Oare ce ne poarta prin viata, ce ne deosebeste de ceilalti, ce ne face unici, care sunt alegerile care depind de noi? Daca fiecare om are drumul lui, de ce sunt atatia care incearca sa-l abata de la el?
De ce se incranceneaza unii sa te faca sa traiesti dupa regulile lor si nu ale tale?
Intotdeauna facem greseli. Dar oare se poate trai fara asta, se poate supravietui intr-o lume facand intotdeauna ceea ce trebuie dupa regulile celorlalti? Poate ca da. Dar atunci viata ar fi atat de lipsita de sens!
Si de unde stii, ca ceea ce cred altii ca e bine sa faci, sa simti, sa actionezi, sa respiri, sa gandesti, sa iubesti, sa visezi, e ceea ce e bine pentru tine?
Oare ar trebui sa traiesti pentru ei sau pentru tine? Oare ar trebui sa te simti vinovat ca nu esti ca ei, ca nu simti ca ei, ca duci o viata incomoda si ca iti permiti sa privesti dincolo de limita orizontului?
Drumul meu e un drum anevoios. Pe alocuri se desprind tot felul de poteci si carari care ma fac sa ma abat de la traseul principal... asa si? Zabovesc uneori obosita la margine de drum... Nu ma intreaba nimeni daca imi e sete, daca imi e foame, daca vreau sa ma odihnesc... Impart uneori cu cate un strain umbra reconfortanta a unui copac, schimb o vorba, doua, poate si un zambet, ne luam la revedere si apoi plec mai departe. Din urma ii aud pe ceilalti cum imi dicteaza calea - "Ia-o la stanga, acum la dreapta, mergi inainte, tine-o tot asa..." Dar eu imi vad de drumul meu.
Intotdeauna vor fi unii gata sa te judece, fara sa te cunoasca, fara sa citeasca in sufletul tau. Fara sa incerce macar, ca inainte sa ridice piatra cu care sunt pregatiti sa te loveasca, sa te priveasca in ochi.
Ei stiu mai bine ce iti este drept sa traiesti, cand trebuie sa te gandesti la tine, care ar trebuie sa iti fie prioritatile, la ce ai voie sa visezi, si cand si cum.
Cineva mi-a adus aminte in seara asta de un mare adevar pe care l-a zis odata Cioran: "o existenta care nu ascunde o mare nebunie nu are nici o valoare". Iertati-ma ca sunt nebuna, dar asta sunt eu! Si daca visele mele sunt nebunesti, sunt ale mele, nu sunt ale voastre, si nu-mi aduc aminte sa va fi cerut sa visati odata cu mine!
Si daca ma simt libera, atunci sunt libera. Sa iubesc, fiindca dragostea nu e un prizonierat, nici macar dragostea pentru copilul meu, sa traiesc, fiindca am doar o viata si viata mea o pot trai doar eu, sa creez, ca sa daruiesc si altora din preaplinul sufletului meu, sa ma joc, sa visez, sa plec departe, ca sa am unde sa ma intorc, daca asta vreau!
Imi cer iertate, nu sunt perfecta! Am o milion de defecte! Dar toate astea ma reprezinta, fac parte din fiinta mea, ma fac ceea ce sunt, ceea ce am devenit si datorita celorlalti!
Eu o sa merg inainte pe drumul meu. Si nimic nu o sa ma opreasca! Pentru ca acela e drumul meu si nu al altcuiva!
