Cand ingropi totul dincolo de ferestrele tale si te abandonezi realitatii ca unica forma de existenta, e ca si cum ai capitula?
Dincolo de perdelele falfaind in penumbra trecutului, despuiata, inima ar parea ca are aceasi forma, aceeasi consistenta, aceasi ardoare, dar probabil in lumina cruda a diminetii, dupa lunga noapte a pierderii ei, s-ar arata cu toate cicatricile sangerand ridicol...
Incet se asterne linistea. Coboara in mine si in jurul meu fara zgomot, ca o cenusa, ramasitele unei vieti ce a fost. O liniste ca de mormant, si mult mai cumplita decat tot ce mi-a fost dat sa aud vreodata...
