luni, 28 iunie 2010

Raspunsul meu


Oare ce ne poarta prin viata, ce ne deosebeste de ceilalti, ce ne face unici, care sunt alegerile care depind de noi? Daca fiecare om are drumul lui, de ce sunt atatia care incearca sa-l abata de la el?
De ce se incranceneaza unii sa te faca sa traiesti dupa regulile lor si nu ale tale?
Intotdeauna facem greseli. Dar oare se poate trai fara asta, se poate supravietui intr-o lume facand intotdeauna ceea ce trebuie dupa regulile celorlalti? Poate ca da. Dar atunci viata ar fi atat de lipsita de sens!
Si de unde stii, ca ceea ce cred altii ca e bine sa faci, sa simti, sa actionezi, sa respiri, sa gandesti, sa iubesti, sa visezi, e ceea ce e bine pentru tine?
Oare ar trebui sa traiesti pentru ei sau pentru tine? Oare ar trebui sa te simti vinovat ca nu esti ca ei, ca nu simti ca ei, ca duci o viata incomoda si ca iti permiti sa privesti dincolo de limita orizontului?
Drumul meu e un drum anevoios. Pe alocuri se desprind tot felul de poteci si carari care ma fac sa ma abat de la traseul principal... asa si? Zabovesc uneori obosita la margine de drum... Nu ma intreaba nimeni daca imi e sete, daca imi e foame, daca vreau sa ma odihnesc... Impart uneori cu cate un strain umbra reconfortanta a unui copac, schimb o vorba, doua, poate si un zambet, ne luam la revedere si apoi plec mai departe. Din urma ii aud pe ceilalti cum imi dicteaza calea - "Ia-o la stanga, acum la dreapta, mergi inainte, tine-o tot asa..." Dar eu imi vad de drumul meu.
Intotdeauna vor fi unii gata sa te judece, fara sa te cunoasca, fara sa citeasca in sufletul tau. Fara sa incerce macar, ca inainte sa ridice piatra cu care sunt pregatiti sa te loveasca, sa te priveasca in ochi.
Ei stiu mai bine ce iti este drept sa traiesti, cand trebuie sa te gandesti la tine, care ar trebuie sa iti fie prioritatile, la ce ai voie sa visezi, si cand si cum.
Cineva mi-a adus aminte in seara asta de un mare adevar pe care l-a zis odata Cioran: "o existenta care nu ascunde o mare nebunie nu are nici o valoare". Iertati-ma ca sunt nebuna, dar asta sunt eu! Si daca visele mele sunt nebunesti, sunt ale mele, nu sunt ale voastre, si nu-mi aduc aminte sa va fi cerut sa visati odata cu mine!
Si daca ma simt libera, atunci sunt libera. Sa iubesc, fiindca dragostea nu e un prizonierat, nici macar dragostea pentru copilul meu, sa traiesc, fiindca am doar o viata si viata mea o pot trai doar eu, sa creez, ca sa daruiesc si altora din preaplinul sufletului meu, sa ma joc, sa visez, sa plec departe, ca sa am unde sa ma intorc, daca asta vreau!
Imi cer iertate, nu sunt perfecta! Am o milion de defecte! Dar toate astea ma reprezinta, fac parte din fiinta mea, ma fac ceea ce sunt, ceea ce am devenit si datorita celorlalti!
Eu o sa merg inainte pe drumul meu. Si nimic nu o sa ma opreasca! Pentru ca acela e drumul meu si nu al altcuiva!

8 comentarii:

Joop Zand spunea...

Gave opname Eva,
bijzonder goed vastgelegd.

groetjes, Joop

Eva spunea...

Thank's, Joop!

Anonim spunea...

Blogul tau este superb, multumesc pentru ca mi-ai amintit de imaginile de acasa!
Simina

Nicoleta Alecu spunea...

:) am simtit ca te-ai exprimat prin gandurile si cuvintele mele.. poate ca suna ciudat, sau fad, dar parca toate cuvintele de aici, asa cum sunt inlantuite, parca ar fii scrise de mine, de gandurile si trairile mele...
si stii... nu doar o data am fost constransa si nevoita sa urmez carari care... care m-au indepartat de ceea ce vroiam sa fiu, de ceea ce sunt inlauntrul meu.. dar le accept, imi spun ca viata merge inainte, si incep sa tai campurile facandu-mi propriile poteci incercand sa ma intorc spre ceea ce simt ca sunt.. mi-ar placea sa cred ca harta drumurilor noastre e croita numai de noi insine, insa.. stiu, nu-i chiar asa.. dar merita sa sper...
:) frumoase pozele si gandurile tale..
te salut cu drag!

Eva spunea...

Aceasta postare vine ca urmare a unui comentariu pe care l-am primit pe adresa blogului meu. In el "cineva" imi spunea ce ar trebuie sa fac cu viata mea si care ar trebui sa imi fie prioritatile...
Dupa ce ani de zile, timp in care m-am straduit din rasputeri sa fiu cum ar trebui dupa parerea celorlalti, am ajuns la convingerea ca cei dragi, dealtfel foarte apropiati, oricum as fi fost eu nu vor fi multumiti niciodata de mine... Am obosit intr-un final sa ma mint, sa ii mint, sa ma simt permanent vinovata ca sunt altfel si ca nu fac parte din lumea lor...
Poate ca si tu simti la fel...
Se pare ca nu sunt singura pe lume care traieste asa ceva...
In cele din urma, cand timpul nostru pe lume devine din ce in ce mai scurt, poate ca ne si maturizam, ne acceptam asa cum suntem, devenim constienti ca viata e facuta pentru a o trai asa cum ne dorim de fapt. Din pacate unii nu se linistesc pana ce nu incearca macar sa iti reteze aripile intinse spre zbor.
Nicoleta, mi-ai dat incredere, m-ai facut sa simt ca nu gresesc si poate ca mi-ai aratat intr-un fel, o data in plus, cat de liberi vrem sa ne simtim in propria noastra viata!

Eva spunea...

Simina, multumesc mult!
Mi-ar place sa stiu de unde esti exact? Din ce oras? Esti plecata din tara?
Sper sa am ocazia sa va ofer in continuare tuturor, cat mai multe imagini frumoase din locuri dragi!

Anonim spunea...

Sunt din Bacau, locuiesc in Waterloo, Canada din 2004. Merg la scoala aici(termin un masterat in aprilie), dar vreau sa ma intorc in Romania.

Am citit si eu cartile care ti-au placut tie :) (Lorelei, Monte Cristo, etc), si scrii intr-un stil in care ma recunosc (n-am mai scris de mult, din liceu, acum fac mate/info).

Jurnalul tau imi aminteste de o Romanie de poveste, a traditiilor, a copilariei la sat, o Romanie pe care incerc cu disperare sa o regasesc de departe. In primul rand limba. Desi citesc ziarele romanesti cu regularitate, am impresia ca multe din ele sunt scrise mai mult in engleza decat romana... si ma doare instrainarea pe care o vad, a Romaniei de ea insasi. Mi-e teama cateodata ca o sa ma intorc si o sa ma simt straina in propria tara. Dar poate exagerez... si in orice caz, jurnalul tau imi demonstreaza ca mai sunt acolo oameni tineri care simt ca si mine. Deci nu totul e pierdut! Multumesc din nou!
S.

Eva spunea...

Draga, Simina,
trebuie sa recunosc ca de cele mai multe ori ma ia prin surprindere, la modul cel mai placut posibil, impactul pe care il au cuvintele si imaginile mele asupra celorlalti...
Descopar cu bucurie ca nu sunt singura pe lume. Ca poate si altii gandesc si simt la fel! Nu e putin lucru!
Cartile care mi-au marcat copilaria si adolescenta sunt cele mai importante pentru mine, desi poate parea o naivitate.
Stiu ca "jurnalul meu" poate parea unora doar o poveste, dar chiar e o poveste adevarata! Despre ceea ce simt, ce traiesc, ce trece prin si pe langa mine, intr-un fel sau altul.
Va trebui sa te dezamagesc si sa iti spun ca Romania chiar e schimbata. Aici totul se schimba in fiecare zi. Foarte putini dintre noi mai reusim sa filtram binele de tot raul care ne inconjoara si sincera sa fiu uneori nu ma mai regasesc aici. Ca sa reusesc asta uneori ma refugiez in frumusetea satului romanesc, a peisajelor sale, a locurilor frumoase prin care trec. Dar ma intorc din pacate la viata reala si atunci imi este foarte greu. Iar tu cred ca vei suferi un soc!
Cat despre scris...da, ai dreptate! Desi nu citesc ziarele absolut niciodata, banuiesc ce scrie in ele. Eu personal folosesc foarte rar limba engleza, iar atunci cand o fac sigur e intr-un context sau cu un scop anume! Pe de alta parte stiu ca ma viziteaza cu regularitate oameni din peste 30de tari si uneori fac asta si pentru ei...
Cu speranta ca nu te voi dezamagi si ca vei regasi in gandurile si imaginile mele, o parte din ceea ce ti-e drag, te astept sa revii!