Se spune ca sufletul deschide calea tuturor bolilor. Nu stiu daca e asa, nici nu stiu daca un suflet chinuit, singur sau pur si simplu trist isi lasa trupul care il poarta la voia intamplarii si a durerii...
Stiu doar ca atunci cand sunt bolnava ma simt mai aproape de moarte ca oricand...
Parca simt toata slabiciunea suferinzilor lumii...
Nu e decat o raceala, o stare de nesfarsita oboseala, cu dureri in tample, ochi arzand de febra si maini tremurande. Nu ma simt in stare sa fac nimic, parca e sfarsitul lumii si am lasat atatea lucruri neterminate, neduse la bun sfarsit... abia acum imi dau seama cat de slaba sunt in fata unui trup care nu ma mai asculta, pe care nu il inteleg, care ma face sa ma simt atat de neputincioasa. Si dintr-o data spectrul ingrozitor al mortii imi apare in fata ochilor cu toate scenariile pe care le presupune. In principiu stiu ca o sa ma fac bine, e doar o raceala, imi spun, o sa treaca in cele din urma...si totusi nu ma pot linisti.
Am o relatie destul de ciudata cu Moartea. Ne-am intalnit total intamplator de cateva ori. Atunci m-a luat prin surprindere, m-a salutat in treacat, dar m-am facut ca n-o vad si am mers mai departe pe drumul meu. De vreo doua ori a incercat sa ma opreasca barandu-mi calea, dar am reusit sa o dau la o parte, fara sa privesc inapoi. Alta data am cautat-o eu. Dar nu era in locul stiut. O fi avut alte treburi, cu altcineva. Am facut stanga imprejur si am plecat fara sa mai stau sa o astept. Nici nu mai aveam de ce. Ma razgandisem. Nu mai vroiam sa o intalnesc.
Dar azi, oricine poate sa stie cu certitudine cand va veni, doar printr-un simplu SMS. Daca curiozitatea a omorat pisica, iar nu stiu, dar daca vrei sa afli cu precizie data mortii tale da o cautare pe internet. Se fac niste calcule rapide si stupide dupa niste parametri ilogici si total aleatorii si gata! Ai aflat! Bun! Si mai departe?! Asta este intrebarea!
Eu una nu vreau sa stiu cand o sa mor. Din o mie si una de motive.
Azi ma simt rau. Chiar groaznic pot spune, desi termenul in sine e relativ. Clar, nu o sa mor dintr-o nenorocita de sinuzita, exista o doamna farmacista care m-a salvat cu aceasta ocazie, cu un antibiotic scump si alte cateva pastile, dar mi-e atat de rau, incat stau si ma gandesc cum trebuie sa se simta oamenii care sufera de boli cumplite in spitalele patriei noastre dragi...
Si iar imi aduc aminte de sufletul meu. Temperatura a ajuns la 40 de grade, aproape nu mai are suflu, delireaza, iar in cele din urma isi pierde cunostiinta... Nu exista nici o pastila pe lume care sa vindece un suflet chinuit. Sa il salveze, sa il readuca la viata. Nu exista nici o metoda de resuscitare. Se zbate singur in ghiarele mortii si duce o lupta pe care uneori o castiga sau o pierde.
Se poate trai cu un suflet mort intr-un trup viu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu