Jurnal de calatorie - partea a IV-a

Selma s-a aruncat in bratele taticului ei strigandu-l cu lacrimi in ochi: "Baba! Baba!"....

Are 8 ani, la fel ca Stefan, si am tinut mana ei mica in mana mea in timp ce ne spuneam rugaciunea in gand, iar avionul rula pe pista, pregatindu-se de decolare.

Mama Selmei, o marocanca batrana si grasa, pe care initial am crezut-o bunica ei, a inceput sa se roage ridicand mainile spre cer si scotand brusc un vaiet ingrozitor, urmata de un nesfarsit ecou de bocete in limba araba...am crezut ca o sa mor de spaima! Imi inghetase sangele in vene!

Era seara si pe deasupra Africii se intindea un plafon de nori grosi si negri prevestitori de furtuna! Avionul trecea prin turbulente si se zguduia zdravan, in timp ce araboaicele aflate la bord, zbierau facand atmosfera si mai lugubra...lacrimile imi curgeau pe obraji in timp ce cautam cu privirea stewardesa, cu speranta ca voi gasi in ochii ei ceva care sa ma linisteasca. Stomacul imi ajunsese in gat, inima imi batea sa imi sara din piept, dar am simtit mana aceea mica in mana mea si atunci am realizat cat de frica trebuie sa ii fie Selmei. Avea ochii mariti de groaza si plangea incet, mai mult oftand...am mangaiat-o, zambindu-i, strangand-o in brate si linistind-o pe ea m-am linistit si eu. Apoi lucrurile au revenit la normal. In cele din urma a adormit si fiindca era imbracata foarte sumar, iar in avion era foarte frig, am invelit-o cu esarfa mea de matase rosie.

Mai tarziu, dupa ce s-a trezit, am comandat cafea pentru mine si ciocolata pentru ea. E o fetita mica si plapanda, cu ochii mari negri si imbracata in rochia subtire verde arata ca o broscuta vesela. In ochii ei mari era inchis tot soarele Marocului!

Trecem pe deasupra Africii in timp ce apusul coboara peste lume, lasandu-ne doar norii vinetii inramati in hubloul mic al avionului. Vorbim in italiana si ne imprietenim repede...mama ei scoate din bagaj, spre disperarea mea, un pui intreg si paine de casa si ma invita sa mananc cu insistenta si bunavointa specifica marocanilor...in cele din urma cedez, fiindca nu rezist atator zambete si rugaminti, chiar daca ultimul lucru la care ma gandeam in acel moment era mancarea...

Noaptea face de smoala peisajul de sub noi. Zburam peste Marea Mediterana. Ne apropiem de Italia si tarmurile pline de lumina inveselesc atmosfera. O iau pe Selma in brate si cu nasul lipit de geam cautam sa deslusim ceva din impaienjenisul oraselor stralucind in intuneric.

In cele din urma aterizam cu bine. De data aceasta, rugaciunile cu mainile spre cer, au rasunat vesele in chiote de bucurie si aplauze...am rasuflat usurata, multumindu-I Celui de sus in gand! M-am despartit de Selma si mama ei dupa ce ne-am sarutat cu drag, de parca ne-am fi cunoscut de o viata!

Sunt din nou in aeroport.

Tot un fel de gara...

Garile mi se par fascinante. Fiindca vorbesc despre oameni. Iar oamenii spun povesti. E un exercitiu de imaginatie si intuitie.

Toata lumea dormea in jurul nostru, iar in aeroport era aproape liniste. Stand singura la o masa, in timp ce scriam, le priveam pe furis. Nu imi puteam dezlipi ochii de la ele. Fiindca alcatuiau un tablou unic. Erau frumoase, dar nu asta era motivul fascinatiei mele. Amandoua blonde, foarte bronzate, probabil pe o insula exotica din mediterana, luau masa la ora aceea tarzie din noapte, cu o naturalete care, a transformat pe loc aeroportul neprimitor intr-un bistro sic cu atmosfera de orasel meridional. Imparteau zambind o sticla de vin rosu, cateva bunatati sarate si dulci si purtau o discutie amicala si calma, din care nu am auzit absolut nimic, desi erau la doar doi metri de mine. Parca abia isi miscau buzele si pareau ca se inteleg mai mult din priviri. Erau imbracate simplu, in rochii de vara din in, cu esarfe colorate la gat, avand un aer relaxat si boem, iar in picioarele intinse pe mormanul urias de bagaje, purtau niste sandale delicate, baretele subtiri incolacindu-se pagan in jurul gleznelor. Incercam sa imi imaginez de unde veneau si unde se duceau. Daca iubesc si sunt iubite... De cati ani sunt prietene, cate clipe frumoase au impartasit, cate secrete si confidente...

Calatoriile sunt despre oameni. Calatoriile sunt povesti. Adevarate. Frumoase uneori...de cele mai multe ori....