...mai cred!
Chiar si atunci cand nimic nu ma mai face sa cred ca poate fi adevarat.
Ca exista cineva. Dincolo de tot si toate cate au fost si vor fi.
Ca pot trai o poveste. Cu adevarat. Nimic nu pare un basm acum, dar asta nu are nici o importanta. De finalul cu sfarsit fericit ma despart doar cateva clipe, nu-i asa? Trebuie doar sa trec de ele. De ce imi par totusi eterne?
Oglinda e veche, reflexia noua, de parca as fi alta si totusi sunt aceeasi, dar oare am plecat din mine insami?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu