miercuri, 17 martie 2010

Eu nu mai sunt


Soarele meu a apus.
S-a dus incet si tacut, dincolo de orizontul intunecat. A lasat in urma pe cer, destramate, visele mele, ca niste fuioare de fum sangeriu, ca si cum nici nu ar fi fost.

Se lasa noaptea.
Rasare luna ca un sicriu de argint plutind in deriva in apele negre si sinistre ale noptii, purtand un trup de lumina spre moarte.
Singura stea de pe cer, undeva in stanga jos e un reper sigur catre iadul cel mai adanc...

Eu nu mai sunt. E doar o umbra tot ce sunt. O umbra ratacind prin noaptea neagra fara stele si fara sfarsit...
Noapte buna!

4 comentarii:

Wanna spunea...

...orice umbra, oricat de intunecata ar fi, este amenintata de zorii zilei. :)

Eva spunea...

Poate ca vor veni si zorii...in cele din urma...Frumos spus Wanna, multumesc!

Anonim spunea...

Pacat! Desi in viata ta se pare ca e un mugur care ar trebui sa te alimenteze cu tot ceea ce e mai frumos pe lumea asta: sentimente, trairi, fericire, bucurie de a trai, totusi traiesti intr-o tristete imensa...

Eva spunea...

Din pacate un copil nu poate umple un gol in inima nimanui. El are locul lui, numai al lui, care va ramane acolo mereu, asta nu se va schimba, dar nu poti trai numai cu asta si numai prin asta...altfel s-ar simti sufocat si nici tu ca om nu iti poti construi o viata intreaga numai in jurul lui. Sau poate ca sunt oameni care reusesc sa faca asta. Eu una, recunosc, ca nu as putea. Poate suna egoist, aiurea sau oricum dar nu as putea sa ma mint sau sa ma ascund o viata intreaga doar in spatele dragostei pentru el.