luni, 12 iulie 2010

La revedere!



Toate calatoriile ar trebui sa inceapa pe un peron, intr-o gara...

Fluturatul mainilor e gestul suprem de ramas bun.

Si, chiar daca pleci undeva si nu te insoteste nimeni la gara, forfota din jur te cuprinde, si intri fara voie in iuresul acela de lacrimi, zambete, vorbe dulci, sfaturi spuse cu drag, sarutari cat pentru toate zilele in care vei fi plecat si acele nesfarsite vorbe de "la revedere!" si "ai grija de tine!"...

Pe mine, azi, de pe peronul garii din Galati, ma priveau doi ochi veseli, mari si negri. Stefan, mai mult curios de cum va pleca trenul din gara, la semnul domnului ceferist cu steag galben, decat despre ce va contine cadoul surpriza, cu care ma voi intoarce din calatorie, imi trimitea zambete pe furis si sarutari din varful degetelor mici...
Imbratisarile, "sa fii cuminte!", privirile pline de inteles, "sa ai grija de tine!", "...si tu la fel!", ultimele cuvinte, mai mult soptite, fluturatul mainilor, miscarea brusca a locomotivei apoi alunecarea usoara pe sine ...
Si am pornit la drum...cu trenul de dupa-amiaza...

Copilaria, adolescenta, mi se deruleaza din nou prin fata ochilor, cadru dupa cadru ca si imaginile inramate in fiecare fereastra a vagoanelor de tren.
Am trecut pe langa vara, pe langa lanurile de floarea soarelui, pe sub cerul plin de norii ramasi dupa ploaie.

Apusul soarelui m-a gasit cu gandurile departe.
Mi-aduc aminte ca inainte calatoream des cu trenul, dar era altceva... puteai deschide ferestrele, sa te apleci inafara, sa lasi vantul sa iti biciuie obrajii, sa iti fluture parul, puteai chiar sa mergi cu usa de la vagon deschisa, te puteai plimba pe culoar, fiecare compartiment avea ceva intim, puteai juca un joc cu parintii sau cu prietenii, dupa caz, puteai lega prietenii sau macar puteai avea norocul sa porti o conversatie interesanta si inedita. Azi nu mai e asa si stiti si voi de ce...
Dar, am reusit sa imi gasesc un refugiu pe culoarul ingust dintre doua vagoane, ca sa pot privi asfintitul, fara sa ascult rumoarea intregului vagon... Singurul lucru care a ramas neschimbat e zgomotul rotilor de tren.

Uneori, in momentele de maxima nebunie, de renuntare la tot si la toate, imi spuneam, ca o sa ma urc in tren, in oricare tren va fi in gara la acea ora, indiferent catre ce destinatie...indiferent unde ma va duce, o sa cobor in oricare gara voi avea chef si voi incepe o noua viata... Nu am facut-o niciodata, dar ma intreb si azi, cand calatoresc cu trenul, cum s-ar fi numit oare gara mea? Si cum ar fi aratat viata mea la marginea acelei gari?

Dar, azi mi-am cumparat bilet cu un nume de gara tiparit cu litere de-o schioapa, spre o destinatie deja stiuta...

Maine am alt bilet, de data asta de avion... dar asta va fi maine...

6 comentarii:

Joop Zand spunea...

FANTASTIC MOMENT EVA

it's a great picture.

Greetings, Joop

Eva spunea...

:)
Thank you...

sebi_2569 spunea...

superb blog;superbe poze

Eva spunea...

Multumesc din suflet, Sebi!

Catalin spunea...

Noi suntem mereu aici si tu stii asta !

Eva spunea...

Da, stiu...