duminică, 23 mai 2010

Caii salbatici de la Letea






















Pasteau sub cerul liber, dincolo de poiana, la marginea padurii.
Amandoi mergeam incet, vorbind in soapta, avand grija sa nu facem prea mult zgomot...
Ii priveam prin obiectivul camerei foto, incercand sa ma apropii din ce in ce mai mult. Andrei mergea in paralel cu mine, pregatit sa intervina in caz ca era nevoie... caii puteau deveni agresivi, daca s-ar fi simtit amenintati. Ne-am ascuns dupa niste tufe, dar crengile uscate, care ne trosneau sub picioare, i-au facut atenti si ne-au privit incremeniti pret de cateva momente. Apoi au plecat incet catre padurea cea sigura. Cand au simtit ca marim pasul in urma lor, amandoi incantati, evident uitand de pericol sub imperiul adrenalinei, au inceput sa o ia la trap...noi dupa ei, la fuga...

Cateva fotografii... caii pasteau, ridicand capul dintre iarba si flori, privindu-ne din cand in cand, probabil intrebandu-se ce vrem de fapt... Barcagiul ne povestise pe drum despre tiganii care vin uneori si ii hartuiesc zile in sir, prinzandu-i pana la urma, urcandu-i cu zecile in camioane, ca sa ii vanda pe bani putini la targ... Dar noi doi doar ii priveam pierduti... Erau absolut superbi, nelinistiti, cu muschii incordati, gata de fuga la cel mai mic semn de primejdie. Erau liberi, frumosi, de un aramiu stralucitor, cu coame negre... imi aminteau de caii copilariei din basmele cu Fat Frumos...

Am hotarat impreuna sa ne intoarcem. Am iesit din padure trecand pe langa copacii batrani si am ajuns in mijlocul poienii unde, m-am oprit brusc. Era o liniste de mormant. Nu batea nici macar vantul. Nu se auzea nici o pasare ciripind. Norii gri pe cerul intunecat, soarele nicaieri... se apropia seara. Si i-am spus atunci lui Andrei ca ma simt de parca am fi singuri pe lume...

Am traversat poiana razand, cautandu-ne colegii... numai noi dintre toti avusesem privilegiul sa petrecem cateva clipe alaturi de frumosii cai salbatici din padurea Letea.

7 comentarii:

Paul spunea...

Superbi!
Omul(in speta tiganul), a tulburat si tulbura inca linistea acestui minunat univers. Pana a citi tot, imi puneam intrebarea cum de mai exista un loc pe lume unde lacomia si uratenia viclesugului uman n-au reusit a-si lasa amprenta si iata ca n-a fost sa fie asa.
Ei da, ati reusit sa surprindeti concomitent clipe de linste si incordare a unor vieti de basm!

Adrian Petrisor spunea...

Extraordinare serii din Delta ! Felicitari !!!

Eva spunea...

Multumesc mult, Adi! Ma bucur din toata inima ca v-au placut! Sper sa mai gasesc ocazia sa va fac asemenea bucurii!

Paul spunea...

Am revenit sa-i revad, sunt superbi!

Andrei spunea...

foarte frumos!

am fost si eu dar nu am pozat caii (adica nu i-am prins sa fiu cinstit :P)

superba padurea !

Eva spunea...

Multumesc, Andrei!
Eu sunt foarte norocoasa de obicei si se pare ca nici de data asta norocul nu m-a parasit!

Simona G. spunea...

Superb :o)!