///..\\..///..\\..

"Umbre ai si tu, cititorule, calatorule spre moarte, frate al trecerii mele..."

Ionel Teodoreanu

Luntrea lui Caron

Apele Stixului nu sunt negre.

Sunt albe ca paloarea dinaintea mortii.

Luntrea pluteste pe apa fara ca vreo unda sa tresara sub greutatea ei, de parca as aluneca prin vis. Incerc sa strig, sa ma zbat, dar nu pot scoate nici un sunet, nu ma pot misca.

In pumnul strans, o moneda mica cu chip necunoscut ar trebui sa plateasca trecerea mea in alta lume...

Infernul e alb si rece, iar granitele lui inghetate se departeaza, cu cat mi se pare ca ma apropii mai mult de ele. Il aud pe Cerber cum urla lugubru undeva in necunoscutul din departari.

Alunecarea in neant mi se pare fara sfarsit...

Caron ma priveste fix, cu ochi de orb. Barcagiul iadului nu vede nedumerirea si groaza de pe chipul meu...oare sunt un mort viu?

In cealalta mana am o ramura de maslin. Aurita.

Pumnul se desface incet si moneda cea mica cu valoare sinistra se rostogoleste in apele tulburi, fara sa faca nici un zgomot.

Atunci, ce mesaj port cu mine catre lumea lui Hades?

Moartea vine prin SMS

Se spune ca sufletul deschide calea tuturor bolilor. Nu stiu daca e asa, nici nu stiu daca un suflet chinuit, singur sau pur si simplu trist isi lasa trupul care il poarta la voia intamplarii si a durerii...

Stiu doar ca atunci cand sunt bolnava ma simt mai aproape de moarte ca oricand...
Parca simt toata slabiciunea suferinzilor lumii...

Nu e decat o raceala, o stare de nesfarsita oboseala, cu dureri in tample, ochi arzand de febra si maini tremurande. Nu ma simt in stare sa fac nimic, parca e sfarsitul lumii si am lasat atatea lucruri neterminate, neduse la bun sfarsit... abia acum imi dau seama cat de slaba sunt in fata unui trup care nu ma mai asculta, pe care nu il inteleg, care ma face sa ma simt atat de neputincioasa. Si dintr-o data spectrul ingrozitor al mortii imi apare in fata ochilor cu toate scenariile pe care le presupune. In principiu stiu ca o sa ma fac bine, e doar o raceala, imi spun, o sa treaca in cele din urma...si totusi nu ma pot linisti.

Am o relatie destul de ciudata cu Moartea. Ne-am intalnit total intamplator de cateva ori. Atunci m-a luat prin surprindere, m-a salutat in treacat, dar m-am facut ca n-o vad si am mers mai departe pe drumul meu. De vreo doua ori a incercat sa ma opreasca barandu-mi calea, dar am reusit sa o dau la o parte, fara sa privesc inapoi. Alta data am cautat-o eu. Dar nu era in locul stiut. O fi avut alte treburi, cu altcineva. Am facut stanga imprejur si am plecat fara sa mai stau sa o astept. Nici nu mai aveam de ce. Ma razgandisem. Nu mai vroiam sa o intalnesc.

Dar azi, oricine poate sa stie cu certitudine cand va veni, doar printr-un simplu SMS. Daca curiozitatea a omorat pisica, iar nu stiu, dar daca vrei sa afli cu precizie data mortii tale da o cautare pe internet. Se fac niste calcule rapide si stupide dupa niste parametri ilogici si total aleatorii si gata! Ai aflat! Bun! Si mai departe?! Asta este intrebarea!

Eu una nu vreau sa stiu cand o sa mor. Din o mie si una de motive.

Azi ma simt rau. Chiar groaznic pot spune, desi termenul in sine e relativ. Clar, nu o sa mor dintr-o nenorocita de sinuzita, exista o doamna farmacista care m-a salvat cu aceasta ocazie, cu un antibiotic scump si alte cateva pastile, dar mi-e atat de rau, incat stau si ma gandesc cum trebuie sa se simta oamenii care sufera de boli cumplite in spitalele patriei noastre dragi...

Si iar imi aduc aminte de sufletul meu. Temperatura a ajuns la 40 de grade, aproape nu mai are suflu, delireaza, iar in cele din urma isi pierde cunostiinta... Nu exista nici o pastila pe lume care sa vindece un suflet chinuit. Sa il salveze, sa il readuca la viata. Nu exista nici o metoda de resuscitare. Se zbate singur in ghiarele mortii si duce o lupta pe care uneori o castiga sau o pierde.

Se poate trai cu un suflet mort intr-un trup viu?

Eu nu mai sunt

Soarele meu a apus.

S-a dus incet si tacut, dincolo de orizontul intunecat. A lasat in urma pe cer, destramate, visele mele, ca niste fuioare de fum sangeriu, ca si cum nici nu ar fi fost.

Se lasa noaptea.

Rasare luna ca un sicriu de argint plutind in deriva in apele negre si sinistre ale noptii, purtand un trup de lumina spre moarte.

Singura stea de pe cer, undeva in stanga jos e un reper sigur catre iadul cel mai adanc...

Eu nu mai sunt. E doar o umbra tot ce sunt. O umbra ratacind prin noaptea neagra fara stele si fara sfarsit...

Noapte buna!

Despre durere

Soarele in camp...

Moare incet, sfasiind campia cu ultimele lui raze...prea slabe sa imi incalzeasca sufletul...

Ranile uitate, sangereaza iar...

Campia se transforma dincolo de privirea mea, intr-o mare fara valuri, o mare nesfarsita, o mare neagra, adanca, plina de amintiri, o mare de lacrimi amare.

Drumul gri serpuieste prin campie, e un drum care nu duce nicaieri...oare unde plecasem? Unde vroiam sa ajung? La cine, la ce?

Soarele in stanga mea...m-a oprit din drum... Nu stiu de ce. Poate ca stia ca la capat de drum nu ma astepta nimic. Ceea ce cautam nu era acolo. Nici inapoi. Era in mine insami, o cautare, o asteptare si mult frig. Oare va veni vreodata primavara cu adevarat?

Sfarsitul sfarsitului

E o "chestie" stupida.

Pe care am auzit-o de multe ori ridicand semne de intrebare, cautand raspunsuri, deseori incerte, care iti dau fiori si te lasa fara sange in vene...

"Ce ai face daca maine ar fi ultima zi din viata ta?" sau "Ce ai face daca ai afla ca mai ai de trait un an sau doi?"

Tot aud, total intamplator, in ultima vreme despre sfarsitul sfarsitului...

Nu stiu, zau, ce as face...nici nu as stii probabil, cu ce sa incep mai intai...

Imi aduc aminte despre ce a spus Cabral la un moment dat, pe blogul lui..."Daca viata e scurta, de ce facem atat de multe lucruri care nu ne plac si nu facem atat de multe lucruri care ne plac?"

Chiar asa! Oare de ce? Eu nu am gasit inca, raspunsul la aceasta intrebare, nici la cele de mai sus...Voi?...

Dar "ochiul Lui Dumnezeu", care ne vegheaza pana si cel mai tainic colt al sufletului, se pare ca, ramane treaz... Noi continuam sa dormim un somn al uitarii de noi insine...

Sfarsitul sfarsitului va veni pentru toti, intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu...