Sfarsitul sfarsitului

E o "chestie" stupida.

Pe care am auzit-o de multe ori ridicand semne de intrebare, cautand raspunsuri, deseori incerte, care iti dau fiori si te lasa fara sange in vene...

"Ce ai face daca maine ar fi ultima zi din viata ta?" sau "Ce ai face daca ai afla ca mai ai de trait un an sau doi?"

Tot aud, total intamplator, in ultima vreme despre sfarsitul sfarsitului...

Nu stiu, zau, ce as face...nici nu as stii probabil, cu ce sa incep mai intai...

Imi aduc aminte despre ce a spus Cabral la un moment dat, pe blogul lui..."Daca viata e scurta, de ce facem atat de multe lucruri care nu ne plac si nu facem atat de multe lucruri care ne plac?"

Chiar asa! Oare de ce? Eu nu am gasit inca, raspunsul la aceasta intrebare, nici la cele de mai sus...Voi?...

Dar "ochiul Lui Dumnezeu", care ne vegheaza pana si cel mai tainic colt al sufletului, se pare ca, ramane treaz... Noi continuam sa dormim un somn al uitarii de noi insine...

Sfarsitul sfarsitului va veni pentru toti, intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu...

...

"Luna e voalul de argint al tacerii...

Femeile adevarate sunt surorile lunii.."

Ionel Teodoreanu

...

"Atat. Trei minute.

Dar intre miliardele de minute ale vietii, sure ca panza paianjenilor morti, acestea se ivisera cu gratia si prospetimea unor acuarele de Tonita..."

Ionel Teodoreanu

Drumul spre soare

Bate usor din aripi...

Sub ea, orizontul inghetat, zapezile nesfarsite, viscolul rascolind ninsoarea ce nu mai conteneste....dar nu se opreste...

Urca spre soare, cu primavara in suflet si nici gerul cel mai cumplit nu ii poate incremeni aripile intinse spre cer.

Cainii pustiului urla lugubru, dar ea nu ii aude...un cantec abia soptit, ca o adiere, ii lumineaza calea, lasand in urma norii cei negri din departare.

In urma ei ramane o furtuna de gheata, rascolind trecutul. Dar cerul ei e de aur fierbinte...

A lasat in urma tot, iar acum pluteste libera peste iarna, pe deasupra celorlalti, urmandu-si visele, in drumul ei catre soare.

Resemnarea e un fel de sinucidere?

Intr-o zi sper sa pot zbura.

Peste tot si peste toate.

Dincolo de nori, cat mai aproape de soare.

Spre cerul albastru, spre visele pe care le-am avut deseori.

As vrea sa urc spre inaltimile din sufletul meu, fara sa imi fie teama ca cineva ma va striga din urma si ma va face sa ma intorc.

Intr-o zi, candva, sper sa nu ma mai doara.

Poate ca intr-o zi ranile se vor inchide, vorbele vor fi uitate, lacrimile nu vor mai gasi nici un drum.

Intr-o zi, poate ca voi gasi calea, care va merge numai inainte.

Incerc sa ma resemnez si nu reusesc...

Resemnarea e un fel de sinucidere?

Descoperite recent

Stiu ca e cam tarziu, acum dupa ce sarbatorile au trecut si v-au golit buzunarele si mintea de idei, dar fiindca nu ma puteam bucura singura de asa o descoperire, va recomand cu drag un blog si un site, mai ales daca sunteti in mare pana de inspiratie pentru cadouri...stim noi fetele ca "ei" nu se descurca exceptional la acest capitol, asa ca le putem usura aceasta sarcina...

Iar pentru mainile indematice si pentru fetele care au timp si putin chef de stat in bucatarie, gasiti aici...ceva foarte dulce!

Cele de sus le-am facut pentru Craciun dar se potrivesc, adaptandu-le, binenteles, in orice situatie.

Sper sa va distrati!

Ultima zi si prima zi

Dimineata m-am trezit intr-un nou an. Nu am simtit nimic, ca si cum as fi fost golita de orice ar putea genera un entuziasm specific, de orice asteptare, de orice plan de atac, pe termen mai lung sau mai scurt. Stiu ce o sa fac in urmatoarele zile, dar am o idee destul de vaga despre ceea ce va urma.

Ieri a fost ultima zi. Ultima din 2009. Cu artificiile si nebunia de rigoare. Am tot incercat sa ma gandesc cum ar suna un bilant...am renuntat in cele din urma. Tot ce stiu e ca am castigat mai mult si am pierdut mai putin...ceea ce e bine, nu, nu financiar vorbind, stiu ca la asta va gandeati, din punctul asta de vedere chiar a fost aproape un dezastru total...Se pare ca 2010 o sa indrepte lucrurile in acest sens, dar ramane de vazut.

Nu pot sa ma bucur la comanda de nimic. Oare trebuia sa topai si sa ma imbat cu sampanie si vise desarte in "noaptea dintre ani"? Sa mananc 12 boabe de struguri, sa port ceva nou, eventual rosu, stiti voi ce, sa am bani in buzunar...care buzunar?...rochia mea gri nu are buzunare, nici macar unul cat de mic... Iar de datorii ce sa mai zic...niciodata nu as reusi sa mi le achit pe toate...

Eu nu cred in noroc, desi altii mi-au zis ca as avea cu carul. Cred ca acolo sus Cineva ma iubeste, desi nu pricep prea bine de ce. Nu cred nici in zodiace, nici in semne sau superstitii prostesti, desi uneori sunt tentata. Dar cred in ceea ce simt, chiar daca simturile m-au inselat de mult prea multe ori. Pentru ca eu cred in oameni. Si cred ca, fiecare om e unic si foarte special. Desi, unii sunt asa intr-un sens mai putin flatant. Eu nu cred in ceea ce vor altii sa cred, in industria asta a porcului de Craciun, a cumparaturilor fara noima din zilele de sarbatori, in zambetele la comanda, in urarile contrafacute, in mormanele de cadouri pentru copiii care isi doresc doar o jucarie, care sa le aduca o simpla bucurie...

Nu stiu ce o sa imi aduca noul an. Nici macar nu stiu daca ar trebui sa imi aduca ceva. Poate o sa imi iau eu singura putina dragoste, ceva respect, cateva clipe fericite, mai multa iertare pentru greselile pe care le fac deseori, poate o vacanta frumoasa undeva departe in lume, departe de tot si de toate...

Va doresc ca tot ce va doriti sa vi se implineasca!

Si va daruiesc cateva "artificii naturale" superbele flori carnivore "Roua diminetii" (Drosera Rotundifolia) din minunata rezervatie a Lacului Sfanta Ana...un loc foarte drag sufletului meu.