sfarsitul de august si inceputul de septembrie imi aduc aminte de calatorii incheiate, cu amintiri frumoase de impartasit, de marea de la 2 Mai, pustie cum era acum 15 de ani, cu plaja intesata de scoici, pietre cu forme stranii si crabi, pe care i-am carat in rucsac pana acasa, din considerente artistice, binenteles, de cantecele la chitara ale lui Roland, de nenumaratele trasnai pe care le faceam in liceul de arta si de prietenii risipiti care incotro. Imi aduce aminte si de altele mai recente la fel de dragi, chiar daca s-au petrecut in anii cand aveam sefi si obligatii profesionale cu planuri fabuloase de realizat si clienti importanti de multumit. Anii au trecut, dar impresia pe care mi-o lasa lumina inceputului de toamna, ploile timide si norii parca desenati de manute stangace de copii, reinvie mereu in sufletul meu, sentimente si trairi, care au o semnificatie aparte si care imi releva momente unice si atat de speciale...

VOTATI-MA!

Vreau la mare! Cine nu vrea? Mai ales daca plecarea ar fi rezultatul unui concurs de fotografie...ar fi ceva, nu? Daca vi se pare ca as merita, atunci votati-ma la http://www.cabral.ro/din-viata/rasarit-de-soare-poftiti-de-votati Va multumesc! Promit, cand ma intorc, sa postez aici, in acest loc, cea mai frumoasa fotografie de la malul marii!

Mesaj de departe...

...salutari celor ce iubesc si sunt liberi, fugind in lumea larga cu dragostea de mana...

...salutari celor ce privesc infinitul si vad dincolo de el...

...salutari celor care cred in ziua de maine si in puterea ei...

...salutari celor ce nu asteapta, celor care se duc ei...

...salutari celor care sunt doi si se simt unul...

...salutari celor au curaj sa plece si sa ia cu ei pe cineva...

...eu sunt inca aici...

Eu sunt inca aici...

...salutari celor plecati...celor care urca muntii temerilor lor si care infrunta valurile marii negre si fara fund...

...salutari celor de departe, care au plecat si se intorc tarziu sau care nu se mai intorc niciodata!

...salutari celor care fug, fara sa se opreasca, desi maini intinse, ca un copac fara frunze, ii trag inapoi!

...salutari celor care pot sa tranteasca usi, usi care se inchid pentru totdeauna ii urma lor...

...salutari celor trimisi de soarta la capatul lumii undeva departe, unde nu aud vuietul asurzitor a lumii de aici!

...salutari celor care nu vad si care nu aud pentru ca asa vor...

...salutari copiilor mari ai lumii, care mai au inca suflet de copil!

...salutari celor nebuni si tineri, care se duc acolo unde ii poarta pasii, fara sa banuiasca macar, ca vor calca prin miere si noroi, ca vor umbla pe poteci stiute si batatorite!

...salutari celor care nu au unde sa se intoarca, care nu stiu decat un singur drum, cel dinainte...

...salutari celor care ma stiu si cred ca ma cunosc, celor de departe care imi sunt aproape si celor care sunt aici si nu ma vad, si nu ma aud...

...salutari tuturor celor pasionati si pasionali, care traiesc vesnic, arzand, impartasindu-le si altora taina sufletului lor!

...salutari...eu sunt inca aici...

...

Stam culcati in iarba.

Schimbam priviri, asa cum norii

Deasupra isi schimba contururi

Culcati pe cerul albastru.

Stam culcati in nisip, pe plaja.

Schimbam soapte, asa cum valurile

Isi schimba spuma intre ele

Culcate pe oglinda marii albastre.

Stam culcati in pamant...

Nu spunem nimic...

Nu schimbam nici priviri si nici soapte

Schimbam taceri, sa ramana-n tacere

Culcate pe pamantul albastru...

(scrisa prin anii '90)

...

" Te iubesc demult

De la inceputul lumii...

De cand eram doar noi doi

Pe intreg pamantul

Tu veneai de pe un varf de munte,

Eu de pe un tarm de mare..."

Alaska e departe

E atat de departe ca aproape nici nu pot sa o vizualizez. Cateva imagini de pe Animal Planet sau cateva fotografii de prin revista National Geografic mi se perinda acum prin fata ochilor...

Alaska e undeva la capatul lumii...dincolo de marea cea mare cu nisipuri fierbinti intesate de turisti, dincolo de orasele lumii galagioase si super poluate si suprapopulate...dincolo de tot si de toate...

Si, totusi, am primit un mesaj de departe. Liviu Verziu mi-a trimis un e-mail, iar in lumina soarelui de dimineata, mi-a aparut vesel, asa cum il stiu, saluntandu-ma de la capatul lumii, de pe blogul cu vesti despre aventurile lui in Alaska.

De cand am cunoscut gasca de la Recycle Raft & Race la Busteni, ma tot gandesc ce plina de oportunitati poate sa fie viata unui tanar de 20 si ceva de ani in ziua de azi... Ma gandesc la Semy, la Alex, la Duni, la David si cam la toti pe care i-am cunoscut, toti foarte tineri si foarte liberi, neconstransi de obligatii sociale majore si definitive, care pot calatori, pot cunoaste oameni si locuri, pot comunica cu altii de la capat de lume, pot trai experiente unice si isi pot urma pasiunea si visele asa cum isi doresc. Ma gandesc uneori la ei, prietenii mei de azi si ma gandesc cum eram eu acum vreo 15 ani in urma si care era starea de fapt a tarii in acea vreme. Aproape ca nici nu imi vine sa cred, ce prapastie uriasa este intre noi. Si nu sunt decat cativa ani. Pana si Alaska pare mai aproape, decat adolescenta mea si a lor.

As vrea sa pot avea azi 20 de ani sau chiar mai putin. Nu pentru altceva, decat pentru oportunitatile de care m-as putea bucura, de infinita putere care ti-o da azi internetul, cu usurinta lui de a comunica cu altii si de a afla tot ce iti doresti intr-un timp extrem de scurt, de a invata, de a te perfectiona, in orice domeniu, de a sti cateodata ceva, chiar inainte sa se fi intamplat, vorba cantecului...I-am zis si Semidei odata, ca nici nu stie cat noroc are...o sa realizeze singura asta, intr-o buna zi...

Liviu e in Alaska si, azi, Alaska e mai aproape de mine ca niciodata, mai aproape de toti prietenii , pe care el i-a mobilizat cu ajutorul internetului si chiar si voi o puteti vedea prin ochii lui la http://codrulverde.wordpress.com/ in "Jurnal de Alaska".

O vara frumoasa tuturor, oriunde v-ati afla!

La multi ani! Semy

La multi ani! Dar sa ramai, in toti anii astia care vor veni, la fel de vesela si frumoasa! Si sa fii foarte iubita mereu! Sa ai parte de noroc si tot ce iti doresti sa se implineasca inzecit! Sa te bucuri de prieteni si de multa dragoste...

Si sa iti urmezi visele...

Restul mai vine si de la sine...sau poate ca nu...dar sunt sigura, ca o sa le aduci tu pe cele mai bune in viata ta. Petrecere frumoasa deseara si pupici multi de la mine!

Si as mai vrea ceva...daca s-ar putea...

Un Fiat 500...ca cel al Ralucai. Alb sidefat, dragalas si sprinten, numai bun pentru iesit la plimbare cu fetele prin oras sau la o sedinta foto...desi, tare ma tem, ca nu ar incapea tona de recuzita, pe care o caram de fiecare data dupa noi, aproape inutil, desigur!

Daca am stat, chiar si pentru cateva minute, la volanul ei am tras speranta, ca poate, o voi conduce si eu prin oras candva. Ca tot ma lasasem convinsa in showroomul de la Galati, sa imi iau una identica, cu o saptamana inainte sa inceapa "marea criza". Care "m-a lovit" din plin, evident!

Sper ca o sa vina si vremuri mai bune si atunci o sa defilez mandra la volanul ei. Pana una, alta, m-am bucurat de o plimbare prin Bucuresti, cu Raluca la volan si Semy pe post de copilot.

Ne-am distrat pe cinste, chiar daca plouase toata dimineata. Mai ales ca, in fata Palatului Parlamentului, am atras atentia unor baieti simpatici, de nationalitate necunoscuta, care s-au oferit sa ne faca fotografia de mai sus, cand ne-au vazut cum ne "chinuiam" reciproc. Ne-au intrebat daca e nou-nouta si inca ceva, dar n-am inteles, si razand ne-au imortalizat in ceea ce vedeti mai sus. Si-au luat un "Good by!" foarte vesel de la noi si au plecat cu zambetul pe buze lasandu-ne si pe noi asemenea...

Fetelor, stiu ce vreau!

Un HP Mini Vivienne Tam!

De cand l-am vazut intr-o revista, saptamana trecuta, mi-l doresc foarte mult! Oricum imi doream un laptop, dar cel aici de fata, parca eu l-am conceput...mi se potriveste perfect...e de un rosu stralucitor, culoarea mea preferata, aproape ca si pictat cu flori in minunate nuante de lila si violet...parca le si simt parfumul...e atat de adorabil!

Cine stie, poate anul asta vine mai repede Craciunul...ei, ce spuneti, nu-i asa ca vi l-ati dori si voi?

"Tehnologia de ultimă generaţie este acum atât de frumoasă! HP şi creatoarea de modă Vivienne Tam şi-au dat mâna pentru a-ţi oferi cel mai frumos şi sexy minilaptop din câte ai văzut.
Ultra-şic! Cele 8 nuanţe ale bujorilor îţi oferă designul ce ţi se potriveşte atât de bine.
Ultra-uşor! Cu o greutate ce depăşeşte cu foarte puţin 1 kilogram.
Ultra-util! Te ţine în orice moment aproape de e-mail, web sau messenger. Şi toate acestea cu atâta stil! " Daca vreti mai multe detalii intrati pe http://h40056.www4.hp.com/viv. Pe curand cu vesti! Tineti-mi pumnii!

Parcul National Retezat pe locul 10 la New 7 Wonders

E o veste buna. Foarte buna. Sunt fericita ca am contribuit si eu cu un vot la aceasta campanie. Daca postul meu "Votati Retezatul la New 7 Wonders" v-a amintit sau v-a convins sa votati si voi, cu atat mai bine. Stiu ca in toata lumea asta larga, romanii s-au mobilizat pentru asta. Si am reusit sa aducem Retezatul pe un loc meritoriu.

Eu nu am fost niciodata in "Parcul National Retezat" desi, visez asta de la 15 ani cand, pe o ploaie care nu mai contenea, pe un varf de munte, undeva prin masivul Rodnei, un batran singuratic, care isi instalase cortul langa tabara noastra, imi vorbise de el. Il intrebasem care sint cei mai frumosi munti din tara, pentru ca, imi spusese ca ii urcase pe toti si mi-a povestit despre Retezat. Cum? l-am intrebat eu cu aroganta acelei varste, nu muntii Fagarasului sunt cei mai frumosi?! "Fagarasii sunt spectaculosi, dar cei mai frumosi sunt muntii Retezatului!", mi-a zis el. Si, de atunci, ma gandesc mereu sa ajung la ei.

Semy tocmai mi-a scris saptamana trecuta ca a trecut prin Retezat si o invidiam de aici, din Galatiul meu, imbacsit de caldura si poluare. Dar, intr-o zi o sa ajung acolo. Pana una, alta, il puteti vizita virtual, asa cum am facut si eu, pe http://retezat.ro/ . Sper, ca lumea sa inteleaga ca inainte de a colinda prin alte parti, e frumos sa iti cunosti si sa iti respecti propria tara, chiar daca, de cele mai multe ori reciproca nu e valabila, cel putin din partea locuitorilor ei.

Retezatul ar fi ramas o minune in sufletul meu, chiar daca nu ar fi fost pe locul 10 la New 7 Wonders.

E un vis pe care o sa mi-l implinesc in cele din urma si, atunci o sa vi-l impartasesc si voua. Umbra unui batran om al muntelui, pe care l-am cunoscut acum 18 in urma, ma asteapta acolo...

Despre fotografie

Pentru mine fotografia e mai mult decat pasiune...e refugiul meu, e privilegiul de a le lasa altora amintiri frumoase, e semnatura mea de trecere prin viata asta cu clipele ei asa cum sunt, mai bune, mai frumoase, mai navalnice sau mai linistite... E perspectiva mea asupra lumii, e unica modalitate de a fi, chiar sub ochii celorlati, doar eu cu mine insami.
Nu simt nevoia sa ma explic, in ceea ce priveste pasiunile fiecarui om, mai stranii sau mai firesti, fiecare e liber sa aleaga sa si le cultive mai mult sau mai putin. Insa, in seara asta mi s-a intamplat ceva destul de ciudat, despre care simt nevoia sa scriu, desi poate, nu ar merita osteneala.

Pentru ca sunt de felul meu mai deschisa si nu-mi refuz, pe cat posibil, prilejul de a invata ceva nou, mai ales, daca mi se ofera pe tava o invitatie la ceva legat de fotografie, am zis sa nu pierd ocazia. Si, iata-ma la "Club M" in aceasta seara, toata numai ochi si urechi la un "domn" fotograf (ajuns din intamplare "pozar", dupa propria declaratie) facand parte din vechea garda comunista, fost coleg, mare chestie, cu "mari personalitati" ale vremii. Ganditi-va, cam la ce figuri "populau" acum vreo 30 de ani redactia ziarului "Flacara". Printre ei erau dealfel si mari jurnalisti de astazi, si, binenteles si oameni in adevaratul sens al cuvantului. Dar...pentru unii, conjunctura favorabila a vremurilor de demult, cat si "taria de caracter" si perseverenta, se pare ca au propulsat chiar si spre un viitor tanar si "liber in cuget si simtiri", oameni ca sa serveasca drept exemplu "tinerelor vlastare" de astazi. Printre amintiri personale despre inceputurile in ale fotografiei, aluzii sexuale explicite, emfaze, bancuri fara perdea, explicatii obscene si alte asemenea, care au durat cam 80% din timpul alocat acestei seri, am "priciput" cum sta treaba cu regulile de aur ale fotografiei, cum tre' sa se aseze frumos diagonala si care urca si care coboara, diagonalele, ce n-ati inteles!? Si, ca pentru exemplificare, ia baga, nene, si cateva fotografii! Ca sa vada tot omu' venit gratis la seminar, cum adica "care este"... Mai, ce ti-e si cu pozele astea premiate la tot felul de concursuri internationale! N-am avut ce face si am intrebat ceva...despre o chestie din stanga sus care imi distragea atentia de la subiect, o fetita cu ochi albastri superbi si cu pistrui asemenea... Reactia a fost una de oparire, dar cred ca am eu o problema cu tonul si felul in care intreb, cred ca suna oarecum acuzator si impertinent, ca si altcineva, altadata, a reactionat la fel...dar era cineva de 20 de ani, nu un fotograf cu state vechi in profesorat... Da, asta imi da serios de gandit!

Fotografiile prezentate, mai putin cele cateva originale, de fapt, mai mult mi s-au parut nimerite in momentul potrivit, la locul potrivit, ei, unii mai au si ceva noroc uneori, nu aratau cine stie ce spirit sau orice altceva. Fotografii mai bune am vazut pe http://www.badorgood.com/ la oameni de trei ori mai tineri si mai "needucati" in ale fotografiei, dar se pare, mai talentati si mai buni observatori a naturii umane si nu numai. Deci, "la pomul laudat sa nu te duci cu carul" se adevereste si in acest caz! La invitatia de maine nu am sa raspund, mi se pare o pierdere de vreme, mai bine acele ore le petrec facand singura cateva "pozne" si experimentand in aer liber si curat si nu intr-un nor de obscenitati si fum ingrozitor de tigara. Nu imi pare rau ca am fost asta seara la "lectia de fotografie", ma bucura faptul ca nu toti marii fotografi sunt la fel de infatuati, ca mi-am adus aminte de modestia, sarmul, tactul si talentul domnului Florin Constantinescu, la al carui workshop de fotografie si expozitie personala am fost anul trecut si caruia ii pastrez un loc special in inima mea.

As vrea sa cred ca, asa cum a spus cineva odata "o imagine face mai mult decat o mie de cuvinte". O fotografie nu trebuie explicata, ea se explica singura, ea creeaza o stare sau mai multe, dupa caz, transmite o emotie sau un mesaj si, in cel mai nefericit caz, poate fi doar o amintire a cuiva sau a ceva. Oricand voi avea inima deschisa sa ascult oameni care vorbesc despre fotografie, experienta de azi cred si sper ca a fost doar ceva pasager.

Am postat in seara aceasta pentru mine si pentru voi, cei care ma cititi, o fotografie facuta anul trecut la Mamaia, care va trimite direct in vacanta (sper), ca eu nu stiu daca mai apuc sa mai vad marea anul asta. Dar, speranta moare ultima, nu-i asa?

Foto de la Recycle Raft & Race

Voluntari "la pamant" in iarba verde...

Voluntarii seriei a doua cu Amalia si Dragos intr-o poza de final la sfarsitul saptamanii de tabara.

Ca tot veni vorba despre ce mult conteaza expunerea in presa si publicitatea in general si fiindca ramasesem datoare, am postat cateva fotografii cu mine, colegii mei si vedetele care ne-au sustinut in tabara de voluntari si in actiunile noastre.

Toate fotografiile de aici sunt facute de Alexandra Radu, venita din partea celor de http://www.maimultverde.ro/ si de Alex Toma, colegul meu, carora le multumesc!

Cu Gabi si Adi, dezgropand gunoiul depozitat de ani de zile in albia raului. Noroc ca ne-au dotat cu unelte ajutatoare...

Cu Amalia, Dragos, Claudia, Marian, Ionut si David, inca in actiune spre sfarsitul zilei de sambata.

Impreuna cu frumoasa Iulia Vantur si inaltul si veselul Cabral.

Cu Razvan Fodor pe malul Lacului Baneasa..

Am aparut in National Geografic!

Da, am aparut in National Geografic din luna iunie!

Cocotati pe un bustean, dand sacii de gunoi din mana in mana, suntem noi, Dragos Bucurenci, Amalia Enache, Claudia, eu, Semy si Tina, cred.

Deci, presa nu a ramas insensibila, o revista de natura lui National Geografic cu atat mai putin! Sustinerea presei inseamna mult pentru Dragos si cei care se chinuie sa stranga fonduri de la companii private ca sa isi finanteze ONG-urile si implicit actiunile de voluntariat pentru mediu. Prin urmare Tabara Recycle Raft & Race a fost o reusita. Dealtfel am fost prezenti si pe Money Chanel cu un interviu a lui Ionut Ruscea, la Realitatea TV si la ProTV la stiri, ne puteti vedea la adresa http://stirileprotv.ro/stiri/social/cabral-amalia-enache-iulia-vantur-si-razvan-fodor-invingatori-la-pluta.html.

Iasul, vinerea trecuta - colaj de imagini

Somn de voie si cazane de vanzare...

"Trai greu" si oboseala mare pentru tiganii veniti cu cazanele de alama la Targul Mestesugarilor din Parcul expozitiei din Iasi.

Vinerea trecuta am fost in Iasi si am vizitat impreuna cu mama si Stefan, manastirile Galata si Cetatuia, am urcat spre padurea Bucium, unde am luat o pauza de expresso si tarta cu nuci si inghetata si mi-am incheiat periplul in Copou, la Targul Cucuteni 5000. Nici nu puteam nimeri mai bine in Iasi...tot orasul mirosea innebunitor a tei, vremea a fost superba, parcurile exceptional ingrijite, cu minunate locuri de joaca pentru copii, iar de targ ce sa zic...imi venea sa las acolo si banii pe care nu-i aveam.

Au fost prezenti maestri ai olaritului din Catamarasti Deal si Dorohoi - Botosani, Branistea - Galati, Corund si Miercurea Ciuc - Harghita, Schitu Stavnic - Iasi, Baia Mare - Maramures, Vadastra - Olt, Marginea si Radauti - Suceava, Horezu, Lungesti si Vladesti - Valcea, precum si din Drochia, Ialoveni, Nisporeni si Chisinau.

Nici nu stiam unde sa ma uit mai intai...intr-un final am ales doua carafe mici de lut pentru vin fiert, ceramica Corond, cativa magneti de frigider, ceramica Horezu pictati alb-rosu, ca suvenir si doua bratari lucrate manual, din margele. Si, binenteles am facut fotografii. Ca cele de mai sus, temandu-ma sa nu se trezeasca tiganii si sa ma ia la fugareala ca-i pozez fara aprobare. Se stransese lumea in jurul meu si se amuza teribil de imaginea lor si de imaginatia mea ca ii fotografiam, fara sa imi pese, ca tot omul, de exponatele de la vanzare, ci mai degraba de niste burtosi adormiti si doborati de caldura si de oboseala.

Stefan a alergat dupa porumbei, dupa ce le-a dat sa manace ultimele lui grisine, pana i-a imprastiat pe toti. Am cazut franti de oboseala cand am ajuns acasa, seara tarziu, cu prada de la targ si cumparaturile de peste zi. A fost o zi frumoasa si daca ar fi sa ma reintorc in Iasi, in perioada teilor infloriti as face-o. Desi Iasul din "Lorelei" a lui Ionel Teodoreanu parea frumos in orice anotimp. Sper sa revin cat mai curand...

Votati RETEZATUL la New 7 Wonders!

Parcul Naţional este singurul loc din ţară nominalizat în campania „New 7 Wonders“. Cele 77 de semifinaliste vor fi aflate pe 7 iulie. În 2008, noua campanie N7W a luat în considerare nu mai puţin de 430 de nominalizări din 224 de ţări.

Cea de-a doua etapă a campaniei se derulează până pe 7 iulie. În această fază, vor fi alese, pe baza votului exprimat pe site-ul organizatorilor, primele 77 de posibile minuni naturale. În următoarea etapă, o comisie specială condusă de fostul director general al UNESCO, Frederico Mayor, va alege cele 22 de finaliste, ale căror nume va fi cunoscut pe 21 iulie.
Cele şapte minuni naturale ale lumii vor fi alese apoi tot în urma voturilor exprimate pe internet, până în 2011, timp în care Fundaţia N7W va vizita şi va prezenta lumii întregi fiecare dintre obiectivele ajunse în faza finală.
„Sloganul nostru este «Dacă vrem să salvăm ceva, mai întâi trebuie să-l apreciem cu adevărat». O mai bună conştientizare înseamnă că aceste comori naturale pot fi mai bine conservate pentru generaţiile viitoare“, se arată într-un comunicat al Fundaţiei „New 7 Wonders“. Adresa la care il puteti vota este :

http://www.new7wonders.com/nature/en/vote_on_nominees/?firstselect=5:115