luni, 25 ianuarie 2010

Drumul spre soare


Bate usor din aripi...
Sub ea, orizontul inghetat, zapezile nesfarsite, viscolul rascolind ninsoarea ce nu mai conteneste....dar nu se opreste...
Urca spre soare, cu primavara in suflet si nici gerul cel mai cumplit nu ii poate incremeni aripile intinse spre cer.
Cainii pustiului urla lugubru, dar ea nu ii aude...un cantec abia soptit, ca o adiere, ii lumineaza calea, lasand in urma norii cei negri din departare.
In urma ei ramane o furtuna de gheata, rascolind trecutul. Dar cerul ei e de aur fierbinte...
A lasat in urma tot, iar acum pluteste libera peste iarna, pe deasupra celorlalti, urmandu-si visele, in drumul ei catre soare.

8 comentarii:

Alexxander spunea...

nice blog.

xx

Eva spunea...

Thank you, Alexxander!

Costi Balan spunea...

Cand vezi soarele, aripile se desfac si te duc acolo. Totul este sa te uiti des in sus, nu ai cum sa ratezi lumina !

Frumos post !

Eva spunea...

Asa e, Costi...dar uneori nu ne dam seama de asta...

Mihai Gheorghe spunea...

Hey! Multumesc pt vizita:)

Eva spunea...

O sa mai vin in vizita, Mihai...nu scapi asa usor :)...

sarbu victor valentin spunea...

faina imagine
felicitari

Eva spunea...

Multumesc, Victor!