Narcotic

Ratacind innebunita, pe coridoarele intunecate ale fiintei mele am descoperit un tezaur de locuri, de senzatii, pe care nu le-am banuit a exista vreodata... ascunse prin unghere din care tu le-ai scos la lumina...

Parallel worlds

"Crezi in coincidente?" ma intreba de curand cineva care mi-e foarte drag....
Dintre miile de momente ale vietii cu infinitele ei variabile, ce posibilitati exista cu adevarat ca lucrurile sa ia o anumita intorsatura? De ce urmam o cale si nu alta? Nu stiu...nu am nici o explicatie. Nici nu stiu daca vreau sa am una.
Cred in semne. Si chiar si atunci cand nu le vad fiindca sunt prea orbita sau ratacesc prin intuneric, ele mi se arata dintr-o data atat de evident, incat nu mai am cum sa le ignor... De ca si cum ar sta sub un felinar sau in lumina cruda a soarelui din mijlocul verii.
Si atunci incep invariabil, sa derulez tot firul incalcit de momente, de franturi, de miracole, de sentimente pe langa care am trecut...
Si parea ca traim in lumi paralele. Eu si tot restul... Eu undeva sus cu capul in nori, iar undeva jos, dar nu foarte jos, restul lumii...

Au fost, sunt, vor fi...

Orele vietii noastre.
Masurate si impartite in franturi compun si recompun clipe care nu se mai intorc, desi raman acolo ca niste martori nevazuti ai existentei noastre. Cand si cand ne mai amintim de ele, daca ne mai amintim. Alteori le aruncam intr-un colt de suflet si incercam sa le ingropam sub piatra funerara a unui viitor plin de alte clipe. Cand va veni. Si atunci cand vine nu il recunoastem. Traim masurand si impartind din plin orele vietii noastre prezente intre ce a fost si ce va fi.
Ce a fost, a fost! Ce va fi, va fi...
Cat va dura ceea ce e acum? Stim ca putem face sa dureze o vesnicie sau putem sa risipim tot intr-o clipa si asta facem, nu-i asa?

Heartbreak Hotel

Cand ingropi totul dincolo de ferestrele tale si te abandonezi realitatii ca unica forma de existenta, e ca si cum ai capitula?

Dincolo de perdelele falfaind in penumbra trecutului, despuiata, inima ar parea ca are aceasi forma, aceeasi consistenta, aceasi ardoare, dar probabil in lumina cruda a diminetii, dupa lunga noapte a pierderii ei, s-ar arata cu toate cicatricile sangerand ridicol...

Incet se asterne linistea. Coboara in mine si in jurul meu fara zgomot, ca o cenusa, ramasitele unei vieti ce a fost. O liniste ca de mormant, si mult mai cumplita decat tot ce mi-a fost dat sa aud vreodata...