Jurnal de calatorie - partea a II-a

...E dimineata devreme. Sunt din nou pe peron. Doar eu si ea. Dar e o alta gara, de data asta cu nume italian, scris cu litere albe pe o placuta albastra, undeva in stanga sus: Senigallia...

Despartirea de Gaby, prietena mea din copilarie. Imbratisarile, vorbele de ramas bun, lacrimile, oare ce am uitat sa-i spun?...

O las pe acel peron si o privesc in timp ce trenul se departeaza, iar ea din devine din ce in ce mai mica, pana ce dispare cu totul... O parte din inima mea a ramas la ea, iar o parte din sufletul ei calatoreste cu mine de acum inainte...

Calatoria mea continua dincolo de granitele fiintei mele...e un intreg necunoscut inainte, calea mea e plina de poteci, de serpentine, de gari in care as putea sa cobor, de orase prin care voi trece, de oamenii necunoscuti, care o sa imi devina cunoscuti, carora am sa le stiu numele, care o sa imi zambeasca si carora o sa le zambesc... Si toate ma asteapta.

Dar acum, cu mine, nu e decat marea, frumoasa mare Adriatica, inramata rand pe rand in toate ferestrele din dreapta si muntii ce ma saluta din viteza trenului prin ferestrele din stanga...

Lumea ma priveste ciudat. Nu sunt o ciudata, eu sunt doar altfel... Personajul amabil care m-a ajutat sa urc rucsacul urias sus, isi stapaneste cu greu curiozitatea, iar in cele din urma se ascunde in spatele ochilor inchisi, intr-un somn la comanda... Fata de langa el, care nu pare sa aiba mai mult de 20 de ani, o italianca cu forme frumoase si rochie minuscula, butoneaza fara intrerupere telefonul. Ma uit in jur si toti fac cam acelasi lucru...

Ghemuita langa fereastra, pe scaunul ingust a compartimentului de tren, cu rucsacul foto pe genunchi, scriu cu litere de cerneala in micul meu jurnal cu coperti de matase rosie... imbracata in bluza alba de dantela, brodata de o mana iscusita dar anonima, probabil par picata din alt secol... jeansii moderni si bocancii din piele echilibreaza situatia cu timpul prezent. La fel si aparatul foto prin care vad lumea in culori de poveste...

Eu vad ceea ce altii nu vad. Dincolo de durere, de rautate, de mizerie, de neajunsuri e o alta lume. E lumea mea. Si nu e o imagine falsa, distorsionata, gresita sau idilica, e doar trecuta prin filtrul propriului meu suflet, e ceea ce simt, vad si pastrez eu din ceea ce traiesc.

Nici nu vreau sa pastrez altceva...de ce as face-o?

Florenta de la fereastra

Magia Florentei

As vrea sa am cuvinte sa va descriu Florenta. Dar m-a lasat fara ele.

Ce as putea sa va povestesc despre lumina care inunda orasul si care da sclipiri de aur si opal apei traversate de poduri, palatelor si strazilor cu felinare?

Ce as putea sa va spun despre atmosfera cosmopolita, de oras turistic, atat de aglomerat in caldura dupa-amiezii, despre zarva vesela a tuturor limbilor pamantului, despre chipurile atat de diferite, dar cu aceeasi expresie atat de incantata ale oamenilor care ma inconjurau? Cum sa va fac sa retraiti odata cu mine, senzatia unica si atat de speciala pe care am simtit-o inconjurata de atata istorie, despre care am invatat in anii de scoala si din albumele de arta?...

Si cum as putea descrie, doar in cateva randuri, minunile care mi se dezvaluiau dupa fiecare colt de strada?

Am petrecut doar o dupa amiaza si o seara plimbandu-ma prin Florenta. Un timp mult prea scurt, dar suficient cat sa ma indragostesc iremediabil de acest oras fermecator. Si sa imi promit ca am sa ma intorc candva...

Va daruiesc cateva fotografii, din multele pe care le-am facut si sper ca ele, sa va dezvaluie macar in parte, atmosfera magica a acestui oras absolut uimitor...

Jurnal de calatorie - partea I

Calatoriile departe, in necunoscut, sunt de fapt o calatorie catre tine insuti.

Calatoriile te poarta mai mult decat orice alta experienta spre adancul fiintei tale. Nu e vorba numai despre depasirea unor limite, desi e si asta, nici despre autocunoastere, chiar daca, ajungi sa te cunosti cel mai bine atunci cand esti departe de rutina ta de zi cu zi, de lucrurile cu care esti familiarizat, de decorurile pe care le cunosti atat de bine.

Calatoriile sunt despre locuri. Despre locuri pe care nu le banuiai in sufletul tau si pe care nu le-ai vizitat niciodata. Ele ti se dezvaluie, una cate una, iar in mod surprinzator iti aduci aminte de ele ca de intamplari traite intr-o alta viata.

Calatoriile sunt despre oameni. Oameni pe care ii cunosti cu o strangere de mana si un zambet, in timp ce te saruta pe amandoi obrajii, oameni cu care ajungi sa vorbesti o limba unica si foarte speciala formata din cuvinte amestecate din doua-trei limbi straine, dintre care una a lor si una a ta, insotita de un infinitate de gesturi si strambaturi explicite si incarcate de emotie... Oameni care te primesc in casele lor, la masa lor si impart cu tine cateva clipe din vietile lor, daruindu-ti amintiri de neuitat. Si, intr-un sfarsit, la despartire te iau in brate, te privesc in ochi si rostesc acele cuvinte de ramas bun carora le ghicesti sensul fara sa te temi ca poti gresi.

Calatoriile sunt si despre alti oameni. Oamenii care te-au asteptat sa vii. Care au transformat casa lor in casa ta cu un simplu bun venit! Aceia sunt prietenii adevarati! Pe care ii stii, care te stiu, pe care ii iubesti si care te iubesc in pofida a ceea ce esti tu. Si usile dintre voi vor ramane mereu deschise.

Calatoriile mai sunt si despre alti oameni. Despre cei care te insotesc de-a lungul drumului, chiar si pentru cateva momente. Descoperi lucruri noi la tine si la ei. Si pasind alaturi de tine, descopera si se descopera. Atunci granitele cad, iar tu ii vezi intr-o lumina noua, adevarata, fara masca, fara fard, fara umbre care sa ascunda fiinta lor ca intr-un val. Lumina in care iti apar e cruda, ca o dimineata de vara insorita. Unii sunt frumosi si atunci te bucuri de norocul de a-i avea alaturi in marea calatorie... Altii sunt hidosi si tot ce iti doresti e sa te intorci din drum, sa nu mai aveti aceeasi destinatie...

Unii oameni te lasa in mijlocul drumului, ca apoi altii sa vina sa te ia de acolo. Cineva vine de la cateva granite distanta, ca sa te aduca inapoi acasa. Altcineva te poarta prin locuri frumoase, te insoteste, bucurandu-se de bucuria ta... Unii iti raman prieteni pe viata. Cineva iti zambeste, e un zambet in treacat, dar zambetul acela e ca un suvenir pe care il pastrezi in inima in toti anii care vor urma, ca pe cea mai draga amintire din calatorie.

Tuturor le sunt recunoscatoare, fiindca m-au invatat ceva nou despre mine insami.

Amintiri frumoase

Cand esti fericit timpul zboara cu o viteza ametitoare...

Calatorind prin Italia, care e o tara de poveste, zilele si noptile au trecut ca vantul si ca gandul...

San Marino, Rimini, Senigallia, Ancona, Arcevia, Corinaldo nu mai sunt doar niste puncte pe o harta. Acum le port in inima mea, in mintea mea, cu toate momentele unice care le-am trait acolo. Prietenii noi pe care mi i-am facut, peisajele de vis, castelele prin care am umblat pierzand notiunea timpului, micile stradute fara nume, mancarea absolut senzationala si Marea Adriatica in care m-am scaldat noaptea la lumina stelelor, ca apoi sa astept rasaritul...

Maine ma asteapta Florenta... Urmeaza Pisa...

Si apoi Fes...Maroc...

O alta poveste...

Bella Italia

Adriatica. Monumentele albe din calcar si marmura lucind in soarele arzator. Micutele orase de coasta. Cu strazile lor inguste, pietruite si cladirile vechi de secole, cu aerul mirosind a fructe proaspete, a expresso si a briose imi aduc aminte in mod straniu de Brasov si de Sighisoara. Oamenii ma privesc la fel ca si acasa si citesc in ochii lor o mirare oarecum de inteles... le zambesc, iar pe batranii insistenti ii salut politicos, intr-o limba invatata pe fuga din micul ghid, cumparat in ultimul moment dintr-o librarie galateana... si plec mai departe.

Caldura e sufocanta! O caldura umeda, care ma epuizeaza, care ma face sa caut cu disperare orice petec de umbra. Imi gasesc un motiv bun si ma refugiez in micile magazine cu aer conditionat, prefacandu-ma preocupata de rafturile atat de generoase. Si pornesc din nou la colindat pe strazile pline de flori, oprindu-ma din cand in cand sa ascult forfota orasului in timp ce savurez adevarata inghetata italiana. Leganandu-se usor sub soarele care imi da ameteli, ambarcatiunile din micul port, se reflecta cu nuante de acuarele in apa marii...

Si da, mancarea e delicioasa in Italia! Mai ales daca mananci alaturi de prieteni noi! Sa ciocnesti un pahar de proseco, sa te rasfeti cu sorbeto in timp ce te plimbi pe malul marii, sa te racoresti cu granita direct pe plaja si sa servesti prosciutto cu pepene galben la o masa plina de prieteni sunt doar cateva din lucrurile frumoase pe care le poti face aici...

Azi am calatorit cu o masina foarte mica pe drumurile pline de serpentine din jurul Senigalliei. M-am pierdut pret de ore intregi, de dimineata pana tarziu spre seara, pe strazile incarcate de istorie ale oraselor Arcevia si Corinaldo. Totul in jurul meu parea desprins dintr-o legenda medievala. Ma trezea la realitate cate un detaliu oarecum grotesc din timpurile noastre...

O sa incerc sa adorm si sa regasesc in vis senzatia pe care am trait-o aivea ratacind pe stradutele acelea, in care timpul parca a stat in loc...

Dincolo de nori

Pentru mine azi soarele a rasarit in aeroport.

Avioanele asteptau semnalul de decolare, stralucind sub soarele diminetii si spre surprinderea mea aratau exact ca niste jucarii, atat de frumos erau colorate. Al meu arata ca un avion de printese, vopsit in roz si violet, spre incantarea fetitei cu codite de langa mine...

Am fost primul pasager imbarcat la bordul avionului spre Bologna.

Stewardesa imi zambea de sus, din usa si nu stiu de ce, mi s-a parut ca intregul echipaj ma astepta doar pe mine.

Am urcat scarile imbracata in jeans, incaltata in bocanci si cu rucsacul plin de aparatura foto in spate, dar aveam senzatia stranie ca port o rochie eleganta si ca ma urmeaza doar valetul cu bagajele...

Am intins zambind pasaportul, ca si cum as fi fluturat un drapel spre libertate...

Am intrat vesela in avionul gol si mi-am ales un loc langa fereastra.

In anii dinaintea liceului cochetasem cu ideea de a deveni stewardesa. Mirajul calatoriilor spre destinatii cat mai indepartate ma atragea ca un magnet...nici nu mai stiu de ce am renuntat...

Am incercat sa nu ma gandesc la numarul de incidente si accidente aviatice si sa savurez zborul din plin. Spre norocul meu nu s-a asezat nimeni pe cele doua locuri alaturate, asa ca m-am putut bucura linistita de peisaj.

Senzatia de plutire printre nori e unica. Si probabil, as retrai-o la fel de fiecare data...

La revedere!

Toate calatoriile ar trebui sa inceapa pe un peron, intr-o gara...

Fluturatul mainilor e gestul suprem de ramas bun.

Si, chiar daca pleci undeva si nu te insoteste nimeni la gara, forfota din jur te cuprinde, si intri fara voie in iuresul acela de lacrimi, zambete, vorbe dulci, sfaturi spuse cu drag, sarutari cat pentru toate zilele in care vei fi plecat si acele nesfarsite vorbe de "la revedere!" si "ai grija de tine!"...

Pe mine, azi, de pe peronul garii din Galati, ma priveau doi ochi veseli, mari si negri. Stefan, mai mult curios de cum va pleca trenul din gara, la semnul domnului ceferist cu steag galben, decat despre ce va contine cadoul surpriza, cu care ma voi intoarce din calatorie, imi trimitea zambete pe furis si sarutari din varful degetelor mici...

Imbratisarile, "sa fii cuminte!", privirile pline de inteles, "sa ai grija de tine!", "...si tu la fel!", ultimele cuvinte, mai mult soptite, fluturatul mainilor, miscarea brusca a locomotivei apoi alunecarea usoara pe sine ...

Si am pornit la drum...cu trenul de dupa-amiaza...

Copilaria, adolescenta, mi se deruleaza din nou prin fata ochilor, cadru dupa cadru ca si imaginile inramate in fiecare fereastra a vagoanelor de tren.

Am trecut pe langa vara, pe langa lanurile de floarea soarelui, pe sub cerul plin de norii ramasi dupa ploaie.

Apusul soarelui m-a gasit cu gandurile departe.

Mi-aduc aminte ca inainte calatoream des cu trenul, dar era altceva... puteai deschide ferestrele, sa te apleci inafara, sa lasi vantul sa iti biciuie obrajii, sa iti fluture parul, puteai chiar sa mergi cu usa de la vagon deschisa, te puteai plimba pe culoar, fiecare compartiment avea ceva intim, puteai juca un joc cu parintii sau cu prietenii, dupa caz, puteai lega prietenii sau macar puteai avea norocul sa porti o conversatie interesanta si inedita. Azi nu mai e asa si stiti si voi de ce...

Dar, am reusit sa imi gasesc un refugiu pe culoarul ingust dintre doua vagoane, ca sa pot privi asfintitul, fara sa ascult rumoarea intregului vagon... Singurul lucru care a ramas neschimbat e zgomotul rotilor de tren.

Uneori, in momentele de maxima nebunie, de renuntare la tot si la toate, imi spuneam, ca o sa ma urc in tren, in oricare tren va fi in gara la acea ora, indiferent catre ce destinatie...indiferent unde ma va duce, o sa cobor in oricare gara voi avea chef si voi incepe o noua viata... Nu am facut-o niciodata, dar ma intreb si azi, cand calatoresc cu trenul, cum s-ar fi numit oare gara mea? Si cum ar fi aratat viata mea la marginea acelei gari?

Dar, azi mi-am cumparat bilet cu un nume de gara tiparit cu litere de-o schioapa, spre o destinatie deja stiuta...

Maine am alt bilet, de data asta de avion... dar asta va fi maine...

Vacanta!

Plec!
Plec departe!

Va fi o calatorie peste mari si tari! O calatorie la care visez de ani de zile!

Emotiile, trairile si gandurile mele vor avea culoare de cerneala. Fiindca voi tine un jurnal. Legat in piele, avand coperti invelite in matase rosie brodata cu auriu, cu pagini pictate. Acel caiet asteapta de 20 de ani in biblioteca mea ceva memorabil de scris in el. Niciodata nu am gasit nimic suficient de pretios cu care sa umplu acele pagini frumoase dar, se pare ca asteptarea a luat sfarsit!

O sa va impartasesc franturi din cele scrise si imaginile din calatoria mea, cat o sa pot de curand, sper in timp cat mai real, daca voi reusi acest lucru.

Partea frumoasa e ca nu stiu cand ma voi intoarce! Inca nu stiu exact, pana unde o sa ma duca aceasta calatorie... Singurul secret pe care vi-l dezvalui e ca niciodata nu mi-am vazut atat de aievea un vis implinit! Si asta ma face foarte fericita!

Va doresc o vara minunata tuturor si sper ca de la departare sa va pot purta, odata cu mine, prin locurile minunate care ma asteapta!

Revelatie

"Din noaptea timpurilor, omul intelese ca suferinta, odata privita fara teama, este pasaportul sau catre libertate..."

Paulo Coelho

Soarele negru

Drumul spre soare incepe de pe pamant.

Aici faci primii pasi.

Drumul spre inima cuiva incepe din inima ta.

Acolo se aprinde prima raza. Si ea lumineaza o cale fara intoarcere. Uneori raza se stinge si odata cu ea calea se scufunda in intuneric pentru totdeauna...

In universul vietii noastre certitudinile sunt niste gauri negre. Fericirea se afla acolo dincolo de certitudini si nu exista nici o cale pana la ea.

Fiindca dragostea si fericirea ratacesc in noi pana isi gasesc singure drumul lor catre soare.

La mii de asteptari adancime, in abisul fiintei noastre, e atata lumina... Si uneori nu razbate nici o raza dincolo de noi...

Cel mai frumos moment al vietii noastre e acela, cand cineva coboara in abis si deschide portile luminii!

Parcul Cismigiu...

This post is dedicate to "S"!

Inceputul povestilor de dragoste e frumos, fiindca porneste ca o soapta, la fel ca in basme cu "a fost odata"...

Fiecare clipa din acel inceput are povestea sa. Primele priviri complice, primul zambet, cuvintele timide de la inceput, prima atingere a mainii, dulceata primului sarut...

Povestile de dragoste ar putea incepe oriunde. Si dupa inceput, vin primele clipe impreuna. Incarcate de asteptari si sperante. Primii pasi umar langa umar, mana in mana. Pe strazile pietruite ale oraselor frumoase, incarcate de istorie, pe sub cerul cu stele, in parcuri, pe aleile ferite de priviri straine, la umbra intima a copacilor, imbratisati, indragostitii se pierd unul in ochii celuilalt si in betia unui sarut, iar restul lumii ramane la mii de ani lumina departare.

Cismigiul e un loc ca in basme si as putea incepe sa va povestesc despre el asa: " a fost odata ca niciodata..."

Dar, o sa va las sa descoperiti singuri povestea voastra intr-o buna zi. Fiindca odata ce ai pasit pe aleile Cismigiului simti iubirea in aer si ti-e aproape imposibil sa nu te indragostesti de acel loc in care lumina si culorile sunt magice...