Prima imagine pe care o am despre Pisa este aceea, pe care am fotografiat-o, din avionul care ma ducea spre Maroc. Pana in acel moment si inca ceva timp dupa aceea, era tot ce vazusem din acel oras. Si aeroportul Galileo Galilei, plin de magazine cu suveniruri, binenteles! Irelevant, desigur! La intoarcerea din Fes, noaptea se lasase deja. Din avion, de la inaltimea hubloului, imi aparea din nou, dar cu totul altfel, de parca o harta de lumina se desfasura sub ochii mei, marindu-se treptat, in timp ce ne pregateam de aterizare.
Primele fotografii in noapte, cu mainile tremurand de emotie si oboseala. Ce bine era daca, in loc de alte fleacuri inutile, as fi pus in bagaj si un trepied! Mai era doar o ora si rasarea soarele...
A doua zi am revenit la amiaza. Venind dinspre Livorno.
M-am oprit pe un pod, inainte de intrarea in oras, ca sa ma pot bucura cateva clipe de peisajul asupra raului Arno cu muntii si norii pe fundal...
Toscana are un aer aparte. Florenta, Livorno si acum Pisa. Cerul e de un albastru uimitor. Cer albastru mediteranian. Soarele insufleteste orasele de piatra si marmura cu aceeasi putere, cu care te vlaguieste pe tine ca om de toata energia, in orele critice ale amiezii...
Aerul acela incarcat de istorie, de arta, de frumos si plin de culoare te fascineaza, iti lasa amintiri greu de sters din memorie.
Luand cursul raului ca punct de reper, am mers catre oras, oprindu-ma din loc in loc pentru o fotografie sau pur si simplu pentru a admira superbele edificii si biserici. Si asa am descoperit Pisa altfel de cum o stiam din ghidurile turistice.
In acea dupa-amiaza frumoasa de duminica, celebra Pisa mi s-a dezvaluit pe rand fila cu fila, capitol cu capitol, si, la fel ca intr-o carte, am ajuns in cele din urma la paginile cu ilustratii frumos colorate, incantatoarele imagini din Piata Miracolelor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu