Remarc cu durere si invariabil cu dezamagire ca, oamenii traiesc o mare drama in vietile lor. Pline de explicatii concrete, de calcule in care sunt implicate si invocate relatii sociale, copii, afaceri, acte, case, prieteni, prejudecati, rate la banca, ani de trai in comun, temeri justificate sau nu, oamenii isi traiesc vietile, privandu-se de ceea ce mai important - punctul de plecare la toate de mai sus si anume dragostea.Cand mai exista dragoste, atunci inseamna ca mai exista o sansa. O sansa pentru orice.
Dar cand nu mai e, ce mai e de fapt?Mai nimic.
Cineva imi tot spunea ca ramane respectul. Asa, si? Pot sa am si un munte de respect, dar daca tot muntele acela e doar un imens sloi de gheata, atunci ce sa fac cu el?
Altcineva imi spunea ca ramane prietenia. Putem fi buni, cei mai buni prieteni, dar cu cati dintre prieteni dorm umar langa umar, in acelasi pat, seara de seara, ani la rand?... Si care prieten, oricat de bun ar fi el, ma saruta mereu de noapte buna?
Se pare ca desi e confortabil sa fii respectat si sa ai langa suflet un prieten, asta daca mai ramane respect si din fericire mai exista prietenie, nu ne este deajuns...
Atunci de ce mai continuam? Ce mai speram de fapt? Sa se intoarca dragostea? Dar unde a plecat? Si daca a plecat, oare nu s-a dus pentru totdeauna? Oare de cate ori am incercat sa o aducem inapoi? Si de ce nu s-a mai intors? S-ar mai intoarce vreodata?
De ce se mint oamenii cu atata inversunare? Ma gandesc la cei din jurul meu. Pe mine m-am lasat demult in urma.
Stau si asteapta. Nici macar nu stiu prea bine ce. Poate o schimbare. Una radicala...
Ar vrea ceva, dar "ceva" nu are cum sa vina la oamenii inchisi dupa gratii, care deja poarta mai multe poveri decat pot duce si au umerii incovoiati cu ele. Ba inca tarasc legate de picioare si pietre de moara. Si cea mai grea pare sufletul neimpacat cu toate cate sunt in viata lor. Din umeri ar trebui sa le creasca aripi cu care sa poata zbura, iar piciorul descult si liber sa-i duca acolo unde ii poarta pasii necunoscutului...
Ce ii impiedica sa se elibereze de durere? De povara unui suflet chinuit si neimpacat?
Intr-o carte pe care tocmai o citesc, am descoperit sub forma unui zicale ca "Cine seamana asteptare, culege dezamagire!" Mi se pare foarte adevarat!
E greu sa iei decizii. Mai ales cu inima. Mai ales cand in joc e viata noastra si tot confortul moral si social care o alcatuiesc.
Dar oare inima noastra se va simti mai confortabil intr-un spatiu din ce in ce mai stramt, care se va micsora atat de mult, pana nu va mai avea nevoie de el, absolut deloc?
