Farmecul noptii la tara

Cand apune soarele dupa dealuri, satul se duce la culcare. Diminetile incep foarte devreme la tara, chiar inainte de rasarit si Mos Ene vine mai devreme decat la oras.

Numai eu nu puteam dormi. Noaptea ma furisam afara, in gradina, trecand pe sub nasul lui Lucky, pe care il salutam soptind si care ma privea mirat si intrebator, pe langa Ciufi care imi mieuna catifelat in jurul gleznelor, pierzandu-se apoi in intuneric dupa cate o pisicuta si ma opream sub stele...

Cu trandafirul galben si parfumat lipit de obraji, in camasa de noapte alba si lunga pana la pamant, ratacind prin iarba uda sub cerul noptii, mi se parea ca traiesc aivea povestea miresei lui "Fat Frumos din lacrima" a lui Eminescu. Si gandurile ma purtau departe, in timpurile cand pe cer nu erau decat stelele albe si reci...In zilele noastre, pe cer trec avioane mici ca niste jucarii, iar satelitii sclipesc poznas de dupa norii ca nalucile. Ce frumos trebuie sa fii fost cerul acum cateva sute de ani, cand stelele si luna erau singurele nestemate ale noptii! Si cand luminile oraselor de azi, nu le intunecau stralucirea...

Norii alunecau odata cu gandurile mele, jucand pe cerul noptii cu stele un fel de teatru de umbre chinezesti.

Racoarea cobora incet, dand petalelor florilor, ierbii si trupului meu un fior. Alta data as fi cautat constelatii si as fi incercat sa recunosc stelele dupa nume dar nu, am preferat sa ma bucur de cerul intreg, anonim si sa cred ca este asa de frumos impodobit doar pentru mine. Inchideam ochii si ascultam sunetele intunericului, ca un cantec de noapte buna...un caine latra in departare, broscutele oracaiau undeva nestiute, greierii le tineau isonul cu refrenul lor cri-cri, frunzele nucului se alintau in vantul domol, Lucky pufnea si scheuna usor in lantul lui, invidios ca nu ia parte la plimbarea nocturna.

Nicaieri, niciunde, noaptea nu m-a facut sa reflectez mai mult la trecut...am privit in mine ca intr-o fantana adanca, plina cu amintiri si am descoperit lucruri demult uitate...

Alte personaje din poveste

Luiza. Mie mi-a adus aminte de tablourile lui Grigorescu sau mai nou de fotografiile lui Silviu Ghetie. Are doar patru ani, dar promite mult. E o zgatie vesela si vorbareata si s-a jucat strengareste cu Stefan, aratandu-i ea baietelului de la oras cum este sa te tavalesti in iarba si sa alergi in picioarele goale.

Tanti Aglaia si nea' Popa. Ei in sine sunt o poveste intreaga. Tanti Aglaia mi-a povestit despre baietii ei si ca e soacra cu patru nurori, in timp ce ii culegeam visinul. Fugisem de la bucatarie, ma vazut, m-a strigat de peste gard si nu i-am putut rezista.

M-am intors in casa, am cerut o galetusa sa culeg visine si m-am inapoiat victorioasa la ea, trambitand sus si tare ca "ma lasa mama!" A inceput sa rada cu lacrimi de mine si eu pe o parte a gardului, ea pe cealata am incropit o mica barfa asa ca intre vecine, in timp ce culegeam visine, jumatate in galeata si jumatate in gura, printre strambaturi, de acre ce erau. M-a pus in tema cu cele ale satului si daca nu venea mama sa ne desparta, cred ca dadeam gata tot visinul. Iar in seara dinaintea plecarii, nea' Popa, dupa ce m-a rugat sa-i pozez gospodaria, s-a prezentat cu o gaina la mama, cica, sa o taie, sa mi-o dea la drum...am crezut ca lesinam. L-am trimis inapoi cu motata, cu promisiunea ca ma intorc la toamna si poate daca mai prinde ceva carne pe ea, atunci o sa o ii facem felul (adica ei, ca noua ne e mila). Tanti Aglaia isi sustinea cu convingere barbatul, de peste gard si daca a vazut ca nu merge cu gaina a incercat varianta cu...plapuma si perna. Adica, m-a chemat la ea cu Stefan si sub pretextul unei pomeni, mi-a pus in brate ditamai plapuma de lana si o perna mot, de nici nu le puteam cara....Toata aceasta tevatura "o fost" ca intr-un film de Kusturita...

Satul. Cu dealurile, cu florile, cu vacile duse dis-de-dimineata la pascut pe sub fereastra casei, cu ulitele prafuite si oamenii lui calzi si veseli.

Personaje de poveste

Bobocii de rata...ce as putea scrie despre ei?...parca nu stiu pe ce lume se afla, au niste figuri nedumerite si nevinovate, iar trupurile lor firave intr-un nimb de puf moale parca sint facute sa stea in vitrina, nu intr-o curte cu copii care le ridica in manute spre soare in loc de jucarii. Imi venea sa rad cand ii vedeam cum se balangane pe picioare ca niste betivi iesiti de la crasma. Si pe deasupra au si "glas", un "mac-mac" ascutit si patrunzator...

Ciufi, vine de la ciufulit, ca asa era cand l-au gasit stapanii lui. Acest motan cu reputatie de "mare golan" e spaima pisicilor de prin sat...se aude ca n-a scapat nici una "neciufulita". Dispare cate 2-3 zile, iar atunci se stie ca "e indragostit"...cand ajunge acasa lesinat de foame si plin de urmele luptelor motanesti, stapanii il asteapta cu masa pusa si curiosi de noutati....

Lucky e un caine haios, cu nume exotic, care m-a iubit din prima clipa. Despre Lucky, norocosul, as putea sa scriu randuri intregi, pe masura caracterului lui de caine credincios, jucaus, alintat mai ceva ca o pisica, ascultator si foarte caraghios. Cea mai mare teama a lui - fulgerele si tunetele, iar de frica lor se ascundea direct in cel mai intunecat ungher al custii, de unde nici nasul nu i se mai vedea. Era mai tot timpul liber si ma urma peste tot , nemaistiind cu ce giumbuslucuri sa ma mai cucereasca. Ma privea cu figura lui nostima, cu o ureche bleaga si parea mereu pus pe sotii. La plecare mi-am luat la revedere de la el si mi-a raspuns la salut, scheunad suparat.

Murgu, calutul cu canaf rosu pe-o ureche, ca un turc in bazar, rontaind cu placere flori de musetel...

Macii

Macii asa cum erau la asfintint sau in zori de zi "rubine si aur pur si cald"...si pe aici, pe colo smaralde, ametiste si safire...

O zi si o noapte dintr-o vara

Mi-am dorit mereu sa stau in ploaia de vara cu picioarele goale in iarba uda...ieri am lasat-o sa-mi curga in par, pe obraji, de-a lungul trupului cu bratele desfacute larg, cu ochii inchisi si cu sufletul deschis...pe pielea arsa de soare am simtit-o ca o binecuvantare.

Si azi noapte, fara sa stiu ca e noaptea de Sanziene, uitasem (cum am putut sa uit?), cand s-au deschis cerurile, eu bantuiam prin gradina, sub stele, ascultand greierii si campul...si zanelor noptii le-am spus o mie de dorinte, fara sa stiu, ca s-ar putea sa mi se implineasca... Si stand culcata in iarba, sub cerul negru al noptii cu stele departe, m-am gandit mult la trecut...

Azi sunt fericita cum nu am crezut ca voi putea fi, e o fericire simpla si calda, care nu imi da fiori si nelinisti, zbucium in tample sau fluturi in stomac, dar ma lasa sa visez, ma face sa zbor, plutind usor, fara sa imi fie frica de inaltimile ametitoare a altor clipe de bucurie din trecutul meu.

Azi e Dragaiaca si simt ca apartin campului cu flori parfumate cald, cerului cu stele reci, dealurilor dupa care se ascunde soarele de noapte buna si verii acestea neasteptat de frumoase...

Noaptea magica de Sanziene

"Legendele spun ca Sanzienele sunt niste fete foarte frumoase, care traiesc prin paduri sau pe campii. Ele se prind in hora si "dau puteri" deosebite florilor si buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. In popor se crede ca in noaptea Sanzienelor zanele zboara prin aer sau umbla pe pamant. Ele canta si impart rod holdelor, femeilor casatorite, inmultesc pasarile si animalele, tamaduiesc bolnavii, apara semanaturile de grindina... "

Lucruri simple

Soarele de dimineata mi-a trimis o raza direct pe obraz, in timp ce mai furam o clipa de somn in plus, alaturi de un alt obraz mic si de atatea ori sarutat. Si m-am trezit zambind.

Casa are trandafiri parfumati, ca mainile bunicii din copilaria mea.

Limonada. Cu menta din gradina. Ca cea de la Busteni, pe care am facut-o cu Maria pentru prietenii de acolo. Menta racoroasa si proaspata ca si aceea culeasa la sugestia lui Duni, noaptea de prin curtea Lizierei. Limonada. Si pe terasa "la motoare" tot limonada am baut. Nu stiu exact ce au pus in ea dar, cred ca era un ingredient secret si misterios de eram atat de vesela atunci...sau poate ca era altceva la mijloc... Limonada, clipe frumoase si fericite...

Soarele asfintind in macii de la poarta. Rubine si aur pur si cald. Fotografii. Nu le am azi...pe maine

Viata la tara

Maci in poarta casei. Vant domol in asfintitul unui balansoar. Si in el leganandu-se o mama si copilul ei aproape adormiti. Piciorul meu gol in iarba verde crud ca un cornet alb cu cirese rosii vandut de taranci la inceput de iunie. Timp lenes ca un melc in drum "spre casa". Oare unde m-as putea grabi?!... Un calut murg cu canaf rosu la o ureche, rasfatandu-se cu flori de musetel. Randunele si un pisoi alintat doar de stapana , suspicios cu noii veniti. Si peste toate, veselia si dragaleseniile unui ditamai dulaul cu un chef nebun de joaca.

Nucul racoros a facut deja dulceata de nuci verzi, iar visinele cu zahar sint la soare in borcan. Mai trebuie doar sa fie "ametite" cu ceva alcool. Gradina miroase a menta, a cimbru si a altceva misterios, ceva ca lamaia....si a rozmarin. Si e iarba peste tot, iarba verde si deasa de iti vine sa te dai de-a dura prin ea...e bine... si e liniste...pe maine...

Copilarie (ne)fericita

Maine plec iar...O sa iau drumul Moldovei spre "dulcele targ al Iesilor"... De data asta plec cu Stefan, spre o casuta ca in povestile lui Creanga, povestile copilariei mele. O casuta cu catel, pisicuta, livada si vie, iarba verde, aer curat mult mai curat ca aici si un cer de vara senin.

Eu mi-am petrecut copilaria si vacantele ca multi alti copii, cu cheia de gat in fata blocului, tanjind dupa bunicii de "la tara" a altor parteneri de joaca si de dracovenii. Pe atunci citeam, citeam mult mai mult decat o fac copii de azi, basme nemuritoare, povestile lui Creanga, Ciresarii lui Chirita, Contele de Monte Cristo a lui Dumas, Tom Sawyer de Mark Twain, frumoasele aventuri a lui Jules Verne si cate si mai cate... Imi imaginam expeditii la capat de lume, explorari prin muntii nostri cu pesteri tenebroase, marile albastre cu nisipuri ca matasea, padurile de tei a lui Eminescu cu "izvoare de argint" si minunatul sat a lui Creanga cu tot cu ciresul lui ispititor. Nu am avut parte de nimic din toate astea, nici macar in timidele vacante cu parintii, cu bilete luate prin ONT pe sub mana, pentru ca mereu era totul sub imperiul lipsurilor si a grijei nesfarsite pentru dramuirea bugetului.

Eu si ceilalti copii aveam drept teren de joaca santierele in lucru si construiam acolo redute si castele dupa ce plecau muncitorii. Nu aveam nici pajisti nesfarsite sa alergam, nici paduri misterioase de explorat, doar parcul saracacios de langa bloc unde, vara ridicam corturi din paturile carate pe furis de acasa si plini de praf si cu recuzita improvizata din crengi si alte trasnai ne jucam de-a indienii si furam sub protectia celor care "tineau de 6" rosiile si ardeii vecinilor harnici cu gradini la parter... Ma si mir ca "am supravietuit" fara apa plata, fara servetele umede, fara plasturi cu desene animate pe ele, fara play station sau calculator, mancand pastile faringosept si cavit pe post de bomboane sau de ciocolata si band apa de la robinet cu esenta de trandafir in loc de celebra azi, necunoscuta noua pe atunci, coca-cola. E adevarat ca ni se "mai scapau" pe la sarbatori cate un pepsi si o banana verde cumparate cu eforturi mari, de pe te miri unde, de parintii sufletisti si chinuiti. Dar asta era ceva rar...

Da...maine plec spre o copilarie frumoasa si fericita care nu imi apartine...dar sper sa o retraiesc pe cea din imaginatia mea de copil, in ochii lui Stefan. Care e un copil ca toti cei din ziua de azi, innebunit dupa jocuri pe computer, dupa jucarii moderne si "alte chestii" specifice generatiei sale. Dar, care isi doreste sa vada cum da vaca lapte, cum face gaina oul, cum se suie pisica pe casa si goneste cocosul care canta cucurigu si cum adica, are catelul casuta lui propie cu acoperis...Cum e sa cutreieri pe pajisti si sa stai la soare fara griji, cum e sa fie vacanta cu adevarat, la tara la bunica.

Am luat carti in bagaj si mult soare in suflet pentru ca e vara, e vacanta, si inca ma simt copil langa copilul meu...

"Micul ecolog"

Daca e adevarat ca "aschia nu sare departe de trunchi" atunci, inseamna ca eu si Stefan ne incadram in aceasta sintagma.

Cei de la ProCredit Bank mi-au facut o bucurie si l-au premiat la un concurs de pictura pe micul meu ecolog. Ceea ce mi-a dat si o idee despre o eventuala colaborare pe viitor intre mine, ei si cei de la http://www.maimultverde.ro/.

Se pare ca, acolo unde sadesti o samanta mica cu mult drag, se prind radacini puternice si poate creste "un copacel" de toata frumusetea.

Gaby

Am copilarit impreuna, practic ne stim de cand aveam 6 ani. Am devenit amice de joaca, prietene bune in adolescenta si confidente mai tarziu...ea a fost umarul pe care plangeam mai mereu si mi-a ramas alaturi de-a lungul atator ani. Acum ne despart mii de kilometri, viata noastra plina si uneori complicata, dar stiu ca de undeva de acolo se gandeste la mine asa cum ma gandesc si eu la ea. O simt aproape si nu stiu ce ar fi fost acum viata mea fara ea. Am auzit odata, nu mai stiu unde, ca prietenii sint ca stelele, chiar daca nu-i vedem sau nu ii avem aproape, ei sint acolo si stralucesc pe cerul noptii noastre, chiar daca uneori e acoperit de nori. Ea e acolo si o stiu, si asta imi da siguranta si imi aduce aminte de mine cea de ieri si cea de azi.

Mi-e dor de ea si de zilele lungi impreuna, de timpul pe care il aveam atunci pentru orice ne facea placere, de veselia ei molipsitoare. E departe si totusi atat de aproape intr-un mod straniu care imi aduce aminte de ceva din trecut. Mereu sper ca e fericita, ca a gasit dragostea acolo printre straini si ca a meritat sa plece si sa lase multe lucruri dragi in urma. O admir pentru curajul ei asa cum ii admir pe toti cei care au puterea sa o ia de la capat si sa isi caute norocul si dragostea, rupandu-se de viata lor comoda, plictisitoare si lipsita de speranta.

Zi de vara pana seara

O zi lunga cu peripetii, doua prietene, o masina plina de haine colorate, fluturi, cate ceva de "rontait", soare, nori frumosi si pufosi, grau galben sau verde, flori violet si maci rosii, si un aparat foto "prietenos" pe alocuri cu varsta si cu oboseala noastra...
Mai vrem?....mai vrem...ca doar in scurt timp infloreste floarea soarelui si asa ceva nu trebuie ratat...dar ramane de vazut mai trebuie sa negociem...intre noi si cu altii :)..

Eu in Dobrogea

Ieri a fost una din acele zile pe care imi place sa mi le rezerv numai pentru mine si pasiunile mele - calatoriile si fotografia.

Am plecat dimineata la rasaritul soarelui cu destinatia Histria dar, din pacate n-a fost sa fie dintr-o cauza cel putin bizara. Cand eu si Cristina ne-am dat jos din masina in parcarea complexului cetatii ne-au "atacat" un roi de gaze ciudate ca un fel de purici care, cica si-ar face aparitia pe vreme secetoasa. Am crezut ca e o chestie trecatoare si am platit biletul de intrare dar nu am rezistat mai mult de 5 minute inauntru. Rochia alba de vara era plina de gaze si numai gestul de a ma scutura de ele in continuu imi provoca sila si era clar ca nu puteam face nici o fotografie in conditiile astea asa ca dezgustata si nervoasa am renuntat. Oricum mi-am propus sa nu imi stric toata ziua din cauza asta asa ca, ne-am intors si ne-am continuat aventura de-a lungul drumului pe ruta Babadag, Slava Rusa, Slava Cercheza unde peisajul este atat de frumos... Rezultatele periplului nostru de o zi se regasesc in fotografiile pe care le-am facut si in cateva amintiri frumoase si memorabile.

Dobrogea e mereu altfel si parca niciodata nu ma satur sa ma pierd in peisajul ei atat de ofertant si spectaculos. Pe drumurile ei ma simt de parca m-as intoarce la povestile copilariei, iar intinderile ce par fara sfarsit si apropierea de mare o face irezistibila. M-a legat ceva de aceste locuri de prima data cand am fost aici. Si sper sa revin de cate ori o sa pot. Mi-e draga intr-u totul si cred ca intr-un fel o stie fiindca mereu imi daruieste clipe de neuitat pe taramurile ei.

Pentru Semy

Fotografia asta e cu dedicatie pentru Semy, ca sa stie ca ma gandesc la ea...

Cand esti mireasa ti se ofera de purtat, asa ca pentru noroc, ceva nou, ceva vechi, ceva de imprumut si...ceva albastru. Nu stiu de ce nu, rosu sau alta culoare dar mie albastrul imi va aduce aminte de Semy, cea de pe peronul garii asa cum am lasat-o la plecarea din Bucuresti. Pentru mine prietenia noastra e semnificatia albastrului acestei bluze pe care am cumparat-o impreuna cu ea dintr-un magazin mic de pe langa gara. Mi-e dor de tine, Semy, si sper sa te revad cat mai curand!

Vara in camp

Cateodata campul pare linistit ca o poveste de demult spusa de bunicii dragi ai copilariei. Doar greierii se mai aud pe alocuri si vantul usor leganand spicele de grau sub soarele verii.

Asa era si azi in drum spre Histria... Drumul pana acolo a fost povestea mea de azi...dar o sa o spun maine, acum raman pe norul meu alb si pufos care ma duce spre un somn cu vise frumoase...sint foarte, foarte obosita...

O imagine din trecut

Acum cativa ani am gasit total intamplator, in vitrina unui magazin, o felicitare cu o coperta ce nu o pot uita si care a reprezentat si reprezinta inca pentru mine, imaginea unui crampei de fericire pura...era un camp cu maci rosii si floarea soarelui, leganandu-se in bataia vantului la poalele unui munte... In interiorul ei era un text scris caligrafic, simplu si curat si de atunci acesta a devenit moto-ul vietii mele: "lasa-ti visele sa zboare si urmeaza-le mereu..".

Recunosc ca uneori am uitat de visele mele, prinsa in valtoarea vietii cu bune si cu rele, dar incerc sa ma reintorc mereu la ceea ce am descoperit odata demult scris intre foile unui cartonas colorat. Incerc sa ma intorc la bucuriile simple, sa nu uit de dragoste, sa nu uit de prieteni, sa nu uit sa traiesc si sa iubesc chiar daca uneori nu pare atat de usor sa treci peste greutati.

Mi-am dorit mereu sa fac parte din acea imagine frumoasa, simpla si idilica si cred ca in parte am reusit. Si asta si datorita oamenilor minunati pe care i-am cunoscut de-a lungul vietii mele, a celor care mi-au fost alaturi si care m-au iubit, m-au sustinut si incurajat si a celor de la care am avut ce invata. Cred ca le datorez mult si celor carora le-am gresit si pe care i-am facut sa sufere la un moment dat, fiinca mi-au aratat ce inseamna sa stii sa iti ceri iertare, sa intelegi ca a fi umil nu inseamna sa te umilesti si ca poti rani foarte usor fara sa intentionezi asta intr-un fel anume.

Cateodata ma intrebam la ce visez? Poate ca raspunsul e ceva intim si secret, poate ca visam la ce viseaza orice om , la dragoste, la o fericire linistita si calda, sau poate ca nu...Cel mai important mi se pare ca acea imagine este acum aici, ca eu fac parte din ea si cred ca vreau sa mai raman.

Macii au ramas florile mele de suflet, cele mai dragi mie, atat de fragile si totusi puternice in caldura verii, vesitoare de drum bun si calatorie frumoasa, pasionale prin culoare, sprijinindu-se de graul auriu in soare. E timpul lor acum si maine sper sa le revad in camp, fiinca plec la drum dimineata in zori spre Histria. Mi-e dor de ei si mi-e dor de o calatorie prin Dobrogea! Asa ca...pe maine!

Raluca

Totul a pornit de la un e-mail trimis de ea care mie la inceput mi s-a parut tare amuzant si caruia nu ii vedeam nici o finalitate pentru ca, la acel moment cursa de pe Lacul Baneasa parea ceva tare indepartat. Si i-am raspuns repede si oarecum in gluma ca daca tot ofera doua locuri pe canapea in sufrageria ei, m-as baga si eu. Ca eu o vreau daca si ea ma vrea si...m-a vrut! Am ocupat singura cele doua locuri oferite cu o generozitate si o gratie demne de secolul trecut.
A fost o gazda perfecta si in casa ei m-am simtit minunat si rasfatata cum mi s-a intamplat de putine ori.
Nu incetez sa ma mir cate ocazii de a cunoaste oameni minunati iti ofera viata.
Acum aproape doua luni cand am aplicat pentru tabara de voluntari de la Busteni, nici nu imi imaginam cate lucruri frumoase mi se vor intampla...ceea ce dovedeste ca niciodata nu e prea tarziu sa crezi ca viata e plina de surprize.
Iti multumesc, Raluca, pentru caldura cu care m-ai primit, pentru sufletul tau bun si sper ca ma vei vizita si tu intr-o buna zi! Pana atunci, multe salutari de bine lui Catalin si pe curand!

Veselie mare la plecare

Trebuia sa plecam si nu ne mai dadeam duse...cred si eu, as fi stat acolo inca doua zile asa de bine m-am simtit. Asta e facuta chiar la iesire si era o veselie pe noi ca aveam impresia ca tot restul terasei se uita numai intr-acolo...

Voluntare "La Motoare"

Tina, Semy si eu pe terasa "La Motoare"...ce ne-am mai distrat...pozele celelate sint la colectia personala...aici...doar atat...hi, hi, hi...

Pe locuri, fiti gata, start!

Adunarea la start. Si in mijlocul lor Dragos Bucurenci.

Echipa noastra si....Victorieeeee!!!

O echipa tareee fericita ca doar n-am ragusit degeaba la galerie...

Echipa seriei 2

Munca in echipa...si ce echipa...eeeee!

Fericitii Cabral si Amalia

Amalia si Cabral intervievati si veseli nevoie mare, probabil cu impresii frumoase despre desfasurarea evenimentelor.

DRAGOS BUCURENCI

Dragos, tinand discursul de multumire, prezentand sponsorii si echipele formate din voluntari si vedete. Acestui om minunat ii datoram participarea la Recycle Raft & Race. Eu personal ii multumesc pentru proiect si initiativa si sper sa-l mai intalnesc in asemenea ocazii constructive si fericite.