Cateodata

Uneori ma abat de la drum. Ma opresc sa privesc campul, padurea din departare, luciul apei purtand razele soarelui intre valuri, sa ascult ploaia, pasarile ciripind nestingherite de prezenta mea.

Cateodata, noaptea, cand merg pe soselele neluminate, opresc masina, cobor si privesc intr-o liniste de mormant cerul noptii plin de stele. E un exercitiu care functioneaza mereu. Si e halucinant.

Alteori fac alt exercitiu. Zambesc. In multime, in supermaket, pe strada, printre straini ocupati fiecare cu ale lor, cu fete incruntate sau plictisite...cu cat e mai numeros grupul, cu cat e mai mare prapastia dintre ei si mine, cu atat e mai interesant. Zambesc aproape imperceptibil, ca si cum ai lasa incet o floare pe caldaramul rece. Si mereu, dar absolut mereu e cineva care imi intoarce zambetul. Nu e cineva anume, poate fi o femeie, un barbat sau doar un copil. Si iau acel zambet cu mine, ma poarta prin orele zilei, ca o corabie prin furtuna...

Cateodata ma las dusa de val. Inca nu am prins "valul cel mare". Dar va veni si acela intr-o buna zi. Si ma va purta pe alte tarmuri...

Uneori fac fapte bune. Gratis! Fara sa mi se ceara, ma ofer eu. E atat de putin costisitor sa faci fapte bune! Costul e infim pe langa beneficii!

Cateodata rad cand imi vine sa plang.

Cateodata inventez motive si fug. De altii, de mine insami. Dar nu ma pot ascunde la nesfarsit.

Uneori as ramane, dar plec. Si nu ma mai poate intoarce nimic. Alteori raman, dar nu sunt acolo.

Uneori, incalc regulile. Destul de des, recunosc!

Cele impuse de altii si de mine insami. Imi da un fals sentiment de libertate. Mi se pare o evadare de efect. Chiar daca, ce urmeaza e mai greu de suportat decat regula in sine.

Uneori ma judec aspru, alteori nici nu ma iau prea tare in serios...

Dar de cele mai multe ori ma simt doar o petala purtata de vantul cald de primavara...