Sunt aici

Se intorc de dincolo de iarna. Una cate una. Mai intai apar ca o iluzie, ca inceputul unui gand, ca fluturarea gratioasa a unui fald de rochie din timpul unui dans...

Apoi vin in stoluri, odata cu primavara.

Gandurile bune. Sperantele.

Au iernat in departari calde, cuibarite intr-un colt de suflet.

Dar acum, ca s-au topit zapezile nesfarsite, iar zilele sunt lungi si insorite, pot sa se intoarca...

Noi, cei care am mai ramas

Suntem din ce in ce mai putini... Cu fiecare zi. Am ramas singurii care isi amintesc cum e sa ai crengi intinse visator si naiv catre cer.

Din restul au ramas doar niste cioturi, frante de ura care i-a curmat... Constat cu durere ca rautatea lumii nu are limite. Ma lupt cu ea in fiecare zi. Nu o sa ma doboare. O sa ma faca sa imi intind ramurile si mai sus. Spre soarele cald, spre cerul albastru, care uneori pare atat de gri.

Intotdeauna va fi cineva care va vrea sa iti franga visele. Asa cum intotdeauna se va gasi cineva sa creada in tine si in visele tale.

Mereu va fi cineva care va vrea sa te arunce in furtuna, sa te vada doborat la pamant. Dar privind la padurea din jurul tau, descoperi ca nu e plina numai de uscaturi... Mereu va exista cineva se va bucura ca infloresti sub cerul nou de primavara.

Suntem din ce in ce mai putini. Dar inca suntem aici. Si vom mai ramane ceva vreme...

Calatorie de primavara

Plutesc pe deasupra tuturor

Si ma legan intr-un echilibru fragil...

Sub mine parfum de pamant reavan si petale

Deasupra crengile inmugurite si undeva si mai sus

Cerul atat de albastru cu soare prieten...

Imi caut o cale si inca nu o gasesc

As putea sa-mi intind aripile mici si sa zbor

Sau as putea sta suspendata asa la nesfarsit

Intre cer si pamant, intre anotimpuri,

Legandu-ma in acelasi echilibru fragil...

Parfum de primavara

Muntii Macinului. Primavara dobrogeana. Alaturi de prieteni vechi si noi.

Padurea cu ghiocei si viorele. Cascada cu apa rece, langa care am facut un popas lung, un mic foc de tabara si multe fotografii... Drumetia pe poteci ascunse de frunzele toamnei trecute...

Drumul de intoarcere acompaniati de soarele la apus, reflectandu-se in apele Dunarii...

Primul weekend sub semne de primavara!

Amintirile iernii

Se topesc gheturile, sfasiind luciul apelor cu cioburi in care se oglindesc padurile iernii trecute...

Vine primavara!

Sau era deja aici?

Va veni...

"A cunoaste, a iubi

Inca odata iar si iara

A cunoaste inseamna iarna

A iubi e primavara.

A iubi - aceasta vine

Tare de departe-n mine

A iubi - aceasta vine

Tare de departe-n tine..."

Lucian Blaga

Ultima zi

De dimineata ningea cu fulgi imensi sub un soare foarte mirat si cumva indecis...

Imi venea sa rad - parca ma aflam intre doua anotimpuri: unul care nu se indura sa plece, iar celalalt care nu se hotara sa vina! Momentul acela mi-a adus aminte de naluca stranie cocotata pe bicicleta, traversand lacurile inghetate...

Si dintr-o data mi-am dat seama ca nici nu stiu cand a trecut iarna!

Incredibil sau nu, maine e 1 Martie! Si se vor umple strazile de parfum de flori si de parfumul lor...

Endless winter

Ninge iar...

Februarie.

Pe strazile noptii sunt risipite diamante...

Peste cateva zile in calendar va fi primavara.

Martie va veni legat vrajitoreste cu fir impletit rosu cu alb.

Rosu cu dragoste, alb cu frig. Inca e frig. Inca mai e dragoste pe lume.

Inca e iarna...

Dar va veni si primavara in cele din urma...

O zi dupa o mie si una de nopti...

Cateodata

Uneori ma abat de la drum. Ma opresc sa privesc campul, padurea din departare, luciul apei purtand razele soarelui intre valuri, sa ascult ploaia, pasarile ciripind nestingherite de prezenta mea.

Cateodata, noaptea, cand merg pe soselele neluminate, opresc masina, cobor si privesc intr-o liniste de mormant cerul noptii plin de stele. E un exercitiu care functioneaza mereu. Si e halucinant.

Alteori fac alt exercitiu. Zambesc. In multime, in supermaket, pe strada, printre straini ocupati fiecare cu ale lor, cu fete incruntate sau plictisite...cu cat e mai numeros grupul, cu cat e mai mare prapastia dintre ei si mine, cu atat e mai interesant. Zambesc aproape imperceptibil, ca si cum ai lasa incet o floare pe caldaramul rece. Si mereu, dar absolut mereu e cineva care imi intoarce zambetul. Nu e cineva anume, poate fi o femeie, un barbat sau doar un copil. Si iau acel zambet cu mine, ma poarta prin orele zilei, ca o corabie prin furtuna...

Cateodata ma las dusa de val. Inca nu am prins "valul cel mare". Dar va veni si acela intr-o buna zi. Si ma va purta pe alte tarmuri...

Uneori fac fapte bune. Gratis! Fara sa mi se ceara, ma ofer eu. E atat de putin costisitor sa faci fapte bune! Costul e infim pe langa beneficii!

Cateodata rad cand imi vine sa plang.

Cateodata inventez motive si fug. De altii, de mine insami. Dar nu ma pot ascunde la nesfarsit.

Uneori as ramane, dar plec. Si nu ma mai poate intoarce nimic. Alteori raman, dar nu sunt acolo.

Uneori, incalc regulile. Destul de des, recunosc!

Cele impuse de altii si de mine insami. Imi da un fals sentiment de libertate. Mi se pare o evadare de efect. Chiar daca, ce urmeaza e mai greu de suportat decat regula in sine.

Uneori ma judec aspru, alteori nici nu ma iau prea tare in serios...

Dar de cele mai multe ori ma simt doar o petala purtata de vantul cald de primavara...

Luminand intunericul

Totul incepe cu o raza calda.

Mugurele se desface din intunericul lui de viata neinceputa, uimindu-se de neasteptata lumina aducatoare de viata.

Imi amintesc cand l-am vazut pentru prima oara. Ecograful, aceasta minune a tehnicii care poate vedea in adancul fiintei tale, mi-a redat pe ecranul mic, prima lui imagine. Imi facea cu mana, salutandu-ma timid si prietenos din intuneric. Era ca o stampa japoneza, delicat si fragil, parca abia schitat, un desen abstract, dar plin de viata, un ecou miscator al fiintei mele, dincolo de orice imaginatie, dincolo de orice zamislire figurativa...am ramas atunci fara cuvinte.

Acea imagine, tiparita stangaci pe o banala bucata de hartie, o pastrez si azi printre amintiri.

In cele din urma misterul intunericului a fost dezlegat si a prins viata in lumina primaverii...

Parfum de seara

Soarele aluneca printre ramurile parfumate dandu-le fiori de aur.

Florile imi spun noapte buna!

Eu le spun buna dimineata!

Primavara e inca aici. Cu aproape toate florile ei...

Magnolii, ciresi, caisi, branduse, toporasi, zambile, lalele, narcise imi zambesc colorat la fiecare raspantie de drum...

Zilele ce vor urma o sa aduca vesele liliacul, lacramioarele, garofitele, papadiile, crinii, iasomia...O sa infloreasca la inaltime teii argintii si castanii cu candelabrele lor dantelate...

Nici o alta perioada din an nu e atat de parfumata, atat de incantatoare in lumina diminetilor...

Primavara in camp

Ieri in campie vantul batea ridicand valatuci de praf...

Am trecut pe langa colonia de tigani de la marginea Marasestiului, cautand sa ies din oras...

Drumul prafuit ducea spre padure, dar am oprit dupa un cot, in dreptul unor movile de pietre slefuite de rau.

Si i-am vazut. Ii manau la pascut doi tigani veseli, vorbareti si foarte amabili...

Am inchis pentru o clipa ochii si am incercat sa imi imaginez, cum aratau hergheliile de cai salbatici cutreierand liberi pe campiile inceputurilor de milenii...

Frematau nechezand, cu vantul zburlindu-le coama, cu manjii intre ele, cautand iarba proaspata...

Cei mici aveau un aer tare nostim, zburdand caraghios de colo pana colo, jucandu-se intre ei si tachindu-si mamele. I-am privit pierduta, cu ochii unui copil care a crescut la oras, departe de bucuriile simple a vietii de la tara...

Aveau in ei ceva ancestral, erau in sine un poem al campiei, vantului, ierbii crude si a cerului albastru cu nori pufosi si soare in mijloc de primavara...

Am plecat, lasand in urma mea campia cu caluti, trecand din nou prin colonia de tigani, in masina mea mica si rosie stralucind ca o bijuterie, intr-un contrast ciudat cu saracia puradeilor murdari, care imi faceau cu mana incantati, de printre casutele strambe, varuite intr-un albastru naucitor...
Fericirea e atat de aproape uneori!

Hristos a Inviat!

Primavara

Daca primavara ar avea cuvinte ele ar fi un cantec.

Simbolurile ei sunt o joaca de copii. Manutele lor deseneaza stangaci, pentru prima oara in viata, fluturi colorati, flori cu petale rotunde, iepurasi cu urechi ascutite si mustati mirate...sub ochii mamei plini de dragoste. Primavara e vesela in sufletul copiilor.

Zarzarii au inflorit primii, parfumand orasul.

Iarna a trecut. Zapezile s-au topit, apele s-au retras intre malurile lor, pasarile s-au intors la cuiburile parasite in toamna, campurile au inverzit sub soare...

Se apropie sarbatorile...pe strazi deja e o nebunie...totul se invarte in jurul meu ca intr-un carusel...

Ma las purtata de acest vartej ametitor tinand o mana mica si calda in palma mea. Imi spune mereu, cu glasul lui dulce de copil, ca vine Pastele, ca vin iepurasii care trebuie sa ii aduca un cadou fiindca a fost cuminte... Iar mami ii va face biscuiti in forma de iepurasi si ingerasi si vom picta impreuna cele mai frumoase oua...

Cand primavara iti coboara in palma fluturand usor din aripi, incerci sa nu o pastrezi doar pentru tine inchizand pumnul, ci o lasi sa plece mai departe, sa zboare libera in lumea larga...

De primavara

A venit primavara

S-au intors berzele! Si randunelele!

Parcurile s-au umplut de toporasi!

In piata se vinde primavara multicolora si parfumata la fiecare taraba.

Azi am trecut pe sub imensii magnolii inmuguriti din centrul orasului... Erau gri, in asteptare... Dar peste noapte isi vor imbraca crengile in rochii albe de mireasa si vor dansa sub luna, iar dimineata oamenii se vor opri sub ei cu privirile in sus si sufletul deschis ca in fata unei minuni...

Dunarea stralucea in soare, purtand in drumul ei spre mare nestemate.

Azi am lasat de tot in urma iarna grea. Si toata tristetea, toate lacrimile... Am pus pe foc toate vreascurile nearse ale iernii care a trecut...

Si am inflorit zambind odata cu florile primaverii...

Doar o alta zi

Sa evadezi in lume, departe de lume, pare un lucru greu.

Dimineata, la distanta de cateva ore de mers cu masina prin noapte, eram pe malul marii.

Pe drum m-a insotit luna, leganandu-se ca o luntre in apele negre ale cerului, inramata ca un tablou din iarmaroc, cand in geamul masinii din dreapta, cand in cel din stanga, dupa cum serpuia drumul prin campie...

Aurora a colorat cerul diminetii in nuante de acuarele. Am alergat pe plaja intr-un suflet si l-am vazut...era acolo facand un spectacol pe cer si in apa marii din culori, nori, reflexii, umplandu-mi sufletul pustiit, dintr-o data, asa cum face mereu. Soarele meu drag, soarele meu fierbinte...

Pescarusii dansau intre apa si si cer, parca urmand un ritual misterios.

Valurile isi cantau refrenul lor incremenit in cochilii de sidef spiralat.

Briza imi mangaia obrajii, dand gust sarat buzelor mele, rasfirandu-mi parul pe umeri, umplandu-mi-l de nisip...

Cerul intreg cu nori jucausi priviti de la inaltimea nisipului, intins pe spate cu mainile sub cap sub razele soarelui...

Din nou cu marea la picioare, infinit de mica in fata ei, infinit de mare in fata mea, infinit de mult o iubesc, fiindca ma linisteste, ma fascineaza, ma tulbura si ma face sa o pastrez in suflet.

Marea de martie e misterioasa si fermecatoare...

Si apoi prima scoica culeasa din nisip...si esti pierdut...nu te mai poti opri, parca e o vraja din care nu poti scapa, ceva care te indeamna sa mai cauti iar si iar, de parca nisipul ar ascunde comori cu mii de nestemate... Acolo un melc rasucit, apoi o scoica roz, ceva mai incolo una alba, una gri, una neagra, mari, mici, lunguiete, rotunde... Stand aplecat cu capul in jos, cu mainile cautand frenetic prin nisip parca faci un fel de terapie stranie, un fel de descantec, prins intre lumea apelor, a cerului, si al pamantului, iar orizontul pare a fi un fel de pecete de juramant...

Si apoi drumul de intoarcere...soarele vesel, campiile pierdute in zare, padurea cu viorele, satele dobrogene, Muntii Macinului si Dunarea...

Nu mai stiu ce a fost ieri...dar azi a fost o zi frumoasa de primavara...

Ceva albastru cu putin verde

Atunci cand ti se inchid toate usile iti mai raman ferestrele. Asta daca sunt mai multe. Si chiar daca a ramas doar una, tot e ceva. Iar daca o gasesti si pe aceea ferecata tot ce iti ramane de facut e sa o deschizi cumva.

Incerci zavorul, cauti cheia, o spargi in mii de cioburi in cele din urma. Lasi aerul rece si curat sa patrunda inauntru inchisorii tale, lumina sa te invaluie, soarele sa te incalzeasca, privind dincolo de orizontul inramat in canatul ei.

Dincolo de fereastra e cerul infinit de albastru. Dincolo de fereastra sunt campiile nesfarsite inverzind in primavara. Dincolo de fereastra e lumea toata nestiuta, sunt copacii infloriti, sunt toti oamenii pe care nu i-ai cunoscut si care iti vor zambi intr-o zi. Sunt toti cei care te-au ranit si pe care trebuie sa ii infrunti. Dincolo de fereastra e singura lume care exista.

Dincolo de fereastra e primavara...

P.S. Cineva m-a rugat sa postez o fotografie cu ceva albastru si ceva verde...asta ca sa mai uit de rosul din ultima vreme...din nou le multumesc tuturor acelora care imi sunt alaturi si ma fac sa cred din nou in mine si in puterea zilei de maine!

Undeva jos, undeva sus

Nefericirea e o stare de bine!

Cand esti pe fundul prapastiei stii ca mai mult de atat nu poti cadea. Poti eventual sa strigi dupa cineva sa iti arunce o franghie, sa te traga afara la lumina, catre cerul albastru, inalt...

Sau poti orbecaind sa incerci sa urci singur la suprafata. Sau mai poti ramane acolo o vreme...sa iti lingi ranile...

Nefericirea te faci sa simti ca esti inca in viata, te doare atat de mult, incat nu poti ignora asta. Iar amintirea unor clipe fericite transforma durerea in delir.

Nefericirea e constructiva. E inspirata. Te face sa doresti, sa urasti, sa plangi, sa fugi, sa creezi, sa simti...cui naiba ii pasa de cei fericiti? Nefericirea, cu dramele ei, e cheia marilor creatii ale lumii...

Nefericirea are in ea ceva bun. Precum are un inceput trebuie sa aiba si un sfarsit. Deci, nefericirea e optimista! E, in sinea ei, o asteptare in stare latenta...

"Primavara deprima mai tare ca toamna"...oare asa o fi?