Te iubesc!

Sunt doar doua cuvinte.

Soptite, strigate, aruncate in graba, scrise ca mesaj, gandite printre lacrimi.

Doar doua cuvinte.

Ascund dincolo de ele framantari, vise, sperante, indoieli, durere, resemnare, fericire, amintiri, drame, iluzii, clipe de tacere, clipe de bucurii...clipe unice.

-Te iubesc!

Uimire! Oare asa o fi?

-Te iubesc!

Cat? Cum?...

-Te iubesc...

-Pana cand?

-Pana la capat! - spuse.

-Care capat? - intreba.

De unde incepe si unde se sfarseste dragostea?

-Te iubesc!

-E o minciuna! - spuse.

-Nu, nu e! - raspunse.

Oare cand poti fi sigur? Oare trebuie sa fii? De ce?

Sunt doar doua cuvinte. Care dor atat de mult. Care te fac atat de fericit uneori. Care le spui, care iti sunt spuse, pe care le astepti, pe care le asteapta...

-Te iubesc si...imi apartii, fiindca te iubesc!

-Dar eu vreau sa fiu un om liber! Dragostea e o libertate nu e un prizonierat. Eu si cu tine suntem doua libertati!

-Tu ma iubesti?

(Stupoare!)

-De ce ma intrebi? (Oare e atat de evident?)

-De maine nu o sa te mai iubesc! Ba nu, incepand de azi nu te mai iubesc! De fapt, cred ca, din clipa asta nu te mai iubesc!

-Dar m-ai iubit vreodata? Chiar m-ai iubit cu adevarat? Mult, tare?

Intrebari care asteapta un raspuns care nu va veni. Sau daca vine e stramb, incovoiat, impovarat, nesigur si incert.

Te iubesc! Doar doua cuvinte...