Words

Atunci cand doare, iar unele vorbe ranesc atat de tare, incerc sa imi aduc aminte ca pe lume mai sunt si cuvinte frumoase...doar ca mai intarzie o vreme sa apara...

Intotdeauna e cineva care se va simti puternic fiindca te-a ranit. Incerci sa ii lasi in urma, nu iti vine sa crezi ca le-ai zambit candva, ca le-ai spus la randul tau cuvinte frumoase, in care ai crezut...

Uneori te ranesc fiindca tac. Fiindca nu mai dau nici un semn de viata. Nu mai stii nimic de ei, pana intr-o zi cand apar asa ca din neant, ca si cum Universul s-ar fi oprit la clipa in care au disparut. Si cred ca nimic nu s-a schimbat. Dar totul e schimbat, si tu si viata ta din care ei nu au mai facut parte, fiindca au ales sa fie asa.

Si rostesc cuvinte. Cu care cred ca te pot intoarce din drum. Aproape ca nici nu auzi ce iti spun. In ultimul timp tot ce ai auzit a fost doar tacerea lor. Si acum iti iti rasuna in urechi vorbele nespuse, dialogurile pe care le-ai purtat cu tine insati cat timp au fost plecati din viata ta.

Si apoi vin din nou cele care dor. Ti le scriu, ti le arunca in obraz, le rostesc doar ca sa te doara. Dar nu sunt martorii acestei suferinte. O savureaza de la o distanta sigura, banuind-o doar, sperand sa isi fi atins scopul. E o lasitate fara seaman. O confruntare directa i-ar dobora cu siguranta, pentru ca stiu ca si tu ai cuvinte.

Dar azi eu am ramas fara ele. Nu am decat convingerea ca as fi putut avea ceva de spus. Si as fi putut rani, daca asta as fi vrut.

Si nu stiu de ce ma simt singura pe lume...