joi, 24 martie 2011

O lectie de viata


Nu am scris niciodata despre asta. Nici nu stiam daca o voi face vreodata. Dar, cred ca ziua de azi, e una din acele zile din viata.

Acum noua ani, intr-o dimineata in care ningea, l-am nascut pe Stefan. Desfasurarea evenimentelor acelei zile se gaseste povestita aici, exact cu un an in urma...

Se spune ca nu putem alege nimic pentru copiii nostri. Nici cum vor arata, nici daca vor fi fata sau baiat, nici daca vor fi sanatosi, norocosi sau inteligenti... poate unii ma vor contrazice. Tot ce putem alege pentru ei e un nume care sa-i calauzeasca prin viata.

Nu am putut alege nimic pentru Stefan...

La 3 ani si jumatate diagnosticul a sosit sec, confirmandu-mi temerile cele mai sumbre: ADHD cu note autiste, intarzaiere in limbaj cu dificultati de adaptare.
Au urmat vizite la doctori diferiti, in orase diferite, evaluari peste evaluari, medicatie, sedinte de psihoterapie, logopedie, ani de zile...

E foarte greu de explicat in cuvinte ce simte un parinte in acele momente. E cumplit sa duci o lupta cu toate: cu neputinta, cu disperarea, cu sentimentele de vinovatie, nestiind de fapt cu ce ai gresit, cu prejudecatile, cu birocratia si ineficienta sistemului medical romanesc, cu reactiile la tratamente care iti transforma copilul intr-un cobai, cu tine insuti in cele din urma. Dar, cel mai greu e sa te lupti cu rautatea oamenilor! Am schimbat patru gradinite, toate private si am cautat cu disperare o scoala in care Stefan, sa nu se simta exclus. Ne-am confruntat cu mii si mii de bariere, inclusiv cu prejudecatile oamenilor, cu parerile lor contradictorii, fiindca intotdeauna altii stiu cum e mai bine sa procedezi.
Si toate astea in timp ce trebuia sa ne pastram mintile intregi, sa mergem la serviciu si sa ne comportam ca si cum nimic nu s-ar intampla.

In toti acesti ani m-a incercat toata gama de sentimente si trairi omenesti. Uimire, neincredere, ura, furie, disperare, nepasare, frustrare, abandon, agonie, confuzie, durere, neputinta, recunostinta, fericire, bucurie, tandrete, dar si foarte multa dragoste. Dragoste pentru Stefan care traia linistit in lumea lui, nestiind de ce ne agitam noi asa....

Am incercat sa nu mai consider vinovata, abandonandu-ma durerii ca si cum as avea o cruce de purtat. Am renuntat la medicatia pe care i-o dadeam lui Stefan. Fiindca nu aducea nimic bun, ba din contra. Am incetat sa mai plang si sa ma mai plang. Si in cele din urma am renuntat sa traiesc permanent cu teama in suflet. Am renuntat sa imi fac iluzii. In schimb, nu am renuntat la speranta. Speranta ca un viitor mai bun il va astepta pe copilul meu.
Iar in pofida rautatii nesfarsite a lumii in care incercam sa supravietuim, nu am renuntat sa traiesc, sa imi vad de viata mea. Nici un copil pe lumea asta nu iti cere sa te sacrifici pentru el, nu vrea sa devina o povara. Si in cele din urma am inteles ca nefericirea mea, il face nefericit. Plangeam deseori si cu manutele lui mici si calde si imi stergea lacrimile de pe obraji, si spunea incet "Mami, nu plange!"... Si intr-un sfarsit am realizat ca baietelul meu nu mai trebuie sa ma vada asa...

In ziua de azi e o minune sa ai un copil sanatos. Un copil sanatos nu e bun dat, nu e un merit personal. Eu nu fumez, nu beau alcool, mananc sanatos, am o viata echilibrata. Si totusi s-a intamplat. Nu o sa stiu niciodata de ce, cauzele care pot determina acest diagostic sunt multe si diverse si oricum nu se stie nimic concret nici in ziua de azi. Din nefericire numarul copiilor cu ADHD si cu autism este din ce in ce mai mare de la an la an.

Am prieteni care au copii cu autism, sindrom Down, ADHD, hipoacuzie... Sunt oameni ca noi toti ceilalti. Nu sunt niste proscrisi. Nici ei, nici copiii lor. Atunci de unde atata rautate pe lume?

Copiii sunt un miracol. Numai ca ei vin de la Dumnezeu, nu de la noi, iar daca vin de la Dumnezeu, de ce sa ii condamnam?

Stefan e un copil cuminte si bun. Nu intelege ce e rautatea decat atunci cand aceasta isi arata chipul. Copiii uneori pot fi extrem de cruzi. Dar ce ne facem cu adultii? Traim intr-o lume competitiva in care ni se spune si ni se cere mereu sa fim mai performanti. Din nefericire in goana noastra dupa reusita, nu mai avem ragaz si dispozitie sa fim intelegatori, altruisti, sa avem o minte si o inima deschisa...in schimb avem timp si chef de de rautati, de barfe si de judecati...

Vine Pastele...
Acum ceva timp in urma s-a nascut un copil. Un copil care mai tarziu a luat asupra Lui toate pacatele lumii. Probabil, Isus, la vremea Lui a fost considerat un ciudat, un nebun, a fost un neinteles, caci putini au vazut dincolo de imaginea lui simpla, pe adevaratul Mantuitor al Lumii...

Cu fiecare copil care se naste, se naste un miracol pe lume, o noua sansa, o cale spre mantuire. Dar mantuirea poate avea chipuri atat de diferite....

8 comentarii:

Fly spunea...

La multi si binecuvantati ani. Dumnezeu sa va intareasca cu Harul Sau!

April spunea...

Sa-ti traiasca Minunea de baietel si sa va bucurati de el.

Da, lumea e rea, nici eu nu inteleg de ce, dar asta e lumea in care traim, in care cei deosebiti sunt etichetati, stigmatizati. E o povara mai ales pentru cei dragi.

Putere sa-ti dea Dumnezeu sa poti duce tot ce ti-e dus.

La multi ani lui Stefan!

mihaela spunea...

Am ajuns din "intamplare" pe aici. Vreau doar sa-ti spun ca inteleg, ca ma lupt de 3 ani cu un sistem "adult" din Romania pentru a-l face sa inteleaga ce inseamna dreptul fiecaruia la viata, educatie si respect. Am reusit o mica victorie: un copil cu autism, prietenul meu de 13 ani, beneficiza de invatamant la domiciliu. A fost o lupta de 2 ani si ceva, dar n-am renuntat, desi toti au spus ca nu se poate. Si eu si mama lui am facut asta cu patos, cu renuntari, cu reveniri, cu staruinta, dar am reusit. O lupta la sfarsitul careia ma suras amar, obosite, dar mandre de noi ca nu am renuntat.
Acum am o alta lupta de dus, pentru nepotica mea de 11 ani cu autism, inscrisa la o scoala speciala in Bucuresti, si unde "adultii" isi dau cu parerea ce este mai bine pentru ea, cum ar trebui sa o sedam, sa o ducem numai cand este linistita de tot, desi ea este o fiinta exagerat de linistita, dar care reactioneaza cand este nemultumita de tratamentul celor mari. Sper sa reusesc sa-i fac sa inteleaga ... Sper ca si tu vei reusi!Numai bine si fericire! Doamne ajuta!
Mihaela

Anonim spunea...

La multi ani minune de minune ! :)

Eva spunea...

Va multumesc din tot sufletul tuturor! Inclusiv acelora care mi-au trimis mesaje private, pe facebook si in mod direct!
Le multumesc, fiindca fara dragostea si sustinerea oamenilor minunati din viata mea, nu as fi reusit sa merg mai departe!
Mihaela, viata e o lupta permanenta! Important e pentru ce lupti, ce fel de batalii castigi si in numele cui. Desi pare ciudat unii, printre care si eu, lupta din umbra. Fara prea mult tam-tam, fara sa stranesc prea multe valuri. Ceea ce m-a determinat sa scriu acest post este fara doar si poate dorinta de a pune in alta lumina lucrurile.
Ma uit in jur si realizez ca unii nu constientizeaza cat de norocosi sunt ca au copiii sanatosi.
Ma lupt de ani de zile cu rautatea si ignoranta oamenilor. Pot sa sper doar, in naivitatea mea, ca acest lucru va inceta intr-o zi. Din pacate s-ar putea sa fie mult prea tarziu...
Va sunt recunoscatoare pentru toate cuvintele pe care mi le-ati trimis!

Costi Balan spunea...

Cam traziu, dar din inima: La multi ani pentru Stefan!
Felicitari pentru ceea ce esti si pentru ceea ce ai realizat.
Esti puternica si luptatoare, esti mama si OM, asta ne deosebeste de parte intunecata si rea a celorlalte fiinte!
Dragostea si credinta ta au puterea de a schimba lucrurile, dar deja sti asta!

Eva spunea...

Iti multumesc din toata inima, Costi!

BBS spunea...

Doresc din inima toate cele bune lui Stefan.
Vreau sa ajut si eu cumva.

Nu sunt doctor, tot ce stiu este acest protocol
http://www.marshallprotocol.com/forum11/8521.html

Eu l-am urmat pentru artrita reactiva (cu succes).
Am creat apoi acest blog
http://romanianhealth.blogspot.com/
si sper sa ajut pe cât mai multi.

Toate sunt cu putinta si Dumnezeu lucreaza pe cai necunoscute.