duminică, 14 februarie 2010

Timpul dragostei


Intotdeauna e un inceput. Nu intotdeauna e si un sfarsit.
De cele mai multe ori, dragostea nu se sfarseste, doar se transforma, ar zice unii. S-au facut si studii. Despre cum sa iubesti si sa fii iubit... S-au scris chiar si carti. De ca si cum dragostea ar fi o reteta, cu ingrediente simple, trebuie doar sa stii cum sa le amesteci, cat timp sa o tii pe foc, cum sa o ornezi frumos.
Pentru unii e o reteta de succes.
Pentru altii, e doar o alta reteta, care nu iese niciodata. Chiar daca urmeaza toti pasii, chiar daca ingredientele sunt de cea mai buna calitate.
Altii o nimeresc din prima. Poate ca e doar norocul incepatorului. Poate ca nu. Sau poate reteta lor e pasiunea de a "gati" in doi. Unul pune ceva, celalalt adauga altceva, primul amesteca zambete si priviri, al doilea aprinde focul. Si amandoi gusta din plin, dupa ce au asternut pe masa alba sufletele lor.
Nu stiu un timp al dragostei.
Imi aduc aminte primul sarut. Iubeam? Nu mai stiu... Eram indragostita, asta imi aduc aminte. Dragostea a venit mai tarziu.
Daca ar fi sa caut un timp perfect al dragostei, acela ar fi undeva intre copilarie si adolescenta. Acele prime clipe, cand totul capata proportii uriase, azi nu le mai regasesc decat in amintiri. Cat de mult pot sa insemne cateva priviri pe furis, o usoara atingere a mainii, sau prezenta celuilalt printre altii, care par doar niste straini?
20 de ani mai tarziu, toate acestea nu mai inseamna aproape nimic. Unii mai reusesc sa isi pastreze o parte din prospetimea acelor ani. Cei mai fericiti.
Fiorii primei iubiri, cu stangaciile ei, sunt cei mai autentici, cei mai plini de intrebari fara raspuns.
Raspunsurile concrete ale dragostei apar ca o confirmare ale altei epoci. Atunci totul capata alt sens. Unul mai precis, mai putin platonic, dar uneori mult mai dramatic.
Poate ca, in fiecare zi e un timp al dragostei. Asa mi-a spus cineva, nu demult.
Intotdeauna vor exista doi care traiesc orele si minutele dragostei, uniti intr-un singur punct, prinsi intr-un echilibru fragil, in timp ce tic-tacul inimii lor rasuna ca un ecou peste lume...

4 comentarii:

Oana Emilia spunea...

Da..dragostea e o reteta inventata de fiecare dintre noi. Punem ingrediente diferite, in combinatii ciudate.. La final, gustul e intotdeauna altfel. :)

Eva spunea...

Wanna, cate dreptate ai...frumos spus!

Unknown spunea...

Parere de miner misogin!Dragostea tine maximum 5 ani dupa care eventual apare intelegerea,apoi totul se deterioreaza,fizic si psihic si pleci in Marele Ncunoscut!

Eva spunea...

Dragostea tine o viata...sau cat vrei sa o tii langa tine...o porti in suflet si o impartasesti cuiva intr-un moment unic si fericit...