...totul incepe cu primul fulg ratacit...il urmeaza inca unul, si inca unul, pana ce ajungi sa te pierzi cu tot sufletul intr-un noian de frig alb...prima ninsoare...
Apoi iarna se transforma in ceva atat de naucitor incat nici nu mai stii daca ai asteptat-o tu sau a venit ea la tine in cele din urma.
Decembrie. Cum oare pot sa incapa intr-o singura luna din an atatea trairi, atatea amintiri, atatea asteptari, atata emotie si bucurie? Atata voluptate...
Decembrie are un mister pe care inca nu i l-am descifrat...
As vrea sa fiu din nou copil. As vrea sa stiu sa ma mai joc. Sa stiu cum arata insomnia copilariei, o singura data in an, in seara de Ajun... Sa ii vad din nou, la noi acasa de Craciun, pe bunicii mei dragi care azi nu mai sunt. Sa am un tort alb cu lumanari, sa primesc cadouri daruite din tot sufletul, sa ii aud cum imi canta "La multi ani!" Cred ca sunt norocoasa ca m-am nascut in Ajun de Craciun, fiindca, intamplator sau nu, imi este cea mai draga sarbatoare din an...
Decembrie...radioul din bucataria copilariei si cantecul lui Alifantis pe versuri de Bacovia. Imi spuneam ca, intr-o zi cand voi fi mare, am sa iubesc si am sa fiu iubita si voi sta la gura sobei citind "ceva de la poluri" in timp ce, pe amandoi "zapada ne-ngroape"...
Si de aici incepe voluptatea iernii...
Ceaiul. Fierbinte, aromat, sorbit cu inghituri mici, dintr-o ceasca mare, in timp ce mainile inghetate cuprind cana ca intr-o imbratisare. Si incet, incet totul se dezmorteste, urmat de un zambet, apoi de un alt zambet mai plin de subinteles. Oare cand a fost ceaiul mai bun vreodata? Si cate de multe sperante poate sa ascunda in adancul alb al portelanului ei o ceasca de ceai?
Ciocolata calda. Bauta impreuna cu prietenele dupa o raita prin orasul cuprins de viscol. Intr-o cafenea micuta, ascunse strengareste dupa ferestrele inflorite de ger... Ciocolata cu aroma de menta sau de grand marnier, cu gulerul ei alb de frisca inviorat de fulgi de ciocolata amaruie, e un rasfat delicios si aproape pagan. Oare de ce nu ma simt vinovata?
Placintele cu mere, nuci si scortisoara sau cele cu branza dulce, coaja de lamaie si multe stafide imbatate in rom...ninse din belsug cu zaharul cel mai alb si cel mai fin... Cum sa nu te dai batut, cand impresoara toata casa cu parfum de sarbatoare?
Vinul fiert...numai gandul ca seara ma asteapta o cana de lut, plina ochi cu licoarea tare si fierbinte, in care s-au amestecat fantezist zaharul brun, scortisoara, cuisoarele, ghimbirul si asa, de dragul culorii, dar mai ales pentru aroma ei, o felie jucausa de portocala, ma face sa rezist frigului de peste zi!
Si apoi delicioasa paine facuta in casa...neagra cu seminte, cu coaja aspra si crocanta, pe care se rasfata cateva cristale albe de sare de mare si care are un miez atat de pufos!
Alta voluptate...baia cu multa spuma si ulei parfumat...
Lumanarile cu lumina dulce si asternuturile calde si moi...
Zilele de sarbatoare...
Bradul cu miros de munte...
Prietenii dragi...
Cadourile...
Zambetele celorlalti!
Exista pana si radioul lui Mos Craciun!
Iarna e un anotimp al rasfatului.
Si cred ca decembrie e cea mai frumoasa si mai plina luna din an!
Dar mai avem multe de povestit despre asta...
Uneori, cand imi simt sufletul greu ma gandesc la povara altora.
