Mi-am dorit mereu sa stau in ploaia de vara cu picioarele goale in iarba uda...ieri am lasat-o sa-mi curga in par, pe obraji, de-a lungul trupului cu bratele desfacute larg, cu ochii inchisi si cu sufletul deschis...pe pielea arsa de soare am simtit-o ca o binecuvantare.
Si azi noapte, fara sa stiu ca e noaptea de Sanziene, uitasem (cum am putut sa uit?), cand s-au deschis cerurile, eu bantuiam prin gradina, sub stele, ascultand greierii si campul...si zanelor noptii le-am spus o mie de dorinte, fara sa stiu, ca s-ar putea sa mi se implineasca... Si stand culcata in iarba, sub cerul negru al noptii cu stele departe, m-am gandit mult la trecut...
Azi sunt fericita cum nu am crezut ca voi putea fi, e o fericire simpla si calda, care nu imi da fiori si nelinisti, zbucium in tample sau fluturi in stomac, dar ma lasa sa visez, ma face sa zbor, plutind usor, fara sa imi fie frica de inaltimile ametitoare a altor clipe de bucurie din trecutul meu.
Azi e Dragaiaca si simt ca apartin campului cu flori parfumate cald, cerului cu stele reci, dealurilor dupa care se ascunde soarele de noapte buna si verii acestea neasteptat de frumoase...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu