Livorno

Nu era trecut in programul de vacanta. Ca dealtfel multe altele. Dar mi-a aparut intr-o dimineata, foarte devreme, si primul lucru pe care l-am remarcat a fost frumosul port vechi...

La ora pranzului, dupa ce luasem un mic dejun tarziu acompaniat de un expresso dublu, eram deja la plimbare pe strazile lui. Orasul era pustiu. Nici acum nu imi dau seama unde erau toti in acea duminica torida de iulie.

Am plecat de la hotel pe jos, descoperind orasul, la intamplare, mergand de-a lungul malului apei, incercand sa imi amintesc unde auzisem prima data numele acesta parca desprins dintr-un roman de calatorii.

Livorno e plin de culoare! De la cladirile varuite in toate nuantele, pana la florile care se revarsau ca o cascada peste canalele pline de mici ambarcatiuni. Trecand pe sub palmierii din port, pe sub cerul de un albastru perfect, pe care se rasfirau cativa nori, pe langa zidurile vechi si caramizii oglindindu-se in apa, aveam impresia ca Livorno e o imensa carte postala!