Farmecul noptii la tara

Cand apune soarele dupa dealuri, satul se duce la culcare. Diminetile incep foarte devreme la tara, chiar inainte de rasarit si Mos Ene vine mai devreme decat la oras.

Numai eu nu puteam dormi. Noaptea ma furisam afara, in gradina, trecand pe sub nasul lui Lucky, pe care il salutam soptind si care ma privea mirat si intrebator, pe langa Ciufi care imi mieuna catifelat in jurul gleznelor, pierzandu-se apoi in intuneric dupa cate o pisicuta si ma opream sub stele...

Cu trandafirul galben si parfumat lipit de obraji, in camasa de noapte alba si lunga pana la pamant, ratacind prin iarba uda sub cerul noptii, mi se parea ca traiesc aivea povestea miresei lui "Fat Frumos din lacrima" a lui Eminescu. Si gandurile ma purtau departe, in timpurile cand pe cer nu erau decat stelele albe si reci...In zilele noastre, pe cer trec avioane mici ca niste jucarii, iar satelitii sclipesc poznas de dupa norii ca nalucile. Ce frumos trebuie sa fii fost cerul acum cateva sute de ani, cand stelele si luna erau singurele nestemate ale noptii! Si cand luminile oraselor de azi, nu le intunecau stralucirea...

Norii alunecau odata cu gandurile mele, jucand pe cerul noptii cu stele un fel de teatru de umbre chinezesti.

Racoarea cobora incet, dand petalelor florilor, ierbii si trupului meu un fior. Alta data as fi cautat constelatii si as fi incercat sa recunosc stelele dupa nume dar nu, am preferat sa ma bucur de cerul intreg, anonim si sa cred ca este asa de frumos impodobit doar pentru mine. Inchideam ochii si ascultam sunetele intunericului, ca un cantec de noapte buna...un caine latra in departare, broscutele oracaiau undeva nestiute, greierii le tineau isonul cu refrenul lor cri-cri, frunzele nucului se alintau in vantul domol, Lucky pufnea si scheuna usor in lantul lui, invidios ca nu ia parte la plimbarea nocturna.

Nicaieri, niciunde, noaptea nu m-a facut sa reflectez mai mult la trecut...am privit in mine ca intr-o fantana adanca, plina cu amintiri si am descoperit lucruri demult uitate...